Nebunie totală în Liga Campionilor. Englezii lovesc din nou: de la 0-2 la 3-2 într-o repriză. Eroul vine din Brazilia: Lucas Moura. Ajax pierde în ultimul minut

4
1408
Lucas Moura, eroul lui Tottenham

Niciodată n-a avut Liga Campionilor două semifinale atât de trăsnite! Două răsturnări fenomenale, realizate de două echipe englezești. După Liverpool, a lovit și Tottenham. Fenomenală seară! Incredibilă ediție de Champions League!

Finala de pe 1 iunie, de la Madrid, nu va fi Barcelona – Ajax, așa cum se profila după partidele-tur, ci Liverpool – Tottenham. O finală englezească, așa cum n-a mai fost din 2008 (Manchester United – Chelsea).

Cea de-a doua semifinală a marcat prăbușirea teribilă a superbei echipe Ajax Amsterdam. Olandezii câștigaseră cu 1-0 la Londra, aveau 2-0 la pauză la Amsterdam, nu primiseră niciun gol într-un meci și jumătate, dar avea să primească trei într-o singură repriză!

Eroul serii a fost Lucas Moura (26 de ani), brazilianul cumpărat de Tottenham de la PSG. Acesta a marcat trei goluri într-o repriză, toate cu piciorul stâng, deși e dreptaci. Iar pentru ca tragedia olandeză să fie totală, golul calificării britanice a venit în ultimele secunde de prelungiri.

Ajax – Tottenham 2-3

1-0: De Ligt (5)

2-0: Ziyech (35)

2-1: Moura (55)

2-2: Moura (59)

2-3: Moura (90+6)

Străinii scriu istorie pentru Anglia

Deși Liverpool și Tottenham au marcat 7 goluri în cele două semifinale fabuloase (toate 7 în retur), niciunul nu a avut ca autor vreun fotbalist englez. Pentru Liverpool au înscris belgianul Origi și olandezul Wijnaldum (câte două), pentru Tottenham – brazilianul Lucas Moura (trei).

Și antrenorii celor două finaliste sunt străini: germanul Jürgen Klopp (Liverpool) și argentinianul Mauricio Pochettino (Tottenham).

Și celelalte patru echipe de top din Anglia au tot antrenori străini: spaniolii Josep Guardiola (Manchester City) și Unai Emery (Arsenal), italianul Maurizio Sarri (Chelsea) și norvegianul Ole Gunnar Solskjaer (Manchester United).

CITIȚI ȘI:

4 COMENTARII

  1. Nu am văzut meciul. Fiindcă scriu mult ziua seara m-a prins somnul. Abia aştept să văd meciul în reluare. Totenham a jucat bine şi a câştigat într-o partidă în care Liverpool a ținut cu Ajax tocmai că Ajax joacă fotbalul ca FC Barcelona.

    În finala Champions League voi ține cu Liverpool. Poate câştig sau pierd. Nu se ştie niciodată în 90 minute cine este eroul şi cine boul de tras la jug. MahlZeit!

    • Sa vezi meciul asta in reluare este la fel cu a face dus cu izmenele pe tine.
      Lasa scrisul si concentreaza-te pe ceea ce conteaza cu adevarat.

  2. fratilor ideea este ca se joca fotbal cu angajament cu tot ce vreti si noi tot stam ancorati cu fotbalul romanesc in alte secole de mult uitate,cu nea piti,nea puiu nu vom produce fotbal niciodata,piturca ca om el este neterminat ca fotbalist a fost o catastrofa

  3. unde sant cei care dintr-o data numai de ajax stiau si vorbeau dar acum o luna nu ziceau nimic despre aceasta fabrica de fotbal,ei produc fotbal si fotbalisti nu ianisi si nicolasi ai imperekerii popescu -hagi care iau bataie de la haiti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here