Adio PSDragnea? Misteriosul mesaj al lui Iohannis, care anunţă mari schimbări „în curând…”

2
9682
Președintele și infractorul

Klaus Iohannis e pe cai mari. Se află de câteva zile în centrul atenţiei României şi al UE, este gazda tuturor şefilor de stat şi de guvern din Europa, vorbeşte plin de încredere. Mai mult, lasă de înţeles că „în curând” vor apărea mari schimbări.

„Din păcate, avem politicieni care atacă justiția, instituțiile europene. Așa că, din păcate, în loc să avansăm, au apărut acele discuții despre statul de drept, discuții antamate de politicieni care își doresc altceva decât binele țării. Vă promit că, în curând, vom fi și în Schengen și vom scăpa și de MCV”, a declarat Klaus Iohannis, la Sibiu, înainte de summit-ul Consiliului European.

Promisiunea ridicării MCV (de care e direct legată intrarea României în spaţiul Schengen) este fermă şi arată că preşedintele se bazează pe ceva concret. Or, ca UE să renunţe la MCV, asta nu poate fi posibil decât dacă România reintră sub o guvernare predictibilă, pro-europeană şi, înainte de toate, protectoare a justiţiei independente şi a statului de drept.

Ceea ce azi nu se întâmplă, dimpotrivă. Deci promisiunea lui Iohannis nu are sens fără existenţa unei alte guvernări, la Bucureşti.

Ştie preşedintele deja că România va scăpa, deci, de puterea PSD-ALDE? Probabil că da, altfel promisiunea sa de mai sus, enunţată cu un chip ferm şi sincer deopotrivă (nu e genul lui Klaus Iohannis să promită fără acoperire), arată că „în curând” vom avea parte de surprize. Cât de curând? Poate după alegerile din 26 mai. Sau puţin înainte, pe 20 mai…

Declaraţia care a prevestit promisiunea cu „în curând”

Mesajul lui Iohannis a fost la fel de clar şi înainte de a face declaraţia de mai sus, în Piaţa Sfatului, din Sibiu. După reuniunea liderilor PPE – la care au mai fost prezenţi Ludovic Orban, preşedintele PNL, Manfred Weber, candidatul PPE la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene,  şi Joseph Daul, liderul PPE -, Iohannis a făcut declaraţii în spiritul marilor schimbări promise de el României, „în curând”…

  • ”Am asistat şi în România şi în alte ţări membre ale UE la un asalt asupra statului de drept. Există în continuare forţe politice ai căror lideri vor să se situeze deasupra legii, cărora nu le convine când instituţii fundamentale ale statului de drept investighează şi aduc la lumină faptele de corupţie şi furtul din banii publici, fie că sunt naţionali sau europeni.”
  • „Apărarea statului de drept a devenit o sintagmă care se aude tot mai des în Europa. Este misiunea noastră să le explicăm cetăţenilor europeni că aceasta nu este o chestiune de retorică politică, ci una de care depinde chiar viaţa de zi cu zi a fiecărui european.”
  • „Mai simplu spus – dacă statul de drept este ameninţat, atunci fiecare cetăţean are, mai devreme sau mai târziu, de suferit. România este o ţară profund europeană şi aşa va rămâne şi în viitor, iar pentru asta contează şi votul pe care îl veţi da la referendum. Este vot – votul la referendum – pentru viitorul european al României”.

 

2 COMENTARII

  1. …”asta nu poate fi posibil decât dacă România reintră sub o guvernare predictibilă, pro-europeană şi, înainte de toate, protectoare a justiţiei independente şi a statului de drept.”!Dar sa intre odata guvernarea asta predictibila!

  2. PSD e în pierdere de timp. Eu am dublat prețurile la alimente ca să-i uşchesc pe anglicanii PSD de la guvernare. Sigur avem agricultură şi ei ardei roşu în gură, fiindcă gândul e păcat şi viața câmp minat. Dar avem timp să judecăm timpul de 10 ani care a trecut pe lângă noi. Să vedem binele, să alungam relele. Firesc e să nu pariezi pe unica guvernare care vede numai pasul imediat nu şi Marea Depărtare. Elisbeth II nu e o proastă, e unica cinste virtuoasă a momentului. Decât gogomani la guvernare mai bine rece la guvernare şi lumea va fi alta. A fi erou e lucru mare. Cinstea e enigma privirilor spre o floare. Un noiembrie târziu e de pomina unui caz hepatic hazliu. Dumnezeu n-a vorbit de păcat fiindcă era pesmetul din cârnat. Vai lor, nerozilor.

    Scriitor Hadrianus Olivian Simion

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here