luni, decembrie 9, 2024
AcasăNews„Maharajahul“, iar la plimbare – Iohannis a plecat într-un sejur de vis...

„Maharajahul“, iar la plimbare – Iohannis a plecat într-un sejur de vis în America de Sud, tot cu avionul de un lux orbitor care l-a dus și în Asia. Acum va „relansa relațiile“ cu Brazilia, Argentina și Chile

-

Klaus Iohannis, președintele României, trage tare pe ultima sută de metri a mandatului său ca să viziteze cât mai multe destinații exotice. Luni, în prima zi de Paște, șeful statului a plecat într-un nou sejur, de data aceasta în America de Sud, unde se va plimba prin Brazilia, Argentina și Chile, ca să „relanseze relațiile“ cu acestea. Iohannis abia se întorsese, luna trecută, dintr-un alt turneu la celălalt capăt al pământului, în Japonia și Singapore.

Președintele țării pare să se fi deprins atât de tare cu luxul orbitor, încât nu mai poate întreprinde călătorii în avioane normale. El a apelat din nou la Boeingul 737 al companiei Toyo Aviation, controlată de afaceristul egiptean Tarek El Feki, personaj prezent în dosarul fostului senator Cătălin Voicu, de la PSD.

Contul Boarding Pass relatează, pe Facebook, că e vorba de aceeași aeronavă care l-a plimbat prin Japonia și Singapore luna trecută.

- Advertisement -

Decolarea spre America de Sud s-a produs de pe aeroportul „Mihail Kogălniceanu“, din Constanța, la ora 10.15. De data aceasta, Iohannis n-a mai comandat escală la Sibiu, ca să-și ia nevasta din drum. Cum autonomia avionului nu e îndeajuns de mare, e de așteptat – scrie Boarding Pass – să se facă o escală de realimentare fie în Insulele Canare, fie în nord-vestul Africii.

Turism de lux pe banii statului, cu rezultate nule. Toate țintele de politică externă anunțate în 2014 și 2019 au fost ratate – intrarea în Schengen, ridicarea vizelor pentru SUA, sprijinirea Moldovei, transformarea României într-un stat relevant în UE

Iohannis, celebru pentru apetitul său turistic – a vizitat zeci de țări în cei 9 ani de mandat scurși până acum – făcute sub acoperirea unor vizite „de lucru“, a mărit frecvența acum, pe ultima sută de metri, axându-se pe destinațiile cât mai îndepărtate, acolo unde în mod normal se ajunge greu și cu costuri mari. Așa se face că după ce a „strâns legăturile“ cu două țări din Extremul Orient – Japonia și Singapore –, șeful statului a făcut o scurtă escală în România, ca să-și reîncarce bateriile, și a plecat în sens opus, către Brazilia, Argentina și Chile. Niciuna dintre aceste vizite nu e de așteptat să aducă vreun lucru pozitiv pentru țară, după cum nici escapadele de până acum n-au adus nimic.

Toate obiectivele de politică externă ale lui Klaus Iohannis au fost ratate. Ridicarea vizelor pentru Statele Unite, intrarea în Spațiul Schengen, sprijinirea unui parcurs european pentru Republica Moldova, transformarea României într-o țară care să se ridice la importanța cuvenită (a 6-a țară ca mărime din UE) – toate s-au dovedit niște povești bune de spus în campania electorală din 2014 și 2019. Chiar și obiectivul personal, de a prinde un loc la Bruxelles, fie în NATO, fie în UE, a fost ratat după prestația sa din ultimii doi ani. Iohannis și-a pierdut credibilitatea prin pactul făcut cu sistemul mafiot din România, trădarea electoratului său și călcarea în picioare a principiilor morale.

- Advertisement -

Tot ceea ce rămâne după turismul președintelui Iohannis sunt facturile uriașe, pe care șeful statului le-a secretizat. Când a fost întrebat de ce refuză să spună cât costă plimbările prin Extremul Orient și America de Sud, Iohannis a răspuns, acum 4 zile, în cunoscutul său stil arogant: „Pentru că așa e legea“.

De fapt, e vorba de o lege la rândul ei secretă, emisă în 1998, dar care n-a apărut niciodată în Monitorul Oficial și care nu se știe cu exactitate ce conține.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ce șarlatanie! După modelul „Vadim – omul anului în lume”, ex-PRM-ista Olguța Vasilescu a cumpărat cu 22.900 de euro, din bani publici, titlul de „cea mai căutată destinație de Paște din Europa” pentru Craiova, de la un SRL belgian!

* După țeapa de miliarde de la Euroins, șefii ASF și-au făcut cadouri de Paște de 6.000 de euro. Vinuri fine franțuzești, ciocolată și foie gras, ca să aibă Sărbători fericite

România a plătit în 2022 peste un miliard de lei pentru pensiile speciale ale magistraților. Pensia medie a acestora este de 21.000 de lei, din care doar 1.400 de lei din contribuție, restul fiind subvenție

România va pierde încă 1,4 miliarde de euro din PNRR dacă nu renunță la pensiile speciale, anunță Marcel Boloș, ministrul Proiectelor Europene

14 COMENTARII

  1. Articol tendentios si care da dovada de o slaba cunoastere a realitatilor geopolitice. Demersul lui Johannis este de a nu lasa doar Moscova sa fie activa in America de Sud. Pacat, pentru ca publicatia are destule analize si articole bune.
    Jalnic articol, jalnic autor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -