Documente oficiale arată că Gabriela Firea a mințit o dată în plus în scandalul azilelor groazei atunci când a afirmat că sora ei, Nela Vica Andrieș, n-ar fi lucrat la serviciul de asistență socială care făcea controalele. Un răspuns oficial dat de Direcția Asistență Socială Voluntari atestă că Nela Vica Andrieș nu doar că a lucrat acolo, dar a fost la un moment dat, în timpul perioadei când s-au comis atrocitățile, chiar șefa serviciului respectiv.
Actul a fost publicat de Investigatiimedia.ro și Buletin.de, cele două site-uri care au scris primele despre subiect. Conform răspunsului dat de DAS Voluntari, Nela Vica Andrieș s-a angajat inițial acolo ca inspector principal la Compartimentul Strategii, Programe, Proiecte, Parteneriate, Relații cu ONG-urile din cadrul Serviciului pentru Protecția Copilului și Tineret. Apoi a devenit chiar șefa serviciului de Asistență și Protecție Socială. În adresa oficială a DAS Voluntari se menționează clar că, în perioada respectivă, serviciul a făcut și 7 anchete la căminele de pe raza orașului Voluntari.
Acum 3 zile, într-o postare pe contul său de Facebook, Gabriela Firea susținea că sora sa „NU A CONDUS VREODATĂ un serviciu social care avea atribuții în Voluntari sau Ilfov în cazul bătrânilor, a persoanelor cu dizabilități”.
În realitate, conform fișei postului, Nela Vica Andrieș avea și obligația de a consilia și îndruma „organismele private” de asistență socială, așa cum erau și azilele din Voluntari unde erau torturați bătrânii.
Tot în fișa postului ocupat de Nela Vica Andrieș scrie că aceasta ar fi trebuit să elaboreze proiecte și programe pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.
Cât chef de muncă avea sora Gabrielei Firea o arată faptele: din cele 54 de luni cât a fost încadrată pe postul respectiv, Nela Vica Andrieș a lucrat doar 8 luni cap-coadă. Timp de doi ani și-a suspendat pur și simplu postul.
Din decembrie 2021, Nela Vica Andrieș a ajuns chiar șefa Serviciului de Asistență și Protecție Socială din Voluntari. La o lună după aceea, în ianuarie 2022, și-a suspendat și acolo contractul de muncă pentru un an și ceva. A revenit la treabă în februarie 2023 și, în aceeași lună, s-a transferat la DGASPC Ilfov, adică tot la stat!