În urmă cu exact un an, pe 21 iunie 2019, erupea ca un vulcan „cazul Sorina” – fetița de 8 ani, din Baia de Aramă, pe care „niște americani haini” (soții Ramona și Gabriel Săcărin din New York, în realitate români get-beget), ajutați de „o procuroare abuzivă” (Maria Pițurcă), o luau cu forța din sânul familiei sale iubitoare (soții Mariana și Vasile Șărămăt).
Cazul a fost o uriașă diversiune mediatică încă de la început. O diversiune pe care site-ul Ziaristii.com a sesizat-o din prima și a demontat-o apoi pas cu pas.
Diversiunea a fost construită pe câteva minciuni colosale, rostogolite în mod criminal de ticăloși care-și spun moderatori TV. Cei mai mizerabili, în acea campanie, au fost Sorina Matei (B1 TV), Mihai Gâdea (Antena 3) și Victor Ciutacu (România 3). Aceștia au fost alimentați permanent cu intoxicări oribile de familia Șărămăt și de avocatul acesteia, Victor Dumitrică.
Principalele minciuni rostogolite:
- soții Săcărin au adoptat-o pe Sorina ca să-i ia organele și să le dea băiatului lor, care e cam palid și suferă de o boală rară;
- soții Săcărin au luat-o abuziv pe Sorina (în realitate, ei erau singurii părinți legali ai fetiței, în urma unei decizii judecătorești definitive);
- soții Șărămăt au dreptul legal de a o avea pe Sorina (în realitate, n-au adoptat-o de la 2 la 8 ani, iar Mariana Șărămăt pierduse statutul de asistent maternal);
- soții Șărămăt o iubesc pe Sorina (dar o băteau la pielea goală și o terorizau cu urzica);
- procuroarea Maria Pițurcă a traumatizat-o pe Sorina, luând-o pe sus și scoțând-o cu forța din casa familiei Șărămăt (în realitate, a scos-o dintr-o captivitate toxică, în care era învățată să mintă și să se comporte primitiv, ca să eșueze adopția).
Acum, Sorina e o domnișoară ambițioasă, cu personalitate, infinit mai educată decât în urmă cu un an. Nu i-au fost luate organele, ci i-au fost date cursuri de engleză, pian, vioară, înot, gimnastică. Plus o perspectivă fantastică, într-un New York trepidant.
Ziaristii.com vă prezintă un interviu cu Ramona Săcărin, mama adpotivă a Sorinei. Aceasta face dezvăluiri teribile despre felul în care familia Șărămăt o manipula pe copilă. De fapt, dezvăluirile le face însăși Sorina, căci ea le-a povestit părinților săi adoptivi cum era terorizată la Baia de Aramă.
VIDEO: Sorina la lecția de engleză
Coșmarul Sorinei la Baia de Aramă: „Ne-a povestit despre bătăi cu cureaua pe pielea goală, bătăi cu urzica…”
Reporter: Cum vă amintiți acum, după un an, ziua de 21 iunie 2019? Ce s-a întâmplat? Cum s-a ajuns la formula ca un procuror de la Craiova să vină s-o ia pe fetiță de la familia asistentei maternale Mariana Șărămăt, care între timp își pierduse „licența”? Câte încercări anterioare au fost și de ce au eșuat?
Ramona Săcărin: Este un mix de emoții când mă gândesc la ziua aceea. Este ziua în care în sfârșit Sorina a venit cu adevărat în familie, fizic. Acum sărbătorim împreună mai multe zile: 23 aprilie – ziua în care a devenit oficial copilul nostru, prin sentință definitivă a Tribunalului Mehedinți; 25 aprilie – ziua ei de naștere; 21 iunie – ziua în care a intrat efectiv în familia noastră; 21 iulie – prima ei zi în America.
– Așadar, 21 iunie…
– Am reușit să mă detașez cumva de întâmplările de anul trecut și să-mi amintesc totul ca pe o poveste halucinantă, pe care parcă mi-ar fi povestit-o cineva. Timp de 30 de zile am umblat zi de zi pe la toate ușile insituțiilor publice: Poliția Baia de Aramă, Poliția județeană Mehedinți, Parchetul Baia de Aramă, Parchetul Mehedinți, Parchetul Curții de Apel Craiova, DGASPC Mehedinți (Protecția Copilului), Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului… Am făcut nenumărate plângeri că nu ne putem lua copilul pe care îl adoptaserăm și pentru care aveam un certificat de naștere cu numele nostru la rubrica părinți.
„Familia Șărămăt nici nu i-a primit în curte pe cei de la Protecția Copilului”
– Vă învârteați în cerc. Kafka!
– Cu câteva zile înainte de 21 iunie, am primit în sfârșit un telefon să mergem la Parchetul Curții de Apel Craiova să dăm o declarație cu privire la plângerea noastră. Până pe 21 iunie încercaserăm timp de 30 de zile, în fiecare zi, să ne luăm copilul pe care îl adoptaserăm și care ne purta numele de familie. În perioada 20 mai – 21 iunie am fost aproape zilnic la DGASPC Mehedinți, la Poliția Mehedinți, la Poliția Baia de Aramă, am făcut petiții la Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului, la Ministerul Munciii și Protecției Sociale, la Ministerul Justiției, la Avocatul Poporului… În aceeași perioadă a încercat și DGASPC Mehedinți să preia copilul de la familia fostei asistente maternale. Au invitat-o pe aceasta să aducă fata, pentru ca ea să poată merge, conform legii, cu familia ei adoptivă. După ce asistenta maternală le-a spus clar că nu va aduce copilul, au trimis psihologi, împreună cu Poliția locală, la familia Șărămăt acasă. La prima tentativă, familia fostei asistente maternale nici nu i-a primit în curte. DGASPC a mai avut câteva tentative împreună cu Poliția Mehedinți și au reușit să intre în curte, dar de fiecare dată se strângeau acolo vecini, rude, plus cei 6 membri adulți ai familiei, și împreună făceau un mare show, cu țipete, cu filmări, cu amenințări, așa încât angajații Direcției pentru Protecția Copilului au plecat de fiecare dată fără Sorina, de care nici măcar nu se puteau apropia. DGASPC Mehedinți a concediat-o pe asistenta maternală și a făcut plângere penală împotriva acesteia. Din acel moment, DGASPC și-a încheiat încercările de a mai recupera copiulul, pentru că de-acum copilul nostru era reținut pur și simplu ilegal de o persoană care nu mai era angajată la DGASPC.
– De ce procurorul Maria Pițurcă?
– OK, revin la ziua de 21 iunie. Îmi amintesc că am primit un telefon, cu o zi înainte, în care ni s-a cerut permisiunea ca Sorina să poată fi dusă la Institutul de Medicina Legală, pentru investigații în cadrul anchetei deschise ca urmare a plângerilor noaste și ale autorităților de protecție a copilului împotriva fostei asistente maternale. Așa s-a ajuns ca Sorina să fie ridicată de un procuror.
– De cât timp erați părinții legali ai Sorinei?
– Pe 21 iunie, eram părinții legali ai Sorinei de două luni.
„O auzeam pe fosta asistentă maternală țipând: «Așa, luați-o și omorâți-o!»”
– V-a fost frică în acea zi? V-ați aflat în pericol? Situația putea degenera?
– Situația a fost așa cum ne obișnuiserăm. Familia fostei asistente maternale și-a făcut show-ul așa cum a făcut și înainte, cu țipete, cu filmări și amenințări. Sorina era probabil speriată de țipetele și de isteria lor. Țin minte că o auzeam din stradă, din mașină, pe fosta asistentă maternală țipând: „Așa, luați-o și omorâți-o!”. De data asta nu mai erau oameni pe stradă sau la poartă, era dimineața și totul s-a întâmplat destul de repede. Era multă poliție. Nu ne-am așteptat ca procuroarea să apară pe poartă cu Sorina în brațe. Soțul meu a preluat-o și a urcat-o în mașină. Împreună cu noi, în mașină au fost și doi psihologi de la DGASPC, care o însoțiseră pe procuroare. Din cauza isteriei create, nu cred că vreun psiholog ar fi avut vreo șansă să discute cu copiulul acolo, în acel context în care adulții din familie țipau în permanență. Împreună cu poliția și cu psihologii am mers la IML Craiova. Cred că am făcut o oră pe drum. Sorina a reușit să se liniștească, am ținut-o în brațe tot drumul și i-am promis că totul o să fie bine.
– Care era raportul de forțe de la casa familiei Șărămăt, pe 21 iunie?
– De obicei, acolo erau 6 adulți și un minor, în afară de Sorina. Plus vecini, rude…
„Sorina avea o frică impregnată, că o «iau americanii și îi fură organele». Ne-a povestit cum a fost pregătită de fosta asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»”
– Ce-și amintește Sorina, acum, despre acea zi?
– Am vorbit cu ea de foarte multe ori despre acea zi și despre multe altele. Ne-a povestit cu lux de amănunte cum a fost pregătită de fosta asistenta maternală „să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea”, în caz că cineva încercă s-o ia de acolo. Sorina ne-a spus că nici nu știe cine a luat-o și că-i pare rău că s-a comportat așa. Sigur că pe lângă lecția de comportament învățată, Sorina avea și o frică impregnată, că o „iau americanii și îi fură organele”. Ne-a povestit despre toate fricile pe care fosta asistenta maternală i le-a indus în ultimul an.
„Sorina ne-a povestit cum asistenta maternală o învățase să toarne o cafea în capul doamnei psiholog„
– Cu ce traume a plecat Sorina de la Baia de Aramă? A scăpat de ele?
– Sorina avea o frică de autorități. În permanență, la Baia de Aramă, era învățată să aibă un anumit comportament față de angajații de la DGASPC, care erau cei ce urmau să „o ia”. Ne-a povestit frecvent cum, spre exemplu, asistenta maternală o învățase să toarne o cafea în capul doamnei psiholog; dar fata nu a făcut niciodată așa pentru că – zice ea – „doamna aia chiar era drăguță”. Sorina a primit nenumărate corecții fizice cât a stat în familia de plasament. Ne-a povestit despre bătăi cu cureaua pe pielea goală, despre bătăi cu urzica și închisul într-o cameră. Tot ea ne-a povestit că familia fostei asistentei maternale o învăța ca, în cazul în care chiar ajunge la noi în America, să ne dea foc la casă și să fugă, să-i sune pe ei. A depășit toate astea, a înțeles că nimeni nu o va mai bate niciodată. Acum se bucură de o relație de familie stabilă, bazată pe încredere și iubire necondiționată.
„Doamnei procuror i-ar spune «Thank you!». Sau «Mulțumesc!»”
– Cum și-o amintește Sorina pe Maria Pițurcă, procuroarea care a luat-o pe sus și a dus-o în mașina în care se aflau părinții ei adoptivi? Cum a văzut-o atunci și ce i-ar spune acum, dacă ar întâlni-o?
– I-ar spune „Thank you!”. Sau „Mulțumesc!” – așa ne-a zis ea. Mai nou, Sorina are câteva replici care mie mi se par esențiale în dezvoltarea ei: „Mă simt deșteaptă” și „Acum gândesc cu capul meu”.
– V-ați gândit să le puneți în legătură, prin mijloace tehnice (Skype, Facebook etc.), pe Sorina și procuroarea Pițurcă? Să se cunoască și să-și spună câteva cuvinte?
– Nu m-am gândit. Folosesc aceasta ocazie să-i transmit eu că o vom crește pe Sorina cu responsabilitate și dragoste, așa încât să realizeze când va fi mare ce a însemnat fiecare persoană în viața ei. Cred că doamna Pițurcă a fost singura care și-a făcut datoria cu dedicație pentru dreptate și adevar. Acestui copil i se făcea o mare nedreptate și se încălca flagrant legea. Familia asistentului maternal sfida legea și toate autoritățile statului de două luni, reținând și manipulând un copil care avea părinți. Mulți alți angajați în instituțiile responsabile ridicau din umeri și invocau un vid legislativ. Ziceau că „nu vrea copilul”, de parcă un copil de 7 ani, impregnat cu anxietate și ținut în acel mediu toxic, plin de minciuni, putea să discearnă ce e bine pentru el.
„Când eram eu pămpălugă…”
– Sorina a mai vorbit vreodată, la telefon sau prin internet, cu familia Șărămăt, în acest interval de un an?
– Nu, nu și-a dorit. Are telefonul ei mobil, computer cu internet. Ba chiar ne-a spus că dacă vrem să mergem în vizită în România, ea nu dorește să meargă, vrea sa rămână acasă. Adică aici, la New York.
– Dvs., părinții adoptvi, ați comunicat în vreun fel cu familia Șărămăt în ultimul an?
– Nu. Nu am avut nimic să le comunicăm.
– Atitudinea familiei Șărămăt s-a schimbat cumva de-a lungul acestui an?
– Din câte am înțeles, nu.
– Ce spune Sorina, acum, despre schimbarea radicală din viața ei? Cum i se pare viața pe care o ducea la Baia de Aramă? Cum i se pare New York-ul? Are regrete? Are spaime legate de trecut?
– E chiar comică atunci când vorbește despre ea când era la Baia de Arama. Zice: „când eram eu pămpălugă…”. Are un simț al umorului extraordinar și a înțeles imediat că viața are și alte dimensiuni. Îmi zice frecvent că oamenii la Baia de Aramă se ocupă doar cu Facebook și cu vorbitul despre alții. Este extrem de preocupată de școală, vrea să exceleze. E determinată să nu mai fie printre ultimii, cum era la „Baia”, și vrea să primească diplome și să ia numai 100 din 100. Face totul cu pasiune, curaj și încredere. A învățat engleză într-un timp record, ia lecții de pian și de vioară, a învățat să înoate și merge la gimnastică. A început să audă despre carieră și e încântată să-și facă tot felul de planuri; mă întreabă câți ani de facultate trebuie să faci pentru diverse profesii. Învățătoarea de aici este extrem de impresionantă de progresele ei.
– V-a cerut Sorina vreodată s-o puneți în legătură cu familia Șărămăt, să stea de vorbă cu ei? De exemplu, le-a transmis vreun mesaj de Crăciun sau de Paște?
– Cred că prin toamnă am rugat-o noi să înregistreze un mesaj pacifist, în care să le transmită că este bine. Asta a fost tot. Din proprie inițiativă, nimic. Ne-a povestit despre ei diverse, dar nu a dorit sub nicio formă să vorbească cu ei.
– Ce știți despre intențiile familiei Șărămăt? S-au resemnat cu pierderea Sorinei sau încă mai încearcă s-o “recupereze” (deși nu a fost a lor niciodată, pentru că au refuzat s-o adopte)?
– Sunt în continuare prin tribunale.
Prietenia cu Ava și Adam
– Ce mesaj aveți pentru familia Șărămăt acum, la un an după ce „le-ați luat copilul” (cum spun ei)?
– Nu am niciun mesaj. Cred că doamna Șărămăt nu și-a înțeles prea bine statutul de asistent maternal. Noi am adoptat un copil de 8 ani care era pe lista copiilor greu adoptabili. Fusese adoptabil de la 2 ani – de ce n-au făcut-o?
– Cum se înțelege Sorina cu cei doi frați ai ei?
– Sorina are o soră mai mare, Ava, 12 ani, și un frate mai mic, Adam, 5 ani. Ava și Sorina merg împreună la școala de muzică, fiecare cântă la două instrumente muzicale, merg împreună la înnot, iar până luna trecută au împărțit aceeași cameră. Acum s-au mutat în camere diferite, când Sorina a fost confortabilă să doarmă singură în camera ei. S-au ajutat una pe alta să-și decoreze camerele, se sfătuiesc când își aleg hainele pentru școală, mă conving împreună să mai adoptăm o pisică, pregătesc împreună micul dejun pentru toată familia… fac tot felul de lucruri împreună. Se înțeleg bine, au învățat să petreacă timp împreună, dar și să-și respecte una alteia spațiul privat. Sorina și Adam se înțeleg minunat. Adam, cât este de mic, a fost foarte grijuliu cu Sorina și a ajutat-o să învețe engleza, străduindu-se să traducă în românește dacă ea nu înțelegea ceva, mai la început. Cei trei copii ai noștri se iubesc mult unul pe altul.
„Acum vorbește mai confortabil în engleză decât în română”
– Cât de bine a învățat Sorina limba engleză?
– Extraordinar de bine și de repede. Acum vorbește mai confortabil în engleză decât în română.
– Cum ați trăit perioada pandemiei Covid-19, într-un New York cu peste 400.000 de oameni infectați și peste 30.000 de morți?
– Ne-am adaptat repede. Și eu, și soțul meu suntem în domenii considerate esențiale și am lucrat full time în perioada asta. Copiii s-au adaptat la mediul online și au continuat școala așa. Ava și Sorina au fost foarte ocupate cu clasele online și au avut zilnic întâlniri pe Zoom cu profesorii. Lecțiile de pian și de vioară au continuat online, ceea ce a fost minunat. Acum se pregătesc pentru un recital la sfârșitul verii.
„Televiziuni care au tratat subiectul grotesc, cu fake news, să le mai arate oamenilor că justiția e rea și «ne ia copiii cu forța»”
– Ce a fost fundamental greșit în „cazul Sorina” și în povestea de la Baia de Aramă?
– Faptul că în sistemul de protecție temporară a copilului sunt tolerați asistenți maternali care nu-și înțeleg statutul. Și faptul că unele televiziuni s-au obișnuit să promoveze ideea că legea sau sentințele judecătorești pot fi nerespectate pentru că unii nu sunt de acord cu ele.
– Cum vi se pare că a tratat mass-media acest caz?
– Cele câteva televiziuni care au tratat subiectul grotesc, cu fake news și comentatori deveniți peste noapte specialiști în adopții, în psihologie, în etică și în relații externe româno-americane, cred că aveau propria lor agendă, iar asta era doar o oportunitate să le mai arate oamenilor că justiția e rea și „uite cum ne ia copiii cu forța”. Altfel, o bună parte dintre jurnaliști s-au străduit să înțeleagă și să prezinte ceea ce s-a întâmplat și mă bucur că s-au identificat multe probleme din domeniul protecției copilului.
– Cum s-au comportat autoritățile române între 21 iunie 2019 și 21 iulie, ziua în care ați reușit să plecați cu Sorina din România?
– Dacă va referiți la autoritatea procurorului general interimar de atunci, Bogdan Licu, cred că și-a luat informațiile de la televiziunile de care ziceam mai devreme. „Competența” dumnealui mi-a adus aminte de motivele pentru care am ales să plec din țară . O altă autoritate, SIIJ – „Secția Specială” -, care a decis să rețină pașaportul Sorinei pentru câteva săptămâni… Nu cred că se poate comenta ceva logic despre asta.
– Ce s-a întâmplat, de fapt, pe 19-21 iulie, zilele decisive pentru scoaterea Sorinei din România?
– În acele zile am obținut înapoi de la SIIJ pașaportul Sorinei, am fost la Ambasada SUA pentru viză și am plecat acasă. Eram după exact două luni halucinante, în care am văzut o disfuncționalitate a multor instituții și o mentalitate pe care speram că România a depășit-o de mult. Sorina nu înțelegea de ce Gabi și ceilalți doi copii erau deja acasă, iar noi încă mai stăm prin România și nu mergem și noi acasă.
„Este foarte posibil să venim anul viitor. Nu luăm în calcul o vizită la Baia de Aramă”
– Ce procese sau anchete mai sunt deschise în acest caz?
– Mai există un proces intentat de familia fostei asistente maternale.
– Când plănuiți să faceți prima călătorie cu Sorina în România? Luați în calcul și o întâlnire cu familia Șărămăt?
– Anul acesta avem alte planuri decât România. În plus, sunt multe restricții de călătorie din cauza pandemiei. Este foarte posibil să venim anul viitor, avem mulți prieteni și rude pe care ne este foarte drag să-i vizităm. La momentul ăsta nu luăm în calcul o vizită la Baia de Aramă.
– Ce nu s-a spus esențial în acest caz și ar merita să fie spus?
– Am întâlnit foarte mulți oameni extraordinari în cele două luni elucubrante petrecute în România pentru soluționarea a ceea ce avea să devină „cazul Sorina”. Niciodată nu am avut ocazia să menționez cât de mult au însemnat pentru noi și cât a contat verticalitatea și profesionalismul lor.
Băi imbecililor cum puteți minți așa cine a facut scenariul asta de groază
O să fiti dati in judecata ca scrieți minciunile Sacarinilor Dumnezeu nu va iarta de jeguri ce sunteți
Tot mai sunteti si azi javre postace psdiste sau sputnikiste, la un an distanta, fir-ati ai dracului sa fiti, nu mai vin odata alegerile alea, sa va dam in gura!
Localitatea era specializata in „asistenta maternala”,dar ce e suspect este ca NU au adoptat nicio familie de acolo copiii „ingrijiti”!!!Era stilul lor DIABOLIC de a-si castiga existenta,o intreaga retea de luat banii statului-ai contribuabililor cinstiti,platitori de taxe!-si anume ,se foloseau de niste copii abandonati ,ii invatau sa respinga orice adoptie bine intentionata!!CATDE NEMERNIC POTI FI SA TE FOLOSESTI DE FRICILE UNUI COPIL PENTRU A-TI PASTRA SLUJBA?!?CRIMINALI!Sigur daca mai dura pana sa scape de acolo,copilul ramanea cu sechele comportamentale,cosmarurile sigur au insotit-o mult timp dupa plecare!!Ar fi foarre necesar sa se faca o investigatie serioasa despre „specializarea” dubioasa din Baia de Arama,pentru ca e un caz social de cosmar!
Nu acesta e adevarul….fetita acum e manipulata ….si facuta chiar sa creada ceea ce spune….Acesti ameriucani proveniti din Romania …sunt pervesrsi….
bai nea Gigi, stii tu ca e manipulata nu? ai fost in casa lor ca sa vezi cum traieste fata aceasta? se vede p efata ei ca e feriicta. Acei leprosi de asistenti maternali nu au invatat-o macar 3 cuvinte intr-o limba straina. Cand va creste mare si va intelege ca a scapat din Iad va multumi cerului de milioane de ori. Acesti americani proveniti din Romani ai scris. Pun pariu ca si tu ai in familie germani proveniti din Romania sau italieni proveniti din Romania sau englezi proveniti din Romania. Scarba ce esti! Lumea este libera sa se mute unde vrea ea ai inteles? Sunt germani si englezi care pleaca s alocuiasca in Australia sau Canada sau Noua Zeelanda. Ai inteles? Lumea e in miscare si suntem liberi, simpatizantule de Gadea si alti nemernici care manipuleaza grosolan. Daca au iubit fata, de ce acei nemernici din Baia de Arama nu au infiat-o? Au tinut-o ca sa ia doar bani atat! Nu ii interesau altceva. Doar lovelele. Ce educatie are familia Saramat? Cate empatie au acesti oameni rai la suflet?
Valerii,ti se simte accentul rusesc pe sub masca…😷🧐🤮
Copiii sunt spalati pe creier, asta e adevarul. Asa cum au spalat-o aia din Romania sa ii urasca pe americani tot asa o spala pe creier si americanii sa ii urasca pe cei care au avut grija de ea in Romania. Eu zic ca adevarul e undeva la mijloc. Dar nu e frumos sa te joci cu mintea unui copil sa ii sadesti semintele urii in minte, nici unii care au avut grija de ea nu sunt demini de ea.
Esti cretina sau postac. Au avut grija de ea in Romania cei care o bateau cu urzica si cureaua la pielea goala? Asa ti-au facut si tie parintii tai, probabil!
Familia asistentei maternale a crescut-o pe Sorina fiindca primea bani pentru asta. Familia adoptiva o creste pe Sorina cheltuind bani cu ea. Asta face toata diferenta.