DNA: Grindeanu și Burci – rol decisiv în încercarea lui Dragnea de a cumpăra bunăvoința americanilor cu contracte publice în România

2
2720
Dragnea, Grindeanu și Tăriceanu aveau planuri mari cu România: s-o transforme într-un fel de Turcia erdoganizată, urmând să cumpere bunăvoința populației cu ceva salarii mărite și pe cea a SUA cu contracte din bani publici

Fostul premier Sorin Grindeanu a avut un rol decisiv în tentativa lui Dragnea de a mitui oficiali americani, oferindu-le contracte pe bani publici în România la schimb cu indulgența SUA la instaurarea regimului autoritar și distrugerea Justiției. Acestea sunt acuzațiile din dosarul penal instrumentat de DNA și care vizează vizita lui Dragnea și Grindeanu în America, în ianuarie 2017, prezentate miercuri seara, la Antena 3.

Dragnea a fost pus în contact cu lobbiștii americani de către Cristian Burci (proprietarul trustului Adevărul) și de fiul acestuia, Carlo Burci, scriu procurorii DNA. Cei doi Burci – tatăl și fiul – urmau să-și tragă comisioane din contracte, după ce acestea s-ar fi semnat.

Totul urma să treacă, evident, prin pixul lui Grindeanu, abia desemnat premier. Acesta l-a și însoțit, de altfel, pe Dragnea în America, la învestirea lui Trump.

Burci le-a prezentat americanilor “oportunitățile” apărute după venirea la putere a lui Dragnea

Conform celor prezentate la Antena 3, afaceristul Burci i-a spus lui Elliot Broidy (apropiat al lui Trump cercetat pentru fapte similare de corupție în Malaesia și grațiat de fostul președinte american exact în ultima zi de mandat) că ar fi o pâine de mâncat în România după venirea lui Dragnea la putere.

Ar fi apărut “oportunități de dezvoltare” dacă i-ar asigura șefului PSD accesul la ceremonia de investire a lui Trump și la recepția ce a urmat. Burci i-a spus lui Broidy că România trebuie să aloce 2% din PIB pentru înzestrarea armatei și, deci, “e loc” de contracte.

Exact același tip de “oportunități” a avut Broidy, tot în 2017, în Emiratele Arabe. Acolo, manevrele s-au și concretizat printr-un contract de 600 de milioane de dolari cu guvernul țării respective.

Procurorii spun că Burci și lobbistul Steve Loglisci au reprezentat, în România, interesele firmei Circinus, unde e implicat Elliott Broidy: În data de 14 ianuarie 2017, după imprimarea celor trei email-uri primite în seara precedentă de la Steve Loglisci, Carlo Burci și Cristian Burci s-au întâlnit cu Liviu Dragnea, căruia i-au remis invitația primită de la Elliot Broidy. În cadrul acestei întâlniri, Liviu Dragnea a acceptat să se deplaseze la Ceremonia de Inaugurare a Președintelui SUA, dar a refuzat categoric să fie însoțit de Gabriel Leș, ministrul Apărării, și de Marian Sima, șeful Informațiilor Militare din MApN“.

O altă “oportunitate” văzută de grupul organizat era – spune DNA – înființarea unui Centru de Analiză a Informațiilor din Surse Deschise (OSINT), banii urmând să fie plătiți de Armată și Interne.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here