sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăNews"Frica morţii a căzut asupra mea". O artistă ne râdea în nas:...

„Frica morţii a căzut asupra mea”. O artistă ne râdea în nas: „virusul nu există”. Acum e internată la „Matei Balș” și spune rugăciuni

-

Cazul Ozana Barabancea. Rețeta e clasică: personajul ia în batjocură recomandările medicilor (de ministrul Sănătății nici să nu audă!), e viteaz în fața covidului („ca strămoșii noștri la Mărășești” – vorba cinicului Cataramă), iar când îl lovește pocitania invizibilă, se sparg în rugăciuni pe patul de spital, întrebând dacă au ventilator. Așa, de siguranță…

Cântăreața Ozana Barabancea a miștocărit covidul până deunăzi. Ce-a mai râs ea de cei care-l luau în serios! Și ce-l mai distribuia pe Daniel Roxin (strămoșul dacilor) în dialog cu Călin Georgescu (eternul „iminent prim-ministru” pe care, oricât s-ar strădui rușii, nu reușesc să-l planteze în Palatul Victoria)!

Apoi a venit vestea: testul la Covid-19 al Ozanei Barabancea (51 de ani) a ieșit pozitiv. Artista a fost internată la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală.

Potrivit unor surse medicale citate de Gândul.ro, Ozana Barabancea a fost internată joi la prânz, după ce testul la SARS-CoV-2 a ieşit pozitiv. Ea se află într-o rezervă a Secţiei pentru copii a Spitalului „Matei Balş”, întrucât unitatea medicală nu mai are locuri de internare în saloanele destinate pacienţilor adulţi.

- Advertisement -

Informația e esențială: ajunsă la spital, conspiraționista ignorantă a aflat că nu mai sunt paturi libere la adulți, toate sunt ocupate de pacieni infectați cu SARS-Cov-2. Nu-ți mai arde de miștouri când ți se întâmplă asta!

Ozana a intrat în contact cu Marcel Pavel la Antena 1

Ozana Barabancea este membră a juriului de la show-ul „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1.

În urmă cu câteva zile, Marcel Pavel – și el diagnosticat cu Covid-19 – s-a aflat pe platourile de filmare ale respectivei emisiuni, unde a interacționat cu Barabancea.

- Advertisement -

Marcel Pavel spune că la filmări a intrat în contact cu mai multe vedete, printre care Monica Anghel, Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Aurelian Temișan și Cosmin Selesi.

Toți aceștia au intrat în izolare la domiciliu. Monica Anghel a spus că, în cazul ei, rezultatul testului a fost negativ.

De la „Așa-zisa pandemie cu Covid-19 este o fraudă uriașă” la rugăciuni de pe patul de spital

Până de curând, Ozana Barabancea susținea că pandemia nu există, tratând în batjocură informațiile despre coronavirus.

Artista a distribuit un interviu al lui Daniel Roxin cu Călin Georgescu, atrasă pesemne de titlul conspiraționist: „Așa-zisa pandemie cu Covid-19 este o fraudă uriașă”.

Într-o altă postare, Ozana Barabancea a reprodus un text miștocăresc, pe un ton batjocoritor: „Băi, mai terminați cu conspirațiile: Covid există! L-am văzut între orele 15-16, ieri. (…) Vaccinarea cu produsele Big Pharma este cea mai mișto chestie posibilă și ne apără de boli. De aceea, de la 1-2 vaccinuri câte se făceau în copilăria noastră, sper să depășim numărul 20, câte sunt acum, și să ajungem la măcar 50 de vaccinuri anual pe cap de locuitor. Oculta mondială nu există! (…) Cipuri? Nuuu! Hai, mă, ce mama dracului?! (…)”.

 

Așadar, Ozana Barabancea îi ironiza pe cei ce nu cred în teorii conspiraționiste despre Big Pharma și oculta mondială, dar iau în serios pericolul Covid-19.

Artista fugea de oculta mondială, dar a lovit-o Covidul. A cuprins-o frica și a început să posteze rugăciuni. Cea de mai jos a fost publicată joi dimineață, în jurul orei 7.00, când Ozana Barabancea se afla în spital.

„… şi frica morţii a căzut asupra mea”

„Rugăciune pentru uşurarea sufletului la întristări, spaimă, gânduri şi vise urâte care îl tulbură pe om (din psalmii lui David)”

„Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă. Dumnezeule, ascultă ru­gă­ciu­nea mea, pleacă urechea Ta la graiurile gurii mele. Ia aminte spre mine şi mă ascultă, că m-am mâhnit întru îngrijorarea mea şi m-am abătut. Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut asupra mea. Temere şi cutremur au venit peste mine şi întunericul m-a acoperit.

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. Să ajungă până la Tine rugă­ciu­nea mea, că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat!

Miluieşte-mă, Doamne, că ne­pu­tincios sunt! Vindecă-mă, că s-a tulburat foarte su­fle­tul meu. Ostenit-am întru suspinarea mea. În toate nop­ţile îmi stropesc patul cu lacrimile mele şi în ele îmi scald aşternutul. Pentru ce eşti mâhnit, suflet al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte spre Dumnezeu şi mă voi mărturisi Lui, mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

În plină pandemie, Daniel Florea (PSD), primarul Sectorului 5, a dat unei firme turcești cu sediul la Moscova un contract de 185 de milioane de euro pentru îngrijirea spațiilor verzi

Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

Putea fi doar măturător, dar PSD l-a pus șef la ADP Sectorul 4. Marian Goleac, aghiotantul primarului Băluță, și-a falsificat diplomele de Bac și de facultate. DNA l-a trimis în judecată

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Se confunda teoria conspiratiei cu fake-news. Una e una si alta e alta. Se tinde a se cadea in extrema cealalta, ca nimeni nu conspira in lume. Ca exemplu de teoria conspiratiei e investigarea asasinarii lui Kennedy de catre institutii de presa particulare pentru ca ancheta oficiala e secreta. Bineinteles ca se ascund lucruri si faci ipoteze conspirationiste neavind incredere in stat. Nu se poate confunda asta cu propaganda fake-news.
    Are cineva vreun dubiu ca in lume se fac conspiratii? De orice fel, sfere de influenta militara, economica, petrol etc.
    Ma tot mir cum jurnalistii confunda lucrurile si arunca in derizoriu teoria conspiratiei. Sau mai stii? Poate ca sunt platiti de elite sa ne faca sa nu mai fim vigilenti. Sau poate ca sunt doar prosti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -