Valul de caniculă sahariană începe să acopere Europa. Parisul se aşteaptă la temperaturi de 47 de grade Celsius, iar miercuri dimineaţă, la ora 9.00, se înregistrau deja peste 32 de grade într-o localitate din insula Mallorca (arhipelagul Baleare, în Marea Mediterană).
Bologna, orașul care găzduiește joi, 27 iunie, meciul România – Germania din semifinala Campionatului European de Fotbal sub 21 de ani, va fi sub cod portocaliu de caniculă, informează Ministerul român de Externe și Ministerul Sănătății din Italia.
Alte orașe și regiuni din Italia sunt zilele acestea sub codu roșu de caniculă în Italia: Bolzano (Trentino Alto-Adige), Brescia (Lombardia), Florența (Toscana), Perugia (Umbria), Rieti și Roma (Lazio), potrivit Ministerului de Externe.
Franţa, sub teroarea gradelor Celsius
Temperaturile vor depăși 35 de grade Celsius și vor urca până la sfârșitul săptămânii, cele mai calde zile fiind joi și vineri. Nordul țării, inclusiv Parisul, va fi cel mai afectat de caniculă.
Autoritățile au instalat fântâni temporare, iar piscinile publice vor fi deschise până târziu, astfel încât oamenii să se poată răcori pe tot parcursul zilei. De asemenea, sunt luate măsuri speciale și pentru a-i proteja pe vârstnici, care pot primi îngrijiri medicale și sticle cu apă în punctele medicale instalate pe străzi.
Umiditatea ridicată va face ca cele 40 de grade Celsius să se resimtă ca 47 de grade, în Paris. De asemenea, temperaturi-record s-ar putea înregistra săptămâna aceasta și în Germania, Elveția și Belgia.
Meteorologii avertizează că acest val de caniculă seamănă cu cel din Franța din august 2003, când aproape 15.000 de oameni au murit. Atunci, temperaturile au atins 44,1 grade Celsius pe 12 august.
Acum, în Paris, autoritățile au activat „nivelul trei” de caniculă extremă. Nivelul patru, cel maxim, nu a fost folosit niciodată până acum.
Miercuri, 26 iunie, la orele opt dimineața, conform datelor meteo, se înregistrau 32,2 grade în Banyalbufar, un oraș de 500 de locuitori în Sierra de Tramontana, pe coasta de nord-vest a insulei Mallorca, în arhipelagul Baleare din Marea Mediterană.
Va fi infern. Probabil trebuie regândit tot meciul în funcţie de acest nou adversar: de efectuat toate schimbările, a nu miza prea mult pe pressing…