vineri, martie 29, 2024
AcasăPoliticăBăsescu: "Doi rătăciți prin Europa, Liviu Dragnea şi Viktor Orban, par a...

Băsescu: „Doi rătăciți prin Europa, Liviu Dragnea şi Viktor Orban, par a fi înfiaţi de maşinăria de propagandă a Moscovei”

-

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, îi demolează, într-o postarepe Facebook, pe premierul maghiar Viktor Orban și pe premierul din umbră al României, Liviu Dragnea. Un (fost) popular și un socialist, deveniți oile negre ale Europei.

Băsescu îi consideră pe Dragnea și pe Viktor Orban ca fiind „doi rătăciți în Europa”, „politicieni agresiv-antieuropeni”, ce par „a fi înfiaţi de maşinăria de propagandă a Moscovei”.

Băsescu scrie disprețuitor despre „nefericitul” Dragnea, care, din „lașitate”, „încearcă modificarea legislaţiei penale pentru a servi intereselor sale personale”.

- Advertisement -

Despre Viktor Orban, fostul său coleg din PPE și din Consiliul European, Traian Băsescu spune că „face o politica favorabilă Moscovei, de slăbire a coeziunii Uniunii Europene”.

Traian Băsescu ocupă prima poziție pe lista PMP pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, fiind urmat de președintele partidului, Eugen Tomac.

Mesajul lui Traian Băsescu

„Doi rătăciţi prin Europa. Dragnea şi Orban.
Cu ocazia summit-ului informal de la Sibiu, doi politicieni au decis să sfideze evenimentul, fiecare în felul său, dar având aceeaşi motivaţie – şi anume faptul că europenii îi detestă şi îi consideră nefrecventabili.
Liviu Dragnea e dispreţuit de europeni pentru că nu respectă cutuma retragerii din prima linie a politicii când are o condamnare, dar şi pentru laşitatea cu care încearcă modificarea legislaţiei penale pentru a servi intereselor sale personale. În schimb, din dorinţa de a arăta europenilor că este viabil din punct de vedere politic în România, nefericitul a pus de un miting al PSD la Iaşi, unde aduce zeci de mii de oameni, cărându-i cu autobuzele din toată Moldova.
Viktor Orban, care face o politică favorabilă Moscovei, de slăbire a coeziunii Uniunii Europene, şi care din acest motiv nu are acces la summitul PPE (dar va participa la Consiliul European), a pus de o vizită în ungurime, pentru a pune la cale utilizarea UDMR în favoarea FIDESZ la alegerile din 26 mai.
Prin isprăvile lor penibile, şi Liviu Dragnea, şi Viktor Orban speră să primească mai multă atenţie decât evenimentul informal de la Sibiu. Vor avea un eşec..
Cu siguranţă, nu cu politicieni agresiv-antieuropeni ca Dragnea şi Orban, amândoi părând a fi înfiaţi de maşinăria de propagandă a Moscovei, se va construi viitorul Uniunii Europene.”

CITIȚI ȘI:

„Ciumaţii” Europei, interzişi la Sibiu! Supăraţi, Dragnea şi Dăncilă se pregătesc să sară în barca lui Putin

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Gazul metan rusesc este în direcția Germania este închis definitiv.
    Evreii: Transilvania se rupe de România şi se alipeşte la Ungaria.
    Iohannis… ai alte variante la gazul rusesc?

    Führer Sarumanondera Olivian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -