sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaPutin, deasupra cadavrului lui Prigojin: "O persoană cu o soartă complicată, care...

Putin, deasupra cadavrului lui Prigojin: „O persoană cu o soartă complicată, care a făcut greșeli grave în viață”. Totuși, „un om de afaceri talentat”

-

Dictatorul rus Vladimir Putin a vorbit pentru prima dată, joi, despre accidentul aviatic din ziua precedentă, în care au murit fondatorul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, și 6 comandanți ai acestuia, alături de cei 3 membri ai echipajului aeronavei.

Cu un cinism specific unui criminal în serie, Vladimir Putin (70 de ani) a transmis condoleanțe familiilor celor 10 victime ale accidentului aviatic din regiunea Tver. El s-a adresat națiunii într-un interviu televizat, cu un evident aer de satisfacție.

Liderul de la Kremlin a spus că Prigojin se întorsese miercuri în Rusia din Africa, unde s-ar fi întâlnit cu „nişte oficiali”, fără a preciza despre cine e vorba.

Putin a spus că-l cunoaște pe Prigojin de la începutul anilor ’90. Și a tras cu mitraliera vorbelor: „A fost o persoană cu o soartă complicată și a făcut greșeli grave în viață, dar a și căutat să obțină rezultatele necesare – atât pentru el însuși, cât și, la momentul când i-am cerut, pentru cauza comună, cum a fost în ultimele luni”.

- Advertisement -

În mod cert, n-a fost o referire trecutul penal al lui Prigojin, care a făcut 10 ani de închisoare (1980-1990) pentru infracţiuni de drept comun – furturi, jafuri, tâlhării etc. –, pentru că altfel Putin n-ar fi putut justifica de ce a adus la Kremlin un asemenea personaj.

Este evident că dictatorul rus s-a referit la revolta eşuată din 23-24 iunie, când Prigojin și mercenarii săi, finanțați 100% de regimul Putin, au amenințat cu un asalt asupra Moscovei, după un marș pornit din sud, de la Rostov pe Don. Marșul a fost oprit însă în apropierea capitalei, după o înțelegere Putin – Prigojin mediată de liderul Belarusului, Aleksandr Lukașenko.

Atunci când vorbește despe meritele lui Prigojin, Putin se referă probabil la războiul din Ucraina și la eforturile mercenarilor Wagner de a captura orașul Bahmut.

- Advertisement -

„Era un om de afaceri talentat”

Dictatorul rus a continuat în stilul său mincinos-propagandist: „Aş dori să remarc că sunt oameni care au avut o contribuţie semnificativă la cauza noastră comună de a lupta împotriva regimului neonazist din Ucraina. Ne amintim şi ştim acest lucru şi nu-l vom uita”.

Referindu-se la prăbușirea avionului în care se afla conducerea Grupului Wagner, Vladimir Putin a spus: „Vom vedea ce vor spune anchetatorii într-un viitor apropiat. Expertiza este în curs – o expertiză tehnică şi genetică. Aceasta va lua ceva timp. Datele iniţiale sugerează că la bord se aflau angajaţi ai companiei Wagner”.

Exersându-și încă o dată cinismul, Putin s-a referit din nou la Prigojin: „Era un om de afaceri talentat”.

El a promis „o investigație completă” a cauzelor accidentului de avion, dar se știe cum se fac în Rusia lui Putin aceste investigații… Întotdeauna, ele ajung la concluziile dorite de dictator.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Putin l-a asasinat și pe Prigojin! Armata rusă a doborât avionul în care se afla liderul Wagner, între Moscova și Sankt Petersburg

* Lista celor 10 morți din avionul lui Prigojin, dată de Aviația Civilă Rusă. Toată conducerea Wagner a fost lichidată

* Interzis în Basarabia, putinistul Goran Bregovici concertează în Tulcea, la Festivalul Borșului Lipovenesc, finanțat cu bani europeni. Primarul PSD din Jurilovca a fost reales cu 87%

* Penetrarea Chinei la vârful statului român. Episodul 1: Iohannis și Ciolacu dau undă verde companiei Lenovo să intre pe piața 5G. Episodul 2: Premierul Ciolacu îl reactivează pe Ponta consilier

* Acuzații grave: pentru a-i proteja pe șmecherii veniți la mare, șefii IPJ Constanța le-au interzis polițiștilor să facă testări pentru alcool și droguri!

* PSD și-a trimis avocata din Constanța să salveze de pușcărie beizadeaua drogată care a omorât doi tineri

* A murit un turnător odios al Securității: Bălăceanu-Stolnici. Cazul Vlad Georgescu – Radio Europa Liberă

* Stolojan: „Reforma de acum a pensiilor speciale e o caricatură. Cei care se revoltă contra PNRR nu înțeleg nimic”

* Încă o pensionare rușinoasă, după cea a șefului DNA: procurorul general „a tras pe dreapta” la 50 de ani, cu o pensie de peste 5.000 de euro!

* Orlando Teodorovici se gudură grețos pe lângă Șoșoacă: „S.O.S. este un partid frecventabil” / „Doamna Șoșoacă este omul cu care poți să faci echipă” / „Oamenii din S.O.S. vor binele României”

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Prigojin nu merita nicio flegma. Un criminal un debil. Acum probabil flutura barosul insangerat in Iad. Omenirea a scapat de o bestie. Nu mai conteaza cum s-a dus dincolo. Pentru asta Putin nu trebuie subestimat.

  2. Toți rușii ar trebui sa se mute dincolo de Munții Ural. Păcat de cultura rusă, în rest sint niște primitivi și hoți. Nu voi înceta niciodată sa le spun în față ca sînt Hoți de Tezaur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -