Armata rusă înregistrează cea mai mare catastrofă de la cel de-al Doilea Război Mondial, adică de 75 de ani. Deși Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat oficial pe 2 martie că invadatorii au pierdut până acum 5.840 de militari, situația reală ar fi mult mai dură.
Potrivit surselor publicației ucrainene independente Obozrevatel.com, care adună lunar peste 21 de milioane de vizitatori, chiar Ministerul Apărării de la Moscova a indicat, într-un raport intern, că „operațiunea specială” declanșată de dictatorul Vladimir Putin pe 24 februarie s-a soldat până acum cu 7.688 de morți!
Asta înseamnă că, dacă facem o medie, în doar 6 zile de lupte crâncene, pe frontul ucrainean au pierit mai mulți ruși decât în 5 ani de război în Afganistan! Războiul afgano-sovietic a durat 10 ani (1979-1989). În acest conflict sângeros au fost uciși 14.453 de militari sovietici, în medie 1.445 pe an. Or, acum, în Ucraina, au murit între 5.840 și 7.688 de ruși în doar 6 zile!
Și ae mai fi un amănunt important: în Afganistan au murit militari sovietici, din 15 republici unionale, nu doar ruși. Acum, toate victimele sunt din armata rusă. Inclusiv cecenii lui Ramzan Kadîrov, dat fiind că republica autonomă Cecenia face parte din Federația Rusă.
Prăpădul realizat de ucraineni în rândul inamicilor poate fi observat și după bătăliile crâncene de la Bucha, un oblast situat la 32 de kilometri distanță de capitala Kiev. În acea zonă, unități din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei, Poliție și apărare teritorială au spulberat de-a dreptul tehnica militară a Kremlinului. Drumurile sunt practic impracticabile. Pe străzile orașului, în care trăiesc 36.971 de persoane, se circulă numai cu bicicleta. Peste tot sunt presărate rămășițe de tancuri distruse de armata ucraineană, anunță canalul Telegram Toronto Televison, citat de Obozrevatel.com.
Criminalii isi au soarta pe care o merită.
Felicitari ziaristii că nu sunteti niste copisti ca aceia de la zoiaie.com, site-ul jurnalismului de brutarie unde copistii in solda Pitarului injura si hartuiesc comenatatorii.