sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăJustițieSiegfried Mureșan: Parlamentul European nu va ceda! Laura Codruța Kovesi va fi...

Siegfried Mureșan: Parlamentul European nu va ceda! Laura Codruța Kovesi va fi procurorul-șef al Europei!

-

Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL, le retează speranțele celor de la PSD: n-o mai pot opri pe Laura Codruța Kovesi din drumul spre funcția de șef al Parchetului European!

Bun cunoscător al felului în care se poartă negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul UE, Siegfried Mureșan spune că un vot în Parlament e greu de întors de Consiliu. Într-o postare pe Facebook, el dezvăluie o experiență proprie în acest sens.

„Văd că PSD speră să vină Consiliul Uniunii Europene cu o poziție puternică în favoarea candidatului francez. Trebuie să-i dezamăgesc. Să vă spun exact cum stau lucrurile.

- Advertisement -

Anul trecut când eu am negociat întreg bugetul Uniunii Europene ca negociator-șef din partea Parlamentului European, noi, Parlamentul European, am vrut un buget mai mare decât proiectul de buget propus de Comisia Europeană, iar Consiliul a vrut un proiect de buget mai mic. Am pornit de pe poziții diferite, iar la finalul negocierii a ieșit exact așa cum am vrut noi, Parlamentul European, sub conducerea mea.

Așadar, este firesc și se întâmplă frecvent ca finalul negocierii să fie mai apropiat de poziția Parlamentului decât de poziția Consiliului.

În plus, noi am votat în favoarea doamnei Kovesi, după o audiere publică urmărită de sute de mii de oameni. A fost singura etapă publică din procedura de selecție și am votat în mod deschis, democratic, transparent, în două comisii de specialitate.

- Advertisement -

Poziția Parlamentului European este extrem de puternică și nu va putea fi negociată de Consiliu în perioada imediat următoare”.

„Toader, Dăncilă, Dragnea, izolați în Europa, nu vor putea întoarce victoria Codruței Kovesi”

Această explicație se adaugă vorbelor spuse, tot de Siegfried Mureșan, imediat după victoria Codruței Kovesi în Comisia LIBE a Parlamentului European. „Situația în care se află în acest moment PSD, la nivel european, ar putea fi în favoarea Laurei Codruța Kovesi. Sunt etape pe care doamna Kovesi le-a câștigat. Tudorel Toader, Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea, oameni politici izolați în Europa, cu zero credibilitate, nu vor mai putea întoarce această victorie. Europarlamentarii PSD au făcut tot ce au putut pentru a împedica această victorie a candidatului român, dar au eșuat. Este foarte bine că au eșuat”.

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -