Întrebarea care apare mereu după fiecare nefăcută a președintelui Dan este dacă chiar nu-l consiliază nimeni. ”N-are consilieri, cum poate face/zice așa ceva?!”
Nicușor Dan are consilieri de tot felul: activi, pasivi și nocivi – unii, pentru el; alții, pentru noi. Ei nu au șef, pentru că ”șeful la sistem” e unul singur. După plecarea lui Cristian Diaconescu din funcție, acum un an, Nicușor Dan nu a mai pus pe nimeni în loc. De ce ar pune? Este suficient Marius Lazurcă, un om cu care Nicușor Dan se știe de la studiile din Franța.
Deși Lazurcă este mai mic cu doi ani decât Nicușor Dan, pare a fi mai mare decât acesta. Nu la stat, ci în stat. El pare a fi un fel de tutore al președintelui.
Să ne amintim un episod: când Nicușor Dan a lipsit în ianuarie 2026 de la Forumul de la Davos, în cadrul căruia s-a discutat direcția în care vor merge statele medii, în condițiile trădării de către SUA a cauzei Occidentului pentru a bate palma cu autocrațiile rusă și chineză, Lazurcă a decretat: ”Nu umblu teleleu prin lume când sunt lucruri atât de importante care reclamă prezența mea în țară”. Deci, toți liderii lumii democratice erau la Davos de telelei, că nu aveau treabă acasă.
Exprimarea diplomatului Lazurcă mi-a adus aminte de apostrofarea lui Nică al lui Ștefan a Petrei de către mamă-sa, atunci când acesta a fugit la scăldat: ”Bine-ți șede, coșcogeme coblizan, să umbli lela pe drumuri în halul acesta și să mă lași tocmai la vremea asta fără leac de ajutor!”. Același ton, aceeași situare în poziție de autoritate. Lazurcă e un fel de mamă a lui Nicușor Dan, care trebuie să stea acasă când spune ea, că altfel îi fură hainele. ”Stai acasă, nu mai umbla teleleu prin Europa!”, pare să-i fi spus timoratului președinte care, de frică, nu nimerește nici covorul roșu și nici garda de onoare.
Lazurcă e tutorele președintelui, nu consilierul lui. Pentru o astfel de exprimare, el trebuia să plece imediat din funcție. Dar pe Nicușor Dan nu l-a deranjat aceasta, așteptând injuriile lui Ovidiu Vanghele pentru a se exercita. Când tutorele ți-a luat hainele de președinte de pe mal, pornești mari războaie cu cei mai mici ca tine.
Tot Lazurcă este cel ce apare peste tot unde ar trebui să apară doar președintele. El e cel care, după înfrângerea suferită de republicani, a plecat rachetă – nu ”teleleu” – la Washington pentru a promite sprijin americanilor (cu banii din SAFE?) și a spus că românii așteaptă de la americani mai multă libertate și prosperitate. Un consilier face declarații pe care nici președintele nu ar fi trebuit să le facă. V-am spus că e mai mare în stat decât Nicușor! Nu a fost votat, dar se preumblă teleleu prin lume ca și cum ar reprezenta România, ca și cum ar fi șeful statului sau, mai mult, șeful ”șefului la sistem”.
În celebra conferință de presă în care i-a interzis în mod trumpian unui jurnalist să mai participe la conferințele de presă de la Cotroceni, Nicușor Dan s-a îmbărbătat și a emis: ”Colegii mei miloși au sărit peste ordinul meu, peste dispoziția mea”. Păi, ce fel de subalterni ai, domnule? Unul te ia de teleleu, pare că-ți dă ordine, iar alții îți ignoră ordinele. Dă-i afară! După ce ieși cu aberația aceea de interdicție, prin care încalci legea, te mai și prezinți ca papagal al angajaților. Probabil că de asta vorbește Lazurcă în locul dumitale. Iar când nu o face, exprimi dumneata gândurile lui. Ești un fel de Gogu Tașcă, păpușa unui ventriloc din Pașcani care ne încânta în copilăria celor de vârsta mea.
La începutul mandatului, Președintele a mai avut un consilier, dar pe care l-a demis imediat: Ludovic Orban. Numai că acesta nu avea calități de activ, pasiv și nociv și nici de tutore. Cred că ar fi fost singurul consilier pe bune, deși, în această situație foarte grea din Europa, cel mai bun ar fi fost Traian Băsescu.
Acum vedem un președinte încruntat, cu maxilarele înțepenite, extras din fluxul deciziilor importante din UE, care merge la summitul de la Dublin pentru a se război tot cu Vanghele. L-am văzut apoi cum s-a pus singur pe locul lui rezervat pentru poză: un om singur, derutat, dezorientat. Dacă ar fi avut acolo un covor roșu, s-ar fi plasat alături. Ceilalți participanți se salutau, vorbeau, glumeau; el era concentrat pe conflictul cu Vanghele, pe care a vrut să-l rezolve la Dublin, ca să iasă din provincialism.
În toată această singurătate, înconjurat doar de tutori și miloși, o singură lumină pare a-i călăuzi viața: generalul Pahonțu. Dar despre asta vom vorbi în episodul următor.
