duminică, decembrie 8, 2024
AcasăNewsNicolicea a mințit Comisia de la Veneția: cică din cauza Opoziției au...

Nicolicea a mințit Comisia de la Veneția: cică din cauza Opoziției au apărut „unele greșeli” în legile justiției!

-

Întâlnirea delegației Comisiei de la Veneția cu „Comisia Iordache” a Parlamentului României le-a prilejuit PSD-iștilor noi minciuni scandaloase. Campion a fost Eugen Nicolicea, cel propus de Dragnea & Dăncilă pentru funcția de ministru al Justiției.

Deputatul Iulian Bulai (USR) a dezvăluit, prin intermediul paginii sale de Facebook, cum au decurs discuțiile din „Comisia Iordache”.

Prima postare a lui Iulian Bulai

„Sunt acum la întâlnirea cu delegația Comisiei de la Veneția. Sunt așezat între Iordache, Nicolicea și Cazanciuc.

- Advertisement -

Trubadurul PSD, Eugen Nicolicea, le explică membrilor Comisiei de la Venezia că opoziția s-a comportat huliganic în comisii și noi am perturbat lucrările comisiei speciale pentru modificarea legilor justiției.

Susține că din cauza comportamentului Opoziției, care a venit cu boxe (se referă la Stelian Ion – n. red.), s-au strecurat unele greșeli în deciziile finale ale comisiei speciale. Așa se scuză marele Nicolicea în fața celor care au venit să ne întrebe de ce România o ia razna.

Acestea sunt argumentele de grădiniță ale omului propus spre a fi viitorul ministru al Justiției. Omul care se visează succesorul lui Tudorel Toader.

- Advertisement -

Nu mai am cuvinte.
Ne prăpădim de râs la argumentele lui. Dar e de plâns.

Oare cine îl crede pe acest domn?”

A doua postare a lui Iulian Bulai

„În stânga mea, Florin Iordache. Fost ministru de justiție. În dreapta mea, Robert Cazanciuc. Fost ministru de justiție. Lângă noi, Eugen Nicolicea. Viitor ministru de justiție.

Toți trei – responsabili PSD pentru decapitarea justiției din România.

Pentru a justifica ordonanțele de urgență, PSD aruncă pisica moartă în ograda USR. Avem nevoie de OUG pe justiție pentru că ne-au bruiat huliganii opoziției (Stelian Ion) cu boxa în Comisia Specială. Și au apărut greșeli.

Mă simțeam ca la joaca de după amiază cu băiatul meu:
Eu: “Ioachim, cine a făcut mizerie aici?”
El: “Pisica, tata!”

Diferența este că eram în fața Comisiei de la Veneția, nu la desene animate. Suntem în Parlamentul României, nu în sufrageria mea.

Țineți minte acest episod când mergeți data viitoare la vot! Și povestiți asta și bunicilor voștri.”

Un dialog halucinant

O altă relatare din cadrul discuțiilor vizează un schimb de replici dintre un membru al delegației Comisiei de la Veneția și deputații Eugen Nicolicea și Florin Iordache (PSD), în care aceștia spun că partidul său ține cont doar de deciziile Curții Constituționale.
Membru al delegației din partea Comisiei: Tocmai ați afirmat că daca CCR s-a pronunțat asupra unui text înseamnă că acesta e conform și cu recomandările Comisiei de la Veneția?

Nicolicea: Da, exact.

Membru al delegației: Greșit, numai noi, Comisia de la Veneția, ne pronunțăm pe conformitatea cu recomandările noastre.
Iordache: Noi respectăm ce zice CCR.

CITIȚI ȘI:

Ion Cristoiu, diversionist: „Ion Iliescu e acuzat de crime împotriva umanității pentru că l-a răsturnat pe Ceaușescu!”

VIDEO. Ilie Năstase, surprins când a aruncat cafea pe faţa lui Băsescu. „A ales să ajungă un mare GOLAN”

2 COMENTARII

  1. Nicolicea e mai nerod ca mine. Eu mă întreb de ceasuri bune de ce dosarul Emiliei Şercan cu amenințările ofițerului de poliție la adresa dumisale (lucrările de doctorat la polițişti) a ajuns la procurorii DNA (ei se ocupă numai de Infracțiunile economice ale politicului) în loc să ajungă la procorii Tribunalului Bucureşti fiind dosar penal în civil. Nerodul sunt eu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -