luni, noiembrie 25, 2024
AcasăNewsDan Barna: miercuri votăm eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari

Dan Barna: miercuri votăm eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari

-

Legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor va fi votată miercuri de coaliția majoritară, a anunțat luni Dan Barna, vicepremier al Guvernului și co-președinte al USR-PLUS.

Politicianul spune că Parlamentul se va întruni în plen reunit, pe ordinea de zi fiind eliminarea pensiilor speciale. Vor urma, promite Barna, și alte proiecte de legi pentru diverse categorii de pensii speciale.

Eliminarea pensiilor speciale este un subiect foarte complicat și fierbinte în societatea românească. Pentru că numeroase caste profesionale și-au construit în timp aceste sisteme prin care câștigă la pensie mult mai mult decât ar fi meritat potrivit principiului contributivității, opoziția este majoră.

Comportamentul magistraților, în frunte cu judecătorii CCR, este elocvent. Aceștia au blocat până acum toate tentativele de a fi eliminate pensiile speciale. În același timp, și legile făcute pe vremea majorității PSD au fost gândite în așa fel încât să „pice” la Curtea Constituțională, dacă este sesizată această instituție.

- Advertisement -

Dan Barna despre eliminarea pensiilor speciale

Eu vreau să ieșim din logica aceasta a ipocriziei retorice, pe care o vedem pe diverse spații media, legată de pensiile speciale. Fiecare categorie de pensii, numită specială la modul generic, trebuie să aibă o reglementare și o lege distinctă tocmai pentru a evita problemele de constituționalitate pe care le-am avut în legislatura anterioară. Într-adevăr, colegul meu, vicepremierul Kelemen Hunor, și-a exprimat niște rezerve legate de această abordare, dar ceea ce spune este hai să facem pașii pe care putem să-i facem. Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt un pas firesc, logic.
Pentru celelalte categorii avem grupul de lucru prin care analizăm care este abordarea sustenabilă și funcțională juridic, astfel încât să putem lua deciziile de a rezolva această situație, fie că rezolvarea înseamnă impozitarea, în unele situații, unde CCR a spus că nu se poate mecanismul acesta al eliminării, fie eliminare, în alte situații. Am stabilit un termen de 2 luni în care să avem aceste opțiuni și variante pentru toate aceste pensii speciale“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

2 COMENTARII

  1. BRAVO, Dan Barna, Florin Cîțu, Guvern și Parlament al României, coaliție parlamentar-guvernamentală de centru-dreapta!

    ASTA înseamnă… SĂ-ȚI ÎNDEPLINEȘTI PROMISIUNILE-ELECTORALE!

    SUCCES!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -