sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLumeaCine sunt cei 15 suspecți arestați pentru atacul terorist din Viena. Tineri...

Cine sunt cei 15 suspecți arestați pentru atacul terorist din Viena. Tineri născuți în Austria, din părinți sau bunici emigrați cu decenii în urmă

-

Majoritatea celor 15 bărbați arestați de poliția austriacă după atacul de luni seara, din Viena, au în jur de 20 de ani, iar mai mult de jumătate s-au născut în Austria, relatează Der Standard.

Imediat după atacul terorist din Viena, derulat în 6 locuri diferite, poliția a efectuat o serie de arestări, reținând persoane cunoscute cercurilor islamiste din Austria. Perchezițiile la domiciliu și reținerile au fost efectuate până în zori. 14 arestări au fost anunțate până marți după-amiază, iar una ulterior.

Toți sunt „bine cunoscuți” autorităților „ca urmare a apartenenței lor la scena islamistă radicală”, se menționează în cererile de arestare. Toți frecventau moschei salafiste.

Mai mulți dintre aceștia erau deja sub investigație înainte de atac, ca de exemplu un migrant născut în Bangladesh în 2002, care era anchetat pentru apartenență la o organizație teroristă.

- Advertisement -

Altii aveau deja condamnări, precum un bărbat identificat de poliția austriacă drept B.K. Acesta a stat anterior în boxa acuzaților, împreună cu cel care avea să comită atentatul din Viena (și care a fost împușcat mortal de polițiști). Amândoi plănuiseră să plece în zonele din Siria controlate de Statul Islamic. B.K. a jurat loialitate liderului Statului Islamic și se pare că s-a oferit voluntar la scurt timp după atac, luni seara.

Cel puțin încă un suspect arestat și-a propus să ajungă în Siria, se pare, începând din 2015. Are doar 16 ani și călătorea împreună cu „soția” și alți jihadiști cu rădăcini balcanice, dar a fost oprit și ulterior condamnat.

Unul dintre suspecți este fiul femeii pe numele căreia a fost înregistrată mașina închiriată cu care asasinul a plecat în Slovacia în iulie 2020 pentru a cumpăra muniție.

- Advertisement -

Vârsta suspecților este izbitoare: majoritatea s-au născut între 1997 și 2002, având între 18 și 23 de ani. Doar unul dintre arestați – cel condamnat înainte de a apuca să plece pe frontul din Siria – nu se încadra în această plajă de vârstă, având doar 16 ani. În schimb, atacatorul avea 20 de ani.

Dintre cei 14 suspecți arestați marți seara, 7 sunt austrieci proveniți din familii de migranți. Doi s-au născut în Kosovo, doi în Cecenia (Rusia) și unul în Bangladesh.

Toți locuiau în Viena sau St. Pölten, cu excepția unui suspect arestat în Linz. Nu este clar dacă toți suspecții se cunoșteau între ei sau dacă erau persoane de contact ale asasinului.

Doar doi dintre arestați sunt clar identificați pe rețelele de socializare, deși este puțin probabil ca aceștia să fi interacționat între ei în public. Alți doi au fost colegi de școală, în St. Pölten.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Încă un deputat PSD condamnat pentru corupție! 6 ani de închisoare pentru o șpagă de 400.000 de euro, trafic de influență și spălare de bani

Apelul unui polițist către bugetarii care cer “spor de Covid”: “Cu ce suntem noi mai expuși decât șoferii de taxi, ospătarii, casierii și bătrânii care vând în piață? Vă spun eu, cu absolut nimic!”

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -