Într-un editorial publicat pe Spotmedia.ro, jurnalista Ioana Ene Dogioiu a descris două experiențe ucigătoare prin care a trecut recent: una în relația cu Poliția, pentru înmatricularea unei mașini, cealaltă în relația cu Hidroelectrica, furnizorul ei de curent electric. Concluzia a venit sub forma unui sfat dat copilului ei: „Du-te, copile, unde vezi cu ochii, aici nu mai e speranță! Alege o meserie pe care s-o poți practica oriunde și apoi pleacă unde vezi, cât mai departe de țara asta!”
După ce descrie în detaliu cele două experiențe, din categoria celor care te umplu de nervi și te seacă de energie, Ioana Ene Dogioiu ajunge la concluzia că singurul sfat onest pe care i-l poate da fiului său este să-și aleagă o meserie care să-i deschidă porțile lumii civilizate.
Reproducem pasajul final al articolului semnat de jurnalista de la Spotmedi.ro.
„(…) Seara, fiul meu, cu care încercam să vorbesc la telefon în răcnetele celor doi Garcea, m-a întrebat de ce țipau la noi, ce făcuserăm.
Și atunci, mă autodenunț, i-am spus ceea ce nicio mamă nu ar trebui să-i spună copilului ei: „Alege o meserie pe care s-o poți practica oriunde și apoi pleacă unde vezi, cât mai departe de țara asta! Pleacă unde ești respectat ca om și cetățean, unde cei cărora le plătești leafa nu te tratează ca pe o vită într-un țarc, unde primul gând nu e ce abuz le-ar putea trece prin cap, unde nu ți se recomandă ca în schimbul abonamentului să-ți depanezi singur contorul de curent, unde nimeni nu te umilește la un examen pentru că nu-i plac încălțările sau cum ai scris un cuvânt pe pagină. Pleacă unde poți să te simți om!”
Da, noi, adulții de azi, ar fi trebuit să pretindem și să creăm o altă societate pentru noi și copiii noștri. Una din care să nu fie evadarea singura șansă. Dar am eșuat lamentabil. A învins Garcea! Și nu văd ce ar mai fi de făcut pentru că oferta politică din față e mai rea decât cea din spate.
Sigur, copiii de azi ar trebui educați ca să schimbe paradigma, asta ar fi trebuit să-i explic fiului meu. Dar am ajuns să nu mai sper că se poate, că exista și altceva decât soluții individuale de salvare.
Poate am relatat chestiuni totuși minore. Într-un fel da, nu m-a bătut nimeni, nu mi-a pus cătușe, nu mi-a luat foc casa. Dar viața e alcătuită în imensa majoritate din chestiuni minore. Ele îți mănâncă timpul, nervii, banii. Garcea, șeful de tură cu număr ascuns, ei sunt stăpânii de care te rogi, te temi, de care depinzi.
Iar chestiunile minore pavează drumul spre chestiunile mari, ca acela pățit de Alexandra la Caracal, fata care a murit așteptând reacția unor Garcea. Sau muncitorii de la Onești, uciși în timp ce așteptau planul de salvare al genialului și inamovibilului Garcea de la București.
Deci du-te, copile, unde vezi cu ochii, aici nu mai e speranță!”
Acest sfat l am primit si eu in 1991. Plecati unde credeti voi ca in tara asta nu o sa fie nimic de treaba niciodata. Doamne ce bine ca am ascultat sfatul.
Eu nu sfatuiesc pe nimeni sa paraseasca Romania. Da, mergi, invata, vezi cum e lumea si te intorci.
Nu cred in profetiile apocaliptice.
Plecati, dar mai veniti pe-acasa, cand iarba s-o facea de coasa,
Ca si in tara, cu exodul, se instaleaza-ncet… prapadul!
Noi, cei ramasi legati de glie, c-o amarata de simbrie,
Am mai imbatranit, se pare, ca prea ne-am aplecat din sale!
Plecati, dar mai veniti pe-acasa!!!
Garcea si Dogioiul, fetele aceleiasi monede.
Din pacate Garcea ramane, iar Dogioiul pleaca fara sa achite nota de plata.
DA, asta i-am spus si eu copilului. Si in fiecare zi ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a ascultat si inca ma asculta si sta departe de tara asta. Nu are ce sa faca aici, locul in care deschizi buzunarul de cand iesi din casa pana intri-n casa si primesti umilinte si bataie de joc din partea multora pe care-i intalnesti pe drum. Tara asta este o tara pierduta. Tot spun asta de prin 1992.
Si imi amintesc in fiecare zi cum, in zilele alea fierbinti din decembrie 1989, o femeie spunea cu o voce blanda si ferma in metrou: acum trebuie sa fim mult mai buni unii cu ceilalti, trebuie sa ne comportam frumos, sa-i punem pe cei valorosi sa ne conduca, sa indepartam lichelele.
Da, asa ar fi trebuit. Din pacate, sistemul de valori s-a schimbat foarte mult si noi ne purtam tot mai urat unii cu altii.
Depinde cum privesti lucrurile. Umilinta da, pentru cine se lasa umilit. E cam la fel cu mentalitatea de sluga. Cine are mentalitate de sluga va fi tratat ca o sluga.
Nu m-am lăsat umilit și cînd am plecat de acolo unde șefii îmi cereau să fac frumos am găsit imediat unde să fiu primit ca să fac treabă. Dar nu a fost ușor, a fost de multe ori frustrant pînă la lacrimi, noroc că am avut în jurul meu oameni adevărați pe care să mă pot baza. Dar problema mea a rămas că m-am lăsat legat profesional de limba română.
Pentru că altfel, românii au dat la o parte spiritul lui Horea și al lui Maiorescu în timpul comunismului și am redevenit o comunitate feudală, fără conștiință națională, fără spiritul responsabilității în fața propriei conștiințe, practic fără conștiință. De peste 30 de ani alegem să ne îngropăm copiii sub datoriile financiare și morale pe care le-am făcut, nici măcar pentru o pîine mai albă, ci doar căpătată înaintea și pe seama semenilor noștri: diplome, asistență medicală, sporuri de salarii, pensionări anticipate, pensii peste contribuția noastră, ajutoare mizere și păguboase acordate generos pe datorie publică.
Acum 2-300 de ani națiunea română s-a format din teama românilor de a fi striviți de imperiile care ne apăsau și din dorința de a româniza ceea ce este mai bun și mai valoros în lume pentru a ieși la liman. Acum sîntem o comunitate de moși înainte de vreme, care nu știm decît să stăm cu mîna întinsă. Nici măcar copii nu mai avem, pentru că i-am alungat pe cei mai dinamici și mai adaptabili în străinătate.
Nu se poate face bici care să și trosnească din orice, iar dezastrul demografic ne va ne pune capac, material și social, în 15-20 de ani, dacă nu reușim să ne distrugem mai rapid.
Comentariul tau ar trebui sa fie editorialul zilei. Sincer.
Pt Bilbofil.
Copilul meu s-a simtit umilit pentru ca un coleg de-al lui care avea 200 de absente nemotivate la scoala a primit tot premiul I, dupa ce diriginta i-a motivat absentele „din burta”. Pentru ca era pacat ca un copil cu note bune si absenta multe sa nu ia premiul I. Dumneata ce-ai fi facut domnule „babacu”? Cum ai fi reusit sa nu te lasi umilit in acest caz? Ai fi chiulit de la scoala in anul urmator, nu?
S-a simtit umilit pentru ca trebuia sa dea examen de admitere la facultatea de drept, cu toate ca exista prevederea legala ca olimpicii intra fara examen la facultate. Dumneata ce-ai fi facut domnule „babacu”? Cum ai fi reusit sa nu te lasi umilit in acest caz? Nu ai fi dat examen de admitere la facultatea de drept?
S-a simtit umilit pentru ca a primit nota 7 la olimpiada de istorie si dupa contestatie a primit nota 10. Si atunci mi-a spus: realizezi mama, ca o lucrare perfecta a fost depunctata numai ca anumiti copii sa castige? Dumneata ce-ai fi facut domnule „babacu”? Cum ai fi reusit sa nu te lasi umilit in acest caz? Nu ai mai fi participat la nicio alta olimpiada?
Astea sunt numai cateva cazuri despre care dumneata domnule babacu spui ar fi „pentru cel care se lasa umilit. E cam la fel cu mentalitatea de sluga. Cine are mentalitate de sluga va fi tratat ca o sluga.”
Si sunt fericita ca a plecat din tara. In occident nu s-a mai simtit umilit si s-a impus de fiecare data cand a fost cazul. Pentru ca acolo se respecta valorile si oamenii. A lasat tara asta pentru cei care nu au mentalitate de umiliti (niste fericiti de altfel), acceptand un premiu pe care nu-l merita, sau fiindu-le indiferenta nota pe care o obtine la o olimpiada (ca doar nu muncesc pentru npta aia), sau nedand exament de admitere la facultatea la care o doresc (pentru ca oricum nu sunt interesati de ceea ce vor sa faca in viata).
Dacă băiatul dvs. a luat premiul I înseamnă că n-a fost umilit.
E greu de dat un răspuns, fiecare caz este diferit. Eu în ultimii ani nu m-am simțit umilit pentru ca n-am permis nimănui sa ma umilească, acolo unde am avut interlocutor am reacționat imediat și cu argumente (zic eu). Chiar dacă nu întotdeauna mi s-a dat dreptate am mers pe principiul „da, sint fraier dar trebuie sa se stie ca uneori imi asum si rolul de fraier”. Alții spun asa: „sint modest dar sa se stie”. E cam același lucru. Data următoare am fost tratat altfel, dar de multe ori am avut de suferit pentru poziția mea intransigenta. Și sint tot aici in Romania.
Sint conștient ca nimeni nu va fi dispus sa-mi plinga pe umăr in caz de eșec, lupta pentru păstrarea demnității este o lupta continua. Îl felicit pe băiatul dvs. ca își urmează propria cale indiferent de provocari. Pana la urma asta contează, sa fii puternic și atunci treci mai ușor peste neplăceri, nu te lași copleșit. Cine se lasă copleșit trăiește în umilință și mentalitate de sluga. Dar asta nu are nici o legătură cu plecatul din România.
Nu vreau sa spun vorbe mari, dar spiritul olimpic spune asa: „Ai cistigat? Continua! Ai pierdut? Continua!”
Încă n-am văzut campion olimpic care sa spună ca se simte umilit. Pentru ca el este câștigătorul.
… dar cel mai important este ca el a CONTINUAT.
D-nei Popovici.
Pe langa IQ, se spune ca exista si adversity quotient.
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Adversity_quotient
Degeaba copilul dvs este exceptional pregatit pt scoala, daca nu il pregatiti si pentru a rezista in fata adversitatilor si nedreptatilor.
Aici trebuie sa intervina parintii, in special tatal baiatului.
Altfel il vati transforma in sluga lasa. Trebuie invatat sa lupte, sa se apere, sa stea cu capul sus.
Si vestea proasta pt dvs, este ca oriunde ar pleca in lume se confrunta cu nedreptati, umilinte, si discriminare.
Dvs cum credeti ca s-au simtit copii albi care voiau sa intre la Harverd, dar au fost respinsi pt ca sunt albi? Ce facea fiul dvs in conditiile respective?
Personal urasc alegerile astea ori Garcea, ori Dogioi. Ori hahaitor ori bocitor.
Stoicism, demnitate, nobilitate, lupta, incapatanare. Atribute barbatesti erodate de mamici grijulii si iresponsabile. Nu fiti una dintre acestea.
Cu stima.