vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNews"Mitralieră" anarhistul: "De azi încolo, eu nu mai port mască! Nu există...

„Mitralieră” anarhistul: „De azi încolo, eu nu mai port mască! Nu există boală fără simptome”. Și are diplomă de medic!

-

Supărat că a primit două amenzi într-o benzinărie din București – una pentru că a refuzat să poarte mască, alta pentru tulburarea liniștii publice -, deputatul Cătălin Rădulescu (PSD), zis și deputatul „Mitralieră”, zice că vinovat e polișistul. Mai mult, el se jură că nu va mai purta mască niciodată.

„Mitralieră” a comentat marți, în emisiunea „Bună, România!” de la B1 TV (cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir), amenzile primite la benzinărie.

* „Păi, s-a întâmplat în felul următor. Cam în timpul pandemiei, adică în luna martie-aprilie, eu m-am conformat exact cum trebuia să se conformeze toți oamenii, auzind că vine sfârșitul lumii. Atunci, știind că vine sfârșitul lumii, și eu, și familia mea am spus «domn’e, asta e viața, ne vom lua o mască, mănuși și mergem în supermarket cu mască și mănuși.» Când intram în luna martie și aprilie în hipermarket – nu dau nume, că erau străine toate oricum -, constatam că 100 de oameni din 3.000 eram cu mască și mănuși, adică niște proști, și restul, vreo câteva mii de oameni, nu aveau niciun fel de treabă cu masca și mănușile. Atunci când erau cazurile acelea multe, multe de tot.”

* „Pe unde intram, mai purtam mască. Numai că s-a întâmplat ca vineri masca mea, pe care încercam să-i explic acestui polițist cu șapte clase sau două, sau câte o fi având… Nu știam că trebuie să ai facultate ca să fii polițist la circulație…

- Advertisement -

* Relevant este că un polițist mă învață pe mine, eu fiind medic chirurg, cum să port o mască. Acest polițist – scuzați-mă, de data asta chiar mă revoltă prostia umană – îmi spune… arătându-i că masca mea e la mine și că s-a rupt un braț al măștii, și îi explic individului respectiv că n-am cum să port o mască ținând-o într-o parte… și mi-a zis că trebuia să o țin în mână. Păi, bă, băiatule, tu vorbești serios cu mine acum? Tu te auzi ce prostii vorbești? Păi, dacă țineam în mână masca sau nu am avut masca pe față nu e același lucru?”

* „Mi-a spus că trebuia să țin masca în mână. Eu știu să port masca, în blocul operator știam să mi-o pun și știu cum s-o port. (…) Individul, pur și simplu, a vrut să-mi dea o amendă, că probabil l-a pus cineva sau m-a recunoscut. S-a ținut după mine la mașină, i-am explicat, i-am arătat în continuare masca – «uită-te la ea bine, vezi că n-am cum să port masca asta, dar o am la mine».”

* „De azi încolo vă spun că eu nu voi mai purta mască! Nu există boală fără simptome.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

INTERVIU-EVENIMENT. Andreea Esca, în lacrimi: „Am fost infectați eu, soțul meu și fiul nostru. Mi-am pierdut complet gustul și mirosul, nu mai simțeam usturoiul și parfumurile tari”

VIDEO. Caraghioșii din Piața Victoriei: „Suntem ultimi rezistenți în fața tiraniei!”. S-a scandat „Jos nazismul!”

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -