Acasă News "Nu este adevărat că e o gripă normală. E un masacru, suntem...

„Nu este adevărat că e o gripă normală. E un masacru, suntem în război. Tatăl meu a murit ca un câine”

„Mor toți precum câinii, precum porcii, nu mi-e ruşine s-o spun. Nu e corect ca tatăl meu să moară aşa. Se spune că erau bolnavi şi bătrâni, dar era tatăl meu şi garantez că nu era nici bătrân, nici bolnav.”

Sunt cuvintele Robertei Zaninoni, fiica lui Giuseppe, un italian ucis de coronavirus în Alzano Lombardo, orăşel din Valea Bergamască (regiunea Lombardia), unde COVID-19 s-a propagat în mod exploziv.

Într-un clip video pentru agenția de ştiri ANSA, Roberta vorbeşte despre tragedia care se consumă în Val Seriana.

Aici se aud doar sirenele ambulanțelor şi clopotele de moarte ale bisericilor; poate că cei care nu locuiesc aici nu-şi dau seama, dar în zona noastră se moare ca şi cum am fi în război. Firmele de pompe funebre sunt obligate să pună sicriele unul lângă altul în biserici, ca şi cum ar fi nişte simple numere.”

La început făceam glume, scriam doar postări ironice despre acest virus. Vă rog să nu faceți aceeaşi greşeală ca mine: nu este adevărat că mor doar bătrânii şi bolnavii; mor şi tinerii! Chiar dacă sunteți tineri, rămâneți în casă şi protejați-vă persoanele la care țineți!”

Am un prieten care trăieşte în Insulele Canare. Mama sa este în spital, pe moarte. Nu poate să vină s-o mai vadă măcar o dată vie, să-şi ia rămas bun de la ea.”

„Eu, când deschid pagina mea de Facebook, văd doar mesaje de genul: «Ciao, mătuşă!», «Adio, dragul meu tată!», «Adio, mamă, nu meritai aşa ceva!». Transmit zilnic 10 condoleanțe pentru minimum 10 persoane pe care le-am cunoscut, alături de care am crescut sau simpli prieteni virtuali. Nu este adevărat că este o gripă normală. Este un masacru, suntem în război.”

Roberta Zaninoni critică autoritățile din zona Bergamo, care nu au acționat la timp pentru a opri răspândirea virusului. La Bergamo ar trebui să se închidă absolut tot, pentru o lună. Viața oamenilor este mai importantă decât banii.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings