Rusia continuă să facă în Ucraina erori grave, elementare, care o îndreaptă inevitabil spre un nou eșec militar, arată expertul Phillips O’Brien, profesor american care predă studii strategice la Universitatea din St. Andrews (Scoția), într-un interviu la emisiunea Today, de la BBC Radio 4. În cel mult două luni, actuala armată de invazie va dispărea din scenă, iar Putin și generalii săi vor fi nevoiți s-o înlocuiască prin aducerea de recruți, care vor fi, inevitabil, mai slab instruiți și nemotivați să lupte.
La o săptămână după ce Rusia a început a doua sa ofensivă în Ucraina, prin care caută să ocupe estul țării vecine, așteptata rupere a frontului întârzie, în timp ce pierderile cresc cu fiecare zi. Venită după dezastrul primei campanii, care s-a soldat cu înfrângerea și retragerea din nordul țării, această nouă dezamăgire arată, spune profesorul O’Brien, că „armata rusă nu este ceea ce mulți au crezut că va fi. Își croiește cu greu drum prin Ucraina”.
El completează însă că „de fapt, nu este deloc avansată. Au suferit atât de multe pierderi în campania de la Kiev și în altele… Și nu luptă în mond deosebit de inteligent, din câte putem constata”.
Aruncarea în luptă a trupelor învinse care abia fuseseră retrase din nordul Ucrainei este o eroare majoră a comandamentului rus
Eroarea fundamentală, în abordarea noii campanii din sudul și estul Ucrainei, este de a desconsidera factorul uman. Trupele epuizate care au luptat și au fost retrase din nord au fost redirecționate, fără a fi odihnite și reechipate, într-o nouă bătălie grea. Profesorul O’Brien explică la BBC: oamenii „nu sunt doar niște mașini care pot fi programate. Acești soldați care au fost scoși din Kiev erau soldați înfrânți – văzuseră și comiseseră crime de război, văzuseră oameni murind –, erau epuizați, echipamentul lor dispăruse“. Faptul că actuala conducere a armatei ruse nu-i lasă să se recupereze „este fie un semn de prostie, fie unul de disperare”, adaugă expertul.
O altă eroare de bază a conducerii armatei rusești este aceea de a livra întăririle pentru front cu pipeta. Se știe de sute de ani că unul din principiile fundamentale în război este concentrarea forțelor în puncte-cheie, pentru a produce ruperea frontului. Strategia de a le risipi și introduce în luptă treptat e falimentară. Profesorul O’Brien a vorbit despre acest lucru: alimentarea primei linii cu mici grupuri de luptă, pe măsură ce acestea devin disponibile, înseamnă că linia frontului nu se va mișca foarte repede.
Singura necunoscută, în acest moment, este dacă ucrainenii vor fi în stare să-și recupereze teritoriile ocupate de ruși în primele două luni
În acest moment, singura chestiune care se pune este, din punctul de vedere al profesorului de studii strategice, dacă Ucraina va avea forța, la un moment dat, să-și recucerească teritoriul pierdut până acum.
„Problema ucrainenilor va fi: pot să-i împingă pe ruși înapoi? Rușii au încă o mulțime de artilerie grea și au armament modern, iar ucrainenii sunt o armată mai ușoară. Așa că s-ar putea să nu fie atât de ușor…”
În schimb, forța actuală rusească pe care o vedem acționând în Ucraina nu va mai exista în curând, avertizează O’Brien. Pierderile cresc permanent, deja peste un sfert din armata inițială de invazie a fost lichidată. În câteva luni, dacă Putin va insista cu războiul lui împotriva Ucrainei, vom vedea în acțiune o nouă armată, de data aste neprofesionistă, alcătuită din amatori încorporați și trimiși pe front după o instrucție sumară.
„Această armată rusă va dispărea în două luni… Deci, dacă Rusia va duce un război lung de ocupație în Ucraina, va avea nevoie de o nouă armată. Și va fi o armată de recruți”.