Dragnea, îngropat definitiv de martorii din Teleorman, în dosarul angajărilor fictive. Nu poate primi o sentință mai blândă

4
21588
Cătușele sunt tot mai aproape

Internarea strategică a lui Liviu Dragnea, într-un spital privat, nu a putut opri cursul procesului de la Înalta Curte de casație și Justiție. Audierile martorilor au continuat luni, iar declarațiile acestora îl îngroapă definitiv pe liderul PSD.

Nu s-a produs nicio schimbare semnificativă de poziționare a acestora față de prima instanță – completul de 3 judecători -, care l-a condamnat pe Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Prin urmare, nu există argumente pentru achitarea acestuia sau pentru îmblânzirea sentinței la completul de 5 judecători.

Un ziar curajos din județul lui Dragnea, liberinteleorman.ro, povesteşte detalii de la audierile care au avut loc la Înalta Curte în dosarul angajarilor fictive la Direcția de Protecție a Copilului (DGASPC) Teleorman, în care este acuzat şi Liviu Dragnea.

 

Primul martor audiat la proces a fost Valerica Neagu, pensionată din funcția de referent în cadrul Biroului de Resurse Umane al DGASPC Teleorman. „Îmi mențin toate declarațiile. Toată direcția cunoștea situația celor două angajate, chiar și Șefu Olguța, care era director adjunct și era imposibil să nu știe. Cele două angajate veneau la direcție doar când se încasa salariul ori când aveau nevoie de adeverințe. Am aflat că ele nu veneau la serviciu pentru că lucrau la partid”, a declarat Valerica Neagu.

La audiere a urmat Jenica Dumitru, fosta șefă a Serviciului Resurse Umane din DGASPC Teleorman, cea care a avut, în toate fazele procesului, cele mai consistente declarații. „Îmi mențin toate declarațiile date la DNA, inclusiv cele în calitate de inculpat, în faza de urmărire penală. Știam de situația celor două de la doamnele Valerica Neagu și Ioana Pește, care erau angajate la Resurse Umane. Lucram din 2002 din această instituție și auzisem vorbindu-se în instituție că cele două salariate nu vin la serviciu, dar informații mai precise le-am aflat din momentul numirii ca șef-serviciu. Floarea Alesu, directorul de atunci, mi-a spus că se cunoaște această situație la Consiliul Județean Teleorman. Nu este treaba mea! – mi-a spus Floarea Alesu, fără a motiva în vreun fel. Toată lumea considera că domnul președinte Dragnea știa de situație și, probabil, că era dispoziția dumnealui ca cele două să lucreze acolo. (…) O dată pe an se punea în discuție organigrama instituției, prilej cu care Floarea Alesu susținea că mergea și discuta cu domnul președinte al Consiliului Județean Teleorman și că acesta afirma că are cunoștință de această situație, fără a-mi da explicații”.

Și Lucian Lazăr, cel care a făcut pontajul unor angajați la DGASPC Teleorman, știa despre situația celor două angajate fictiv. „Eu îi făceam pontajul Adrianei Botorogeanu. Dar nu și graficul de lucru, având în vedere că nu muncea în cadrul Centrului. Se știa că Botorogeanu nu lucrează efectiv la instituție, ci în altă parte. Din auzite, era vorba despre PSD Teleorman”.

CITIȚI ȘI:

4 COMENTARII

  1. ”PEREAT MUNDI ,FEAT JUSTITIA! ”=”Poate să dispară LUMEA ,dar JUSTIȚIE (a se citi” DREPTATE ”)trebuie să se FACĂ ! ”-altfel? sigur TOTUL se va prăbuși ,în lipsa reperelor morale ale civilizației umaniste sau prin alterarea,vicierea lor vor conduce la dictatură și HAOS iar dezastrul și tragediile ce vor urma vor fi suportate tot de VOI(naivii sau complicii cointeresați -că vă convine sau NU =0 barat /PLATA facturii tot VINE!) -cei fără de RESPECT pentru ADEVĂR și adepți ai MINCIUNII și fără de conștiință ,iar escrocii abili în manipulări vor și se VOR înstăpînii peste voi și sclavi veți FI -de nu ÎNȚELEGEȚI la timp ! S.O.S -EUROPA /S.O.S -lume civilizată /S.O.S ..ROMĂNE -oriunde te-ai afla căci ȚARA -i în mare pericol de a recădea sub neo-dictatura impostorilor coalizați(CIUMA MEDIOCRILOR+ESCROCII abili în manipulări și amețirea minților slabe ) și-n disperarea lor de-a scăpa nepedepsiți ptr. FĂRĂDELEGILE și dezastrul produs țării ,sunt în stare de ORICE absolut -neavînd conștiință sau scrupule iar iluzia PUTERII i-a făcut PARANOICI
    și cu atît mai periculoși cu cît sunt mai sus în ierarhia PUTERII -de care se folosesc abuziv și în interes propiu sau de GRUP -infracțional mascați în PARTIDE -mai nou /spre a SCĂPA și fugii de răspundere!: Acești DEFECȚI -iresponsabili ce-și închipuie că-i ȚARA lor /precum scroafa ce se cocoață în copac și se proclamă împărat ,dacă li se TOLEREAZĂ demența utilă doar lor și acoliților lor !).. în manifestările lor de bufoni mizantropi ce vor să-și justifice ANORMALITATEA și să-și impună și cu FORȚA-căci o corup și pe ea – ,dacă prin manipulări grosolane simt că nu vor reuși ,această ”filozofie ” DEFECTĂ emanată de niște defecți cu susținerea conștientă ,cointeresată sau NAIVĂ a unor IMPOSTORI obedienți și periculoși – (dar nu IERTAȚI ,ptr. a nu se mai repeta acest coșmar ) -cu toată gașca lor amorală și imorală și îndepărtați cît mai curînd posibil de la cîrma țării și JUDECAȚI urgent -după FAPTE (că de abureli și contorsionări justificative ce țin la inculți ,e sătulă REALITATEA -ce nu UITĂ și nici IARTĂ /deșii imbecilii așa SPERĂ !OARE?) , ca fiind iresponsabili și toxici ptr. țară în frunte cu tartorul dracnea ,chintesența a ceea ce răsare din ”Somnul N(R)AȚIUNII ,va naște MONȘTRI ”,..sau nici acum nu ați înțeles ?..Disperarea îi împinge spre irațional iar paranoia PUTERII le-a robit și subjugat mintea (și așa de slabă calitate -parvenitismul fiind și mijloc și scop pentru EI )așa că de bună-voie și nesiliți nu se vor da înapoi de la NIMIC -oricît de ilogic ni s-ar părea nouă .Sunt și prezintă simptome de DEMENȚĂ și fugă de realitate pe care o vor supusă lor și intereselor lor .PUNCT /și restul e BÎLCI și spectacol ieftin pentru ”boborul ” în numele căruia devalizează tot și îi subjugă -culmea ridicolului -încet și pe nebăgare de seamă ,drepturile !Astfel ,cu democrația (manipularea )..se instaurează DICTATURA !LEGAL -desigur ,că fac și desfac TOTUL ptr. că POT /așa că ;Culegeți ce ați semănat ,adormiților !-sau încă mai credeți în minuni ,gen ”de toate ,fără număr ,fără număr !” marca psd -fără MUNCĂ sau MERIT ?..OARE? P.S -fiecare zi de tolerare =răspîndirea cancerului în tot organismul (țării !)..nu vă e (încă )clar?:.Nu-i bai ,vă trezește REALITATEA curînd (numai să nu fie -plus tard !)..și nu prea știe de glume și utopii ieftine..ATENȚIE MARE ,LA ..NEATENȚIE !..TU !Da,și tu IOANE ,și tu IOHANS,și tu JANOS ,și tu ,și tu ..aveți COPII?..DA?..CE moștenire le veți lăsa ?…dacă prin LAȘITATEA voastră -și tacită este tot complicitate – MORALĂ ,ați lăsat ȚARA să fie hăcuită ,furată și împărțită între TICĂLOȘII ăștia ?..SAU le ve-ți da justificări ,sau CE?.. COPII nu vă vor IERTA -și așa și meritați ,LAȘILOR /..dacă acceptați jugul fără măcar să LUPTAȚI ! _deja mulți ne-au și părăsit DEJA și astea nu se pot nici recupera ,nici cumpăra ,nici justifica ,oricîte PENSII -speciale sau nu -/oricîte FUNCȚII /MĂRIRI /și alte răsplăți INVOCAȚI voi spre a vă justifica imoralitatea -și nu valorează NIMIC (decît ptr. bolnavii și disperații după A AVEA -dar temporar și asta ! )..dacă AERUL este infectat cu OTRAVA TICĂLOȘILOR =irespirabil =..nu se poate trăi LIBER și liniștit ! ..Și COPII – întîi ne vor întreba ,..apoi vor HOTĂRÎ !:.E DREPTUL LOR !..Nu-l poți lua nici TU ,nici NIMENI -oricît te-ai crede TU de ”părinte ” -păi ? ..EȘTI ?..Sau doar mimezi ?..Dovedește ,ATUNCI !..și ZI ,de ZI !-și (poate ) vei avea parte de odihnă într-o ZI (vine SIGUR -singura certitudine confirmată 100% ,deocamdată /nu vă iluzionați ca proștii că averile vă scapă ,..amărîților !)..de o cruce și mormînt în pămîntul ȚĂRII și de COPII să-și aducă aminte și să pună o floare !..De meriți !Meriți ?..Tu hotărăști ,..căci ești LIBER (încă )..sau NU?..tu hotărăști ,p.s. Onoare ,susținere și respect celor ce luptă în linia ÎNTÎI (știuți sau NEȘTIUȚI ) cu hidra monstruosă a nemernicilor .coalizați mai nou în PARTIDE -o altă formă perfidă de GAȘCĂ de interese meschine -populiste ce vor a îngenunchea iarăși țara !..Că nu-i UȘOR ?..Normal !..Căci așa se alege grîul de neghină /prin BĂTĂLIE și foc -se călește și oțelul !..AMIN./..HAI că se poate ,..hai că avem de RECONSTRUIT o ȚARĂ ,..căci avem -COPII !..sau ați uitat ?..EU ,zic și sper că NU !..Hai c-am glumit ,..hai OMULE -OM ,ridică-te și fii mîndru că ești urmaș de OAMENI -străbunii tăi ,..pe umerii LOR ..stai TU acum !..pui umărul ?..te aștept?..AUD?.Sau cumva crezi că ”TU” –ești la adăpost ,nu te afectează sau te salvezi individual ?Oare ?..Mai MEDITĂM și noi un pic ?..sau suntem vite leneșe și-i mai comodă MINCIUNA ?..Ă????

  2. Înțeleg că un ziar curajos din Teleorman a scris despre proces.

    Vouă, Ziariștii, vă e frică în schimb să reproduceți ce anume din declarații „îl îngroapă definitiv pe Dragnea”?

    Fiindcă ce spuenți voi „Toată lumea considera că domnul președinte Dragnea știa de situație și, probabil, că era dispoziția dumnealui ca cele două să lucreze acolo” e … subțire rău.

    Nimănui în țara asta nu i-ar plăcea ca oricine (cu atât mai puțin chiar el sau o persoană apropiată) să fie judecat/ condamnat doar pentru că altcineva crede că alții consideră că … probabil e vinovat de ceva.

    Nu te poți juca cu viața oamenilor. Ai dovezi, le pui pe masă să le vadă și judecătorii și suspecții. N-ai dovezi, dar hărțuiești persoane, atunci ca procuror, riști să fii acuzat de represiune nedreaptă.

    Uite, o zice chiar taica Lazăr în comunicat pe FB: https://goo.gl/fLszZw

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here