Serviciile speciale ucrainene au interceptat o nouă conversație telefonică dintre un invadator „putinist” și consoarta sa. Filmulețul a fost postat pe YouTube de Anton Gherașcenko, consilierul ministrului Afacerilor Interne din Ucraina (Denis Monastirski), și preluat de site-ul Obozrevatel.com.
Militarul ocupant se plânge de condițiile grele de pe front, spunând că a văzut numai cadavre spulberate pe câmp și că ucrainenii au distrus atât trupele OMON, cât și pe cele ale Gărzii Naționale Ruse.
Acesta și-a avertizat camarazii rămași dincolo de frontieră să nu intre în război, fiindcă „aici nu este ca în Siria!”.
AUDIO: Convorbirea dintre militarul rus și consoarta sa
„Au traversat o câmpie, erau 30 de oameni! I-au făcut pe toți bucăți împrăștiate pe întreaga câmpie”
Militarul rus: Așteptăm de asemenea să ne tracteze KAMAZ-ul (camion militar – n. red.), la dracu…trebuie să ne tragă pe toți.
Soția militarului: Și unde?
Militarul rus: Ei bine, aici, la 10 kilometri, unde se află regimentul nostru. Acolo trebuie să fie reparat. Eu nu știu, eu m-am f… deja cu mașinile astea. Am vorbit cu Serioga.
Soția militarului: Ce spune?
Militarul rus: Nimic. Îi spun: Nu aduce p…ăii aici! Pe p…ă vei veni aici? Ți s-a urât cu viața, ce este? După aia, cui vor mai fi folositori copiii tăi? Mama, soția, 2 copii! Îi spun: Te vor copleși aici, îți spun direct! Aici nu este ca-n Siria! Aici este un război în natură, să-l f…, unul concret! Aici, la dracu, zbori afară, pe p…ă: fie capul cuiva e întins pe jos, fie piciorul cuiva e întins pe jos… Au traversat o câmpie, să f…i, acolo erau cu adevărat 30 de oameni, cu adevărat! I-au făcut pe toți bucăți împrăștiate pe întreaga câmpie.
Soția militarului: Iar apoi cine-i adună pe toți?
Militarul rus: Cine să-i adune? Când am urcat pur și simplu pe munte, au fost, p…a mea, și mai mulți morți. Poate îi transferă cumva.
Soția militarului: Poate. Iar pe cei de la OMON și de la Rosgvardia se spune că i-au trimis.
Militarul rus: OMON? OMON a fost deja aici. Au trimis OMON-ul din Astrahan. Rosgvardia a fost în general f…ă: Rosgvardia Kabardiană, Rosgvardia Ingușă au fost în general doborâte cu duritate!