joi, martie 28, 2024
AcasăDezvăluiriEi sunt teroriștii care au ticluit amenințarea cu moartea a ziaristei Emilia...

Ei sunt teroriștii care au ticluit amenințarea cu moartea a ziaristei Emilia Șercan: rectorul și prorectorul Academiei de Poliție!

-

Mafie în toată regula la vârful Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Amenințarea cu moartea la adresa Emiliei Șercan a fost pusă la cale chiar de șefii instituției: rectorul Adrian Iacob și prorectorul Mihail Marcoci, ale căror doctorate plagiate fuseseră investigate de jurnalistă. Cei doi au fost puși sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Procurorii DNA au anunțat joi seara, printr-un comunicat, că Adrian Iacob și Mihail Marcoci au pus la cale intimidarea jurnalistei Emilia Șercan. Potrivit anchetatorilor, cei doi s-au folosit de un subordonat, Adrian Bărbulescu (inculpat și el), care a trimis mesajul de amenințare și căruia i-au promis imunitate în fața legii pentru acțiunile sale.

Jurnalista Emilia Șercan a scris pe 17 aprilie, într-o postare pe Facebook, că a sesizat poliția după ce primise un mesaj de amenințare cu moartea. Șercan preciza că a primit amenințarea „în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție”.

- Advertisement -

Adrian Iacob (43 de ani)

  • chestor de poliție
  • profesor universitar doctor
  • rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Mihail Marcoci (44 de ani)

  • comisar-șef de poliție
  • conferențiar universitar doctor
  • prorectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

    Conducerea Academiei de Poliție, pe site-ul instituției

Comunicatul DNA

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 378/VIII/3 din data de 25 aprilie 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de inculpații:

– IACOB ADRIAN, rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”;
– MARCOCI PETRICĂ-MIHAIL, prorectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”,

fiecare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la șantaj.

- Advertisement -

În ordonanța procurorilor se arată că în cauză există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare (un mesaj tip text și cinci mesaje folosind aplicația Facebook Messenger) pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliție, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.

Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și, pe parcursul săvârșirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări.

Concret, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, relația personală care se dezvoltase între ei și recunoștința acestuia din urmă pentru oportunitatea de a continua să activeze în mediul universitar, să transmită mesaje de amenințare persoanei vătămate pentru a o determina să înceteze investigațiile jurnalistice care îl vizau pe Iacob Adrian.

Solicitările au fost transmise în cadrul mai multor discuții pe care Bărbulescu Gheorghe Adrian le-a purtat atât separat cu cei doi, cât și împreună, în sediul Academiei de Poliție.

Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada martie – aprilie 2019, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea rectorului Academiei de Poliție, Iacob Adrian, care ar fi putut avea consecințe semnificative asupra carierelor celor doi ofițeri superiori, astfel încât pentru aceștia era esențial ca anchetele jurnalistice să înceteze.

În acest context, trebuie avut în vedere că funcțiile în cadrul învățământului universitar presupun deținerea titlului de doctor, iar continuarea publicării articolelor ar fi determinat un interes public crescut în sensul verificării suspiciunilor de plagiat. Interesul lui Marcoci Petrică-Mihail în stoparea anchetelor jurnalistice era determinat de faptul că numirea în funcția de prorector depinde în mod direct de rectorul instituției de învățământ, astfel încât pierderea funcției de către Iacob Adrian ar fi avut consecințe negative și asupra acestuia.

În acest context, există bănuiala rezonabilă că Marcoci Petrică-Mihail a conceput planul folosit pentru transmiterea mesajelor de amenințare, astfel încât să fie imposibilă identificarea autorului faptelor.

De asemenea, există bănuiala rezonabilă că Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au comunicat lui Bărbulescu Gheorghe Adrian conținutul mesajelor de amenințare care urmau să fie transmise persoanei vătămate și i-au dat asigurări prin promisiunea că îl vor proteja pentru a nu fi tras la răspundere penală.

Inculpaților Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte, fiecare, următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanță și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență;
g) să nu exercite funcția de rector, respectiv prorector și să nu își mai desfășoare activitatea în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București;
h) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpaților Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail li se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

CITIȚI ȘI:

* Teroriștii de la Academia de Poliție, doborâți de Emilia Șercan! Iacob și Marcoci au amenințat-o cu moartea, dar au sfârșit cu o demisie rușinoasă

* Emilia Șercan, după „Complotul generalilor”: „Veți afla dimensiunile diabolice ale acestei povești”

* Rectorul-terorist de la Academia de Poliție a fost numit în funcție de două ori de Carmen Dan!

* Mesaj cuceritor al unei eleve eminente. „Primul vot e ca primul sărut. Să fim atenți la cine-l dăm, ca să nu ne pară rău după aceea!”

* VIDEO. Candidatul repetent: „Vrei să mă ajuți? Stai acasă!”. Un nou clip viral prin care Mircea Bravo îndeamnă lumea la vot

Scrisoarea Andreei Răducan către români. „Haideți cu toții la vot! Să alegem înțelept, să nu mai tolerăm hoția și minciuna!”

„Vă rog din suflet să mergeți la vot!” – „ultima dorință” a lui Victor Rebengiuc, la 86 de ani, în fața a zeci de mii de oameni, în Piața Victoriei

VIDEO. PSD foloseşte copii „folclorişti” pentru a înjura Europa. „Foaie verde de bostan / Eu nu-l vreau pe Timmermans”

Dosarul de la DIICOT al lui Vâlcov strânge lațul pentru șefa Adina Florea de la SS-Gestapo! Protocolul „sifonat” lui Vâlcov e coșmarul vieții ei

Claudiu Manda – un habarnist populist, candidat PSD la europarlamentare (Pamflet)

SUPERB: „Waza! Waza!”. Deținuții din Madagascar l-au „ușurat” de bani pe Radu Mazăre

„Arătați cam întristat, domnu’ Gâdea”. Până și mama lui Radu Mazăre a remarcat penibila jelire a unui mare infractor

Fotografia care o definește pe Carmen Avram. Și vorbele nerușinate ale propagandistei PSD

„Atâta ne mai lipsește, ca un infractor condamnat pentru fraude la referendum să fie candidat la Președinție”

Iohannis: „Ce obrăznicie din partea CNA!” / „E jalnică încercarea PSD de a boicota referendumul”

Barometrul IMAS la prezidențiale: Iohannis are mai mult decât Tăriceanu, Ponta și Dragnea la un loc!

Trădare sau prostie? Dăncilă îi lasă în ofsaid pe Dragnea și Tăriceanu: va vota la referendumul lui Iohannis!

- Advertisement -

8 COMENTARII

  1. Oare câți din cei care predau în această instituție sunt de același profil moral cu aceste două exemplare? Care este probabilitatea ca din toți cei care predau să fie aleși în funcții de conducere doi nemernici?! Nu unul, DOI. Ce șanse au viitorii angajați ai M.A.I. să fie integri când pregătirea lor este coordonată de doi nemernici?!

  2. Simpli executanti ai ordinului primit de la sortuletul marelui arhitect. E nevoie de un nou Decret Lege 996/29 martie 1945 (nu stiu daca e abrogat) de epurare a institutiilor statului de toti cei care nu au respectat prevederile Constitutiei /1938

  3. Grav, foarte grav. Cred ca ar trebui arestati preventiv. Dar nu ma astept la acest lcuru deoarece sunt pusi si protejati de PSD. Stie madam Dan ptr ce.
    Deci ne vedem la vot pe 26 Mai.

  4. Miliția a rămas în stadiul de dezvoltare a trecerii de la maimuță la om….va rămâne o instituție aservită politic regimului care se află la putere…nu vă supărați , miliția arată exact cum e țara,cum sunt politicienii…!!!! încă n-am văzut o circa de miliție cate sa aducă măcar 50 la sută a poliție!!!!….a, că sunt unii care au făcut pasul spre west și pot fi numiți polițiști , asta-i altă mâncare de pește,dar sunt puțini… reforma în domeniul asta e foarte greu de realizat… schimbarea unei titulaturi nu a produs și schimbarea mentalității angajaților…vorba aia ” afară -i vopsit gardul , și-n înăuntrul e ….”… sunt sceptic că instituția asta se va refoma vreodată..poate să vină cineva cu sânge în instalații să reseteze țara, să ia modelul american al poliției !!!,.. să ia modelul american al administrației publice centrale și locale…și să ne căcăm pe ia de democrație originală …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -