vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNewsMarele plan al USL 2: PSD și PNL negociază candidați comuni la...

Marele plan al USL 2: PSD și PNL negociază candidați comuni la Președinție, postul de premier și primăriile marilor orașe conduse de USR

-

PSD și PNL poartă discuții, în culise, pentru o refacere de facto a USL în perspectiva anului electoral 2024, dezvăluie cotidianul „Libertatea“, sub semnătura jurnalistului Cristian Andrei. E vorba de o alianță majoră, în care cele două partide își vor împărți funcțiile de președinte al țării, prim-ministru al Guvernului și primari ai orașelor conduse acum de USR (București, Timișoara, Brașov, Bacău, Alba Iulia). Împreună cu această mare împărțire a prăzii numite România, PSD și PNL vor – complet nedemocratic – să comaseze și alegerile de anul viitor.

Liderilor PSD și PNL le sclipesc ochii la gândul că se vor înstăpâni peste întreaga țară cel puțin până în 2028. Sursele „Libertatea” au descris situația: „Toate negocierile trebuie închise până în iunie. Până atunci, știm dacă se vor comasa alegerile în 2024, dacă s-a ajuns la un acord între PSD și PNL pentru stabilirea candidaților la funcția de premier și candidat la prezidențiale. Discuțiile despre comasare ascund, de fapt, negocierile pentru funcțiile mari. De ce să faci comasare fără pachetul mare? Credezi că miza e comasarea? Nu, miza este mare, următorii 5 ani de guvernare!”.

Totul trebuie încheiat până în iunie, pentru că data alegerilor trebuie anunțată, conform legii, cu un an înainte. Opoziția știe de planul de a comasa alegerile locale (care ar trebui ținute în septembrie) cu cele parlamentare și prezidențiale (noiembrie-decembrie). USR, Forța Dreptei și PMP se pregătesc să le conteste la Curtea Constituțională și, mai departe, la Comisia de la Veneția, știindu-se că în acest moment CCR-ul e capturat de PSD și Klaus Iohannis.

De aceea, PSD și PNL vor să finalizeze tratativele până în iunie anul acesta – ca să fie timp să se judece contestațiile. Actuala putere a primit consultanță, neoficial, chiar de la judecătorii CCR.

- Advertisement -

PSD și PNL apără cu dinții actualul sistem electoral din România, unul dintre cele mai restrictive din lume, care le garantează victoria pentru că restrânge votul la doar 30-40% din populație – electoratul controlat de primari

O soluție propusă de PNL ar fi ca alegerile locale și parlamentare să se țină în două zile succesiv (sâmbătă-duminică), pentru a evita ca oamenii să se încurce în buletinele de vot și să se evite aglomerația.

Opțiunea votului electronic, civilizat și practicat în majoritatea țărilor democratice, e respinsă categoric, pentru că PSD și PNL apără actualul sistem arhaic, pe care-l controlează. Prin legislația făcută de partidele aflate acum la putere, votul din România e unul dintre cele mai restrictive din lume. La alegerile locale și cele parlamentare nu poți vota decât dacă te afli, în ziua respectivă, în localitatea, respectiv în județul unde ai trecută adresa pe buletin. Ori, în acest moment, peste 5 milioane de români sunt în străinătate, mulți alții se află în alte localități sau județe decât cele din cartea de identitate (plecați la muncă, la studii sau din alte motive).

Astfel, la locale și parlamentare, PSD și PNL se asigură că la urne merg doar 30-35% dintre locuitori, în mare majoritate membri de partid, asistați social controlați de primari și clientela de afaceri celor două partide (la care se adaugă și UDMR, pe aceeași schemă).

- Advertisement -

Pe această structură se întemeiază de fapt puterea actualei administrații a României, care se teme că deschiderea votului către toți românii ar lăsa-o fără control.

Un alt scop major: reocuparea marilor orașe care acum au primari USR

Fiecare dintre cele două partide vrea ceva de la alegerile de anul viitor. PSD-ul e sigur de victorie la parlamentare și vrea garanția că va păstra PNL-ul ca partener minor după 2024, la guvernare. Liberalii, speriați de situația din sondaje, ar vrea să-l propulseze pe generalul Nicolae Ciucă președinte al României. Un membru al Biroului Politic Național din PNL a comentat: „Pronosticul meu e următorul – Ciucă președinte, Ciolacu premier și după 2024, PSD și PNL împreună. Totul scris clar într-un protocol”.

O altă mare miză este recucerirea marilor orașe care acum au primari USR. Se pregătesc candidați comuni la București (inclusiv la sectoare), Timișoara, Brașov, Bacău, Alba Iulia, Câmpulung Muscel.

PSD-iștii nu-și fac probleme: „Candidații comuni de la PSD-PNL, într-un singur tur, câștigă fără probleme. Trebuie doar să fie negocierea politică, iar aici rămâne dilema cu ce se întâmplă la Primăria Capitalei. Firea nu e dorită de PNL pentru București, poate va trebui să facă un pas în spate, să lase un candidat comun”. E foarte puțin probabil să se întâmple însă așa ceva, știute fiind lăcomia, vanitatea și ambițiile nemăsurate ale consoartei lui Florentin Pandele.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* România a plătit în 2022 peste un miliard de lei pentru pensiile speciale ale magistraților. Pensia medie a acestora este de 21.000 de lei, din care doar 1.400 de lei din contribuție, restul fiind subvenție

România va pierde încă 1,4 miliarde de euro din PNRR dacă nu renunță la pensiile speciale, anunță Marcel Boloș, ministrul Proiectelor Europene

* ÎPS Teodosie apără cu îndârjire sărbătorirea Paștelui odată cu Rusia, nu cu Occidentul! Îi vrea pe ortodocși separați de catolici, pe care-i jignește: „Au catolicii Sfântă Lumină? N-au! Alţii? N-au!”. Mitropolitul Clujului îl contrazice, BOR e prudentă

* Contribuția României la lupta Ucrainei cu Rusia, dezvăluită în documentele „scăpate“ de Pentagon: pregătim militari, transferăm echipament și monitorizăm informațional frontul

- Advertisement -

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -