Culmea nesimțirii: foștii parlamentari se plâng că sunt „discriminați” dacă rămân fără pensia specială! Asociația lor o sesizează pe Renate Weber să atace la CCR legea care le elimină privilegiile

5
821

Nici nu a început bine operațiunea de eliminare a pensiilor speciale că și apar reacțiile ostile ale categoriilor privilegiate lăsate fără avantaje. În peisaj s-a ivit Asociația Foștilor Parlamentari, care va sesiza Avocatul Poporului cu privire la legea votată pe 17 februarie de Parlament și care prevede eliminarea pensiilor speciale pentru membrii Legislativului.

Manevra a fost dată în vileag de Mihai Goțiu, fost senator USR, la care a ajuns o petiție a acestei asociații. Ținta e ca legea să ajungă pe masa judecătorilor CCR, pentru ca aceștia s-o declare neconstituțională.

Printre argumentele invocate este unul stupefiant, de o neobrăzare incredibilă: ei pretind că sunt „discriminați”! Motivul ar fi că magistrații, care aplică legea, continuă să primească pensii speciale, pe când ei, care au făcut legile, nu. Parcă pentru a reconfirma stereotipurile despre ei, foștii parlamentari care au redactat petiția au scris că ei “crează legea” în loc de “creează legea”.

Foștii “aleși ai neamului” mai spun și că presa cea rea a impus expresia “pensie specială”, termen “manipulatoriu și menit a crea confuzie și repulsie”.

Reacția nu este una surprinzătoare. Până la abrogarea privilegiilor, doar doi foști oficiali de rang înalt renunțaseră de bună-voie la pensia specială: Gavril Dejeu (fost deputat și ministru, care avea pensie parlamentară) și Liviu Petrina (fost secretar general al PNȚCD, care avea pensie diplomatică).

Mihai Goțiu despre inițiativa Asociației Foștilor Parlamentari de a bloca legea care le desființează pensiile speciale

”FOȘTII PARLAMENTARI” NU RENUNȚĂ. Cum vor să-și ”recâștige” PENSIILE SPECIALE. Ce i-au cerut Avocatului Poporului (și cum se influențează deciziile politice cu ajutorul ong-urilor și asociațiilor fantomă)

Știați că în România există o Asociație a Foștilor Parlamentari? Recunosc că, până mai ieri, eu habar nu aveam. Asta până când nu mi-a fost transmisă o petiție asumată de această Asociație, adresată Avocatului Poporului.

Ce așteaptă acești foști parlamentari de la Avocatul Poporului? Nu e greu de ghicit: să atace la Curtea Constituțională a României (CCR), legea adoptată săptămâna trecută de Parlament, de eliminare a pensiilor ”de parlamentar”. Regăsiți în galeria foto petiția Asociației.

Cu ocazia asta, am căutat ceva mai multe informații și am aflat și eu că Asociația Foștilor Parlamentari a fost înființată în 2009 și avea (la acea dată), 9 membri, foști parlamentari FSN, PSD, PNL, PRM și PC.

Pe lângă cele două-trei știri indexate de Google cu privire la înființarea Asociației, în 2009, am mai găsit o singură referință legată de activitatea acesteia. E vorba de o mențiune despre o întâlnire cu fostul Avocat al Poporului Victor Ciorbea, de la sfârșit de august 2014, la care au mai participat și reprezentanții Asociației Funcționarilor Publici Pensionari (altă ”minunăție” de asociație, înființată în anul 2010, despre a cărei activitate am găsit fix această singură mențiune!).

Și, din nou, nu e greu de ghicit care a fost obiectul acelei întâlniri: ”În cadrul discuțiilor, membrii delegației au prezentat problemele pe care le întâmpină foștii parlamentari în legătură cu stabilirea drepturilor de pensie” (din comunicatul instituției Avocatului Poporului).

Pensii votate, un an mai târziu de Parlament, dar abrogate, săptămâna trecută, în cadrul aceluiași for legislativ. Asta dacă nu cumva, același Avocat al Poporului și actuala majoritate de la CCR nu pun, iar, piedică.

Nota bene: Pensiile speciale ale parlamentarilor i-au deschis, apoi, pofta și lui Victor Ciorbea să facă lobby și să obțină, din partea fostei majorități toxice din Parlament, pensie specială și pentru Avocatului Poporului. Adică pentru propria persoană. Că doar trebuie să-și plătească din ceva datoria de un milion de euro pentru ditamai vila din Floreasca…

***

IMPORTANT: Când am pus ghilimele la ”foștii parlamentari”, am făcut-o pentru a nu se înțelege cumva că TOȚI foștii parlamentari susțin demersul Asociației Foștilor Parlamentari. Din punctul meu de vedere, asociația asta n-are absolut nicio reprezentativitate ori legitimitate de a se exprima în numele tuturor foștilor parlamentari, în ciuda denumirii pompoase.

Totuși, am făcut public demersul pentru a înțelege cum funcționează mecanismele de lobby și cum diferite asociații cu denumiri pompoase și/sau manipulatorii (dar fără vreo legitimitate reală) sunt utilizate pentru a influența/justifica/pretexta diferite decizii politice, pentru a mima o așa-zisă reprezentativitate civică ori consultarea publică.

Situația e valabilă în multe alte domenii. Mai zilele trecute semnalam impostura din jurul lansării unui ONG de mediu de către fostul ministru al Finanțelor din Guvernul Ponta, Ioana Petrescu (aici: https://www.facebook.com/gotiu.mihai/posts/3809249425788515)

De o zi, două văd că e supărare maximă din partea Academiei Oamenilor de Știință, că i s-a închis robinetul prin care sugativa bani publici. Și ONG-ul doamnei Petrescu, și Academia doamnei Andronescu au cam aceeași reprezentativitate și legitimitate în domeniul protecției mediului, respectiv al cercetării de excelență, precum Asociația asta fantomă a ”foștilor parlamentari”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

5 COMENTARII

  1. Păiii…, nu e „Instituția Avocatului… POPORULUI”???!

    Și cine este mai… „popor” decât… „alesu’-boborului”, parlamentaru’ român(esc)…

    Că doar n-o rămâne fără „avUcat” tocmai el, „săracu'”, nuuuuu?!

    • Ar trebui… MICȘORATE(și-ncă… DRASTIC!!!) VENITURILE… TUTUROR (!!!) „DEMNITARILOR” (statali, din ORICE nivel-structural, până la… administrația-locală!), PARLAMENTARI „Y-COMPRIS” (!!!!!) URGEEEEENT, daaaaaaaaaaaaaaa?!!!

  2. Este culmea NESIMTIRII!
    Nu spun ca ei ne-au discriminat pe noi, cei care muncim sau am muncit pentru o pensie modesta si, conform metodei „FIINDCA POT”, si-au luat cu nesimtire acest PRIVILEGIU!
    Acum, daca sunt pusi la locul lor, au tupeul sa numeasca asta discriminare!
    Iar CCR, Avocatul poporului, bineinteles ca le vor da dreptate, doar sunt in aceeasi barca.

    Ei, Sosoaca, unde esti? Nu crezi ca poporul este, astfel, nedreptatit?
    Unde sunt sindicatele? Fac circ in profitul gastii imbuibate, prefacandu-se ca sustin drepturi?
    De fapt liderii sindicali, impreuna cu „crema” Justitiei, impreuna, cu „crema” Politiei cu politicienii profitori sunt in aceeasi gasca.
    Inca nu stim cine e, dar cine conduce gasca, dar ii uraste pe romani si rade de raul lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here