A fost primul „4 iulie” al Sorinei Săcărin pe pământ american, în calitate de cetățean american! La 9 ani, fetița extrasă din captivitatea în care o ținea familia Șărămăt, la Baia de Aramă, are aproape un an de când a părăsit România.
Pe 21 iunie 2019, Sorina Săcărin era extrasă din casa familei Șărămăt din Baia de Aramă (județul Mehedinți), unde era ținută captivă de două luni (din 23 aprilie, când fetița de 8 ani fusese adoptată, prin hotărâre judecătorească definitivă, de familia Săcărin din New York).
Pe 21 iulie 2019, în zorii unei zile de duminică, Sorina Săcărin părăsea România, împreună cu părinții săi, după o aventură teribilă în Aeroportul Otopeni. Escala de la Frankfurt (Germania) a fost ultimul popas pe pământ european al copilei care, 8 ore mai târziu, primea cetățenia americană în aeroportul din New York, la scurtă vreme după aterizare.
Așadar, ziua de 4 iulie 2019 a găsit-o pe Sorina în România, la rudele soților Ramona și Gabriel Săcărin, care se străduiau s-o integreze în familie, să treacă peste traumele ultimelor săptămâni. În acele momente, soții Săcărin alergau de la o instituție la alta, de la o judecătorie la alta, încercând s-o scoată pe Sorina din țară. Era vremea când pașaportul copilei era sechestrat de o procuroare ticăloasă (Mihaela Iorga Moraru) de la sinistra „Secție Specială” a Adinei Florea (SIIJ), procurorul general interimar (Bogdan Licu) încerca să zădărnicească o adopție definitivă, iar televiziunile mafiote îi linșau pe soții Săcărin și le atribuiau, în mod abject, cele mai oribile intenții.
4 iulie 2020 este altceva. Ținută de părinții săi adoptivi – singurii ei părinți! – departe de traumele acestor vremuri pandemice, Sorina zâmbește larg lângă steagul Americii, în care ar vrea parcă să se învelească.
De Ziua Statelor Unite, familia Săcărin a făcut o „ieșire” la Adventure Park, în trepidantul New York. A fost prezentă toată „trupa”: Adam, Sorina și Ava (copiii), Ramona și Gabriel (părinții).
Eu cred ca ajunge…totusi daca totul e in regula si nu mai sunt probleme cu adoptia, nu e nevoie sa mai demonstreze nimanui nimic,nu credeti? Altfel,un mic sfat :nu strica sa o educe cu mai putin rasfat,e prea mult pentru doar 1 an …
Plus ca in SUA e cea mai grava situatie cu coronavirusul,iar New York-ul e cel mai aglomerat oras! Acolo eu stiu ca oamenii sunt sfatuiti sa poarte masca SI in oras,nu numai in spatiile inchise,datorita aglomeratiei!Ce exemplu dau acesti parinti celor din afara ,din Romania,cand toata lumea pe aici stie ca SUA sunt „campioane” la decese si imbolnaviri?😐
Retardatilor 🖕dogioiu si cu cartianu 2 retardati
Te-am prins, Adelina Minciulina! Te-a trădat adresa de e-mail, prostuțo!