AUR anunță oficial că preia legile lui Viktor Orban: propune „un pachet legislativ care să protejeze copiii de propaganda gay în grădinițe, școli și mass-media“

1
434

Claudiu Târziu, co-președintele AUR, a anunțat miercuri că partidul său va iniția „un pachet legislativ care să protejeze copiii de propaganda gay în grădinițe, școli și mass-media“. Susținut și de PSD și de UDMR (un membru al formațiunii maghiare și-a manifestat aceeași intenție), acest proiect ar putea fi adoptat la toamnă de Parlament. Legile nu sunt decât copii ale celor cu care Viktor Orban, premierul maghiar, și-a pus în cap Europa.

Claudiu Târziu, fostul președinte al Coaliției pentru Familie care a inițiat în 2018, cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Române și al PSD, referendumul pentru familie, a declarat pentru Libertatea că ar fi vorba de „două sau chiar trei legi“. Acestea vor fi depuse după deschiderea sesiunii parlamentare din septembrie. Tot atunci, deputatul Zakarias Zoltan, de la UDMR, va iniția o lege asemănătoare – dacă nu cumva își va uni demersul cu AUR –, iar Diana Șoșoacă va promova o lege „a antiromânismului“, care-și propune să arunce la închisoare pe cei care „critică și înjură poporul“.

George Simion a mărturisit deja că-și dorește să devină un Viktor Orban al României

Inițiativa AUR nu e surprinzătoare. George Simion, celălalt președinte al formațiunii, și-a arătat deja admirația pentru Viktor Orban, mărturisind că ar dori să îi calce pe urme maghiarului.

Ungaria lui Viktor Orban a intrat într-o perioadă de turbulențe pe măsură ce se apropie alegerile parlamentare în această țară, iar FIDESZ, partidul premierului maghiar, pierde teren în sondaje. Orban a scos din nou de la naftalină teme cunoscute: conspirația lui Soros, multinaționalele, dictatura UE, homosexualii care fură copiii etc.

Un pachet legislativ care interzice propaganda gay în școli, grădinițe și mass-media este acum supus unui referendum în Ungaria, ceea ce a stârnit furia Comisiei Europene și a țărilor occidentale. Gestul lui Orban e văzut ca o ipocrizie și o modalitate de a câștiga voturi învrăjbind oamenii pe teme false. Nu mai departe de acum câteva luni, unul din cei mai importanți și vechi colaboratori ai lui Viktor Orban, europarlamentarul Jozsef Szajer, a fost prins la o orgie gay în Bruxelles.

Szajer era ziua unul dintre cei mai duri luptători pentru familia tradițională și activist anti-LGBT, iar noaptea mergea la orgii cu zeci de bărbați, unde nu erau acceptate femeile. Când a venit poliția, colaboratorul lui Viktor Orban a fugit dezbrăcat pe acoperișuri, cu rucsacul în spinare, și a fost prins după ce coborâse în stradă pe niște burlane. El a fost amendat la acel moment pentru că participase la o întrunire cu mai mult de cinci persoane în contextul restricțiilor legate de pandemie.

Europarlamentarul maghiar prins la orgia cu 25 de bărbați a jucat un rol major în elaboarea și promovarea legislației făcute de Orban la Budapesta împotriva minorităților sexuale.

Se ia în calcul încă un referendum asemănător cu cel din 2018

Legea votată în Parlamentul Ungariei interzice orice referire la homosexualitate și la persoanele transgender în școli și la emisiunile de televiziune dedicate copiilor.

Ca răspuns, Comisia Europeană a suspendat „pe termen nelimitat“ PNRR-ul Ungariei.

Claudiu Târziu a declarat pentru Libertatea:Lucrăm la cel puțin un proiect legislativ, dar probabil că în final va fi nevoie de două sau chiar trei legi. În orice caz, ținta acestui proiect este protejarea copiilor de propaganda LGBT. Deocamdată ne interesează cel mai mult educația instituționalizată a noilor generații din școli și grădinițe. Încă nu am discutat despre universități sau mass-media. Dacă în dezbaterile interne pe care le vom avea asupra felului în care trebuie să arate pachetul sau proiectul legislativ vom considera că trebuie să lărgim sfera lui de acțiune și de eficacitate, o vom face. Mai multe detalii nu vă pot oferi, dar pot să vă spun că nu este un proiect copy-paste după proiectul cu tematică asemănătoare din Ungaria“.

Claudiu Târziu a menționat că se gândește și la o reeditare a referendumului din 2018. De data aceasta, alături de PSD și BOR va fi și AUR.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ordin de restricție: Vanghelie „i-a dat pumni în zona capului concubinei Oana Mizil”. Versiunea lui: „A făcut o spaimă și i s-au încleștat degetele de la mână și a început să se sperie”

* VIDEO. Aghiotantul adus de Dragnea să-i îmbrâncească pe ziariști s-a ales cu capul spart. Un cameraman l-a lovit fără intenție

* Fostul șofer al lui Liviu Dragnea conduce Federația Română de Atletism!

* VIDEO. Șoșoacă, scelerată: „Dacă îndrăznește cineva să pună mâna pe noi, să ne vaccineze, va muri!”

* Și Șoșocul delirează: „Jandarmeria voia să-i pună somnifere în apă, să cadă de acolo”! Dar „Stegarul dac”, vigilent, „a băut apa condensată de la aparatele de aer condiționat”! Până când i-a dat Zară o sticlă…

* Și-a bătut joc de vaccinare și a murit de Covid la 34 de ani! „Am 99 de probleme, dar un vaccin nu este printre ele”. Ghinion: a mai apărut o problemă. Ultima

* Șeful contrabandei cu țigări din vestul țării a fost prins după trei zile de căutări. Cosmin Mladin se ascundea în județul Arad, după ce statul român îl pierduse prostește

* Cele 4 pensii speciale ale lui Valer Dorneanu: 9.180 de euro pe lună, dintr-un venit total de 17.200 de euro

* Cozmin Gușă a fost eliminat din patronatul Realitatea Plus! Avea 49,5%, acum are 0,125%! Noua „jupână” e Alexandra Păcuraru, cu 99,75%

Două fete de 22 de ani aduc României primul „aur” la Olimpiada de la Tokyo: canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș! Plus: argint la 4 rame fără cârmaci (masculin). România urcă pe locul 16 în clasamentul pe medalii

1 COMENTARIU

  1. Se ițeșteee…, cumvaaa…, o nouă coaliție-majoritară parlamentară (și, implicit:… guvernamentală!): P.S.D. – A.U.R. – U.D.M.R. (plus… o parte dintre reprezentanții minorităților-altele-decât-cea-maghiară!)?????!!!

    AR FI… SFÂRȘITUL ROMÂNIEI, ca stat EUROPEAN-MODERN, daaaaaaaaaaaa?!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here