sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăMainRadu Moraru: "Un laureat al Premiului Nobel - nu vă spun care...

Radu Moraru: „Un laureat al Premiului Nobel – nu vă spun care – mi-a zis: «Radu, vă bagă cipul!»” / „Dacă-ți bagă cipu’ și cipează francezii, gata, s-a terminat!”

-

Sâmbătă, 2 mai, un nou episod delirant marca Radu Moradu – ediția Montreal 2020. O emisiune marcată de spaima cipului: vin „oamenii răi” și ne bagă cipul, odată cu vaccinul, că de-aia „au inventat” coronavirusul!

Este un episod în care „Nașul” se ocupă mai puțin de 5G și mai mult de nano-cip. În mai bine de trei ore, Radu Moraru își trece publicul prin toate spaimele implantării cipului sub piele, la pachet cu vaccinul anti-coronavirus.

Rătăcitul țepar luptă la baionetă cu celebrul magnat Bill Gates și cu legendarul doctor Anthony Fauci, pe care-i tăvălește prin fake-news-ul iminentei arestări.

Moraru nu-l iartă nici pe guvernatorul statului New York, Andrew Mark Cuomo, căruia îi pocește numele (Mario Cuomo). Dar, mai grav, îl face criminal în serie: obiectivul lui e „să dărâme New York-ul”!

- Advertisement -

De Obama, ce să mai vorbim: l-a prins Trump și i-a pus o „brățărică”, ba chiar ditamai „brățara”, ca să nu fugă ca Mazăre prin Madagascar! Moraru a dat și verdictul: Obama ar trebui „să nu mai iasă din pușcărie” toată viața. Sigur, ca să nu mai iasă, ar trebui mai întâi să intre.

„Nașul” amenință cu noi dezvăluiri despre Statul Paralel Mondial, dar nu acum, ci săptămâna viitoare. De ce? Pentru că românii nu sunt suficient de „pregătiți” să suporte așa ceva. Nu sunt „căliți”. Să fiți căliți!

Și apoi, din nou cipul, înspăimântătorul cip! Amenințarea lui plutește peste tot, din America în Franța, din Patagonia în România, dar mai ales în tărtăcuța grav avariată a „Nașului”.

- Advertisement -

Despre cip i-a povestit și un „laureat al Premiului Nobel”, căruia nu-i dezvăluie identitatea, că are și omul o vârstă și-l castrează Statul Paralel Mondial. Îl prinde și-i bagă un cip sub piele, iar lui Moraru – unul în fund.

Atenție: francezii sunt terminați, urmează „dictatura finală”!

Sumarul ediției:

  • Radu Moraru a făcut „cea mai tare emisiune de pe planetă”

  • „S-a cerut arestarea lui Bill Gates!”

  • „Io cred că Trump i-a pus brățară lui Obama

  • Să fiți căliți!

  • Guvernatorul n-a dat medicamentul „ca să se dărâme New York-ul”

  • „Dictatura finală” în Franța. „Dacă-ți bagă cipu’ și cipează francezii, gata, s-a terminat!”

  • „Un laureal al Premiului Nobel – nu vă spun care – mi-a zis: «Radu, vă bagă cipul!». Și vor spune: «Cine are cipul, nu se mai îmbolnăvește de nimic»”

VIDEO: Delirul de sâmbătă, 2 mai 2020

https://www.facebook.com/Nasul.tv/videos/249608233115971/

Radu Moraru a făcut „cea mai tare emisiune de pe planetă”

  • „În România, Google-ul, YouToube-ul, Facebook-ul sunt cenzurate. Nu poți să dai în România, acuma… sau în Germania, sau în Franța… nu poți să găsești informații. Trimiți link-ul în România – acolo nu se vede, se șterge. Dar am recuperat, și ați văzut… Asta-i explicația: am recuperat. Și d-aia au ieșit cele mai tari emisiuni de pe planetă. Am avut cele mai tari informații, dar și cei mai tari producători din lume. Am fost, credeți-mă, cea mai tare emisiune de pe planetă, dovadă că o iau și nevorbitorii de română.”

„S-a cerut arestarea lui Bill Gates!”

  • „Și hai vă spun ceva: serviciile secrete americane l-au vândut pe… l-au mințit pe Trump, chiar și acuma, el președinte. Și i-o spun lui Trump, că am văzut că mesajele ajung, astea vorbite: Mister President, yuo have three secret services. They have all the information unit and this secret services are: Secret Service, CIA, FBI…”
  • „Deja s-au cerut primele două arestări, ați văzut: Bill Gates și Fauci. Mincinosul ăla de Faucci era băgat în SIDA, era băgat în Ebola…”

„Io cred că Trump i-a pus brățară lui Obama

  • „Obama și Faucci le-au finanțat chinezilor laboratorul militar din Wuhan. Au încălcat legea. Băi, Obama, păi tu ar trebui – pentru trădare națională – să nu mai ieși din pușcărie!”
  • „În America se vorbește că Trump a profitat de perioada asta și, pe foarte mulți – dacă tot stau în casă – le-a pus și brățărică, că i-a fost teamă să nu fugă. Le-a pus brățărică… și io cred că Obama sigur are brățară. Prea au ieșt toate, prea au ieșit și documentele de poliție politică…”

Să fiți căliți!

  • „În America începe tratamentul cu hydroxiclorochină, pentru că FBI-ul a aprobat. N-o să se mai moară ca până acuma. Mario Cuomo e guvernatorul New York-ului și este un globalist cum n-ați întâlnit. Eu cred că și ăsta-i pe casetele ălea despre care o să vorbim, poate, peste o săptămână, că trebuie să vă mai căliți. Trebuie să fiți mai mulți, să vă căliți și să rezistați la ce-o să vă povestesc peste o săptămână, da? Pentru că acuma nu pot să vă spun. Încă nu sunteți pregătiți, nu sunteți căliți să auziți.”

Guvernatorul n-a dat medicamentul „ca să se dărâme New York-ul”

  • „Și Mario Cuomo n-a dat voie. A inspectat să nu se dea acest medicament, ca să se dărâme New York-ul, da? Ăla din California, deși democrat, uman, uite că n-a făcut la fel. Cum vă explicați că în New York mor, în California nu prea mor?! Trebuie să fii criminal… și eu nu mă pot uita la crime.”
  • „Deci, știi că ai o medicație ieftină și tu aștepți vaccinul lui Bill Gates, care vine peste un an. Și Bill Gates ne și zice: «Băi, o să fie pandemie! Mai facem noi ceva… vaccinuri».”

„Dictatura finală” în Franța. „Dacă-ți bagă cipu’ și cipează francezii, gata, s-a terminat!”

  • „Franța prelungește, de ce? Macron vrea să țină Franța blocată până în 24 iulie. Vă dați seama? Or, francezii – v-am spus – au fost și ei adormiți, dar acuma s-au trezit și își cumpără veste galbene. Și-atuncea… atâta mai avea Franța să introducă neo-marxismu’ total, deci dictatura finală. Atâta! Că dacă-ți bagă cipu’ și cipează francezii, gata, s-a terminat! Că în momentu’ ăla, dacă nu ești cuminte, s-a terminat!”

(Un pic mai târziu, unul din studio mormăie: „Cică știrea cu Franța e falsă”. Moraru: „Cine?”. Mormăilă: „Știrea cu Franța… cică-i falsă…”. Moraru: „Eeeeee… Dacă citiți cartea lui Rizea, o să vedeți că în Franța e la fel… poate mult mai rău.”)

  • „Gorbaciov a venit singur la mine. Dar dacă nu venea, mă duceam eu la Moscova, să fac interviu.”

„Un laureal al Premiului Nobel – nu vă spun care – mi-a zis: «Radu, vă bagă cipul!». Și vor spune: «Cine are cipul, nu se mai îmbolnăvește de nimic»”

  • „Toți cei care v-ați făcut vaccin antigripal, când vă testează, ieșiți că aveți covid, da’ asimptomatic. Pentru că acel tester nu e reglat – nici nu are cum – pe coronavirus. La ce ajută asta? La separarea oamenilor! Pentru că… cum îi desparți pe părinți de copii?!”
  • „Avem dușmanul vizibil. De astăzi, e al treilea război mondial. Și astăzi armele nu mai sunt rachete nucleare – că nu vor s-o pățească și ei -, ci virusurile la întâmplare. Pentru că vă vor minți și vor spune: «Cine are cipul…». Acum vine dezvăluirea care vine de la un laureat al Premiului Nobel, dar nu vă spun care, că trebuie să-i mai și protejăm pe oamenii ăștia – au o vârstă. Acest om mi-a spus acum… acum niște anișori… că eu tot întrebam: «Domn’e, care-i șmecheria asta cu cipul? Că eu nu cred că tot globul pune botul la cip». Și a zis: «Radu, ultima minciună… o iau cu valuri. Întâi să treacă legile obligatorii. Că o să vezi, o să fiți obligați». «Hai, mă, chiar așa?» Zice: «Radu, știu tot: 1. legi obligatorii de vaccinare; 2. vă bagă cipul».”
  • „Și la început o să fie cipul așa – că sunt zone unde cipul nu e obligatoriu -, zice așa: cine are cipul, nu se mai îmbolnăvește. Atenție: «nu se mai îmbolnăvește de nimic!». Te apără, e scutul. Cum e scutul de la Deveselu, va fi scutul uman. Deci, ei înlocuiesc rugăciunea, credința, mersul la biserică, totul, cu un cip. Păi, ce spune Biblia, oameni buni? Ia uitați-vă, citiți Apocalipsa! Că nu e mult la Apocalipsă. Deci, asta va fi ultima minciună: «Domn’e, cine are cip nu va face nicio boală!».”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Adio, Radu Moraru! Să fii iubit… de medici, că ai mare nevoie! Gânduri la despărțirea de Nașul TV

VIDEO. Radu Moraru, delirant: „«Iohannis, ai coronavirus? Ia, întinde-te pe pat, să-ți pun ventilatoru’-n nas!». Și l-am omorât”

VIDEO. Radu Moraru către români: „Sunteți fraieri și proști! De ce-ați fost la vot?! De azi, eu sunt adevăratul președinte al României. Voi fi coșmarul lui Iohannis! El e mai prost decât Dăncilă”

4 COMENTARII

  1. Dl Grigore, dacă’i bagă dezaxatului ăsta cipul în fund, s’ar putea să’i placă nebunului !
    Apropo de libertatea presei ! Cât timp poți perora tot felul de tâmpenii, de aberații, de scenarite … una mai abracadabrantă ca alta ? Cât timp poți jigni, amenința, înjura, ‘porcăi’ pe cineva ? Chiar nu există limite ? În numele așa-zisei libertăți a presei, orice nebun / nebună (de care, din păcate, nu ducem lipsă !) poate să se desfășoare în voie, după bunul plac ?! Mă uit nu numai la jigodia asta penală (M.R.), care este așa încă de la începuturile lui, ci și la foarte multe ‘personaje’ (scursuri, jeguri, kurve … ) din așa-zisă presa românească _ mafia (latrine) media (jurnaliști, ANALiști … ), care de zeci de ani mint cu nerușinare, creează scenarite, comploturi, jignesc, înjură și ‘bălăcăresc’ mai ceva ca la ușa cortului (balamucul este ‘parfum’ față de ceea ce fac ei !) ! Din punctul meu de vedere, multe din ceea ce s’a întâmplat și se întâmplă în presa din România (și sunt convins, nu numai la noi !), în capul listei punând loazele de la CNA, pot fi încadrate ‘liniștit’ la acte de terorism !
    TOTUȘI, PÂNĂ CÂND ?! 😲😤😥

  2. Daaa…, și noi am auzit că FOSTUL (!) ziarist Radu Moraru se întâlnește aproape zilnic, acolo, în America-de-Nord, cu laureați ai premiilor Nobel, Oscar, Pulitzer s.a.m.d. !

    De fapt…, acceptă să acorde audiențe acestor amărâți DOAR atunci când nu este la micul dejun cu… Donald Trump, la dejun cu… șeful C.I.A. și la cină cu… jupânu’ Pentagonului.
    Așadar e disponibil pentru „premia(n)ți” abia atunci când își poate face o „fereastră” în… super-încărcata agenda-de-întâlniri cu „oamenii-mari” care-l asaltează cu insistente invitații, de fapt solicitându-l să le dea… meditați (!), ca să știe și ăia cum să acționeze, cum să răspundă la provocările vremurilor (pandemia de Covid-19 „y compris” !).

    Precizare: deși zace la Montreal, peee… „sărakii” gen Trudeau-jr. sau pe alții de nivelul acesta modest („low-level”) refuză în mod constant să-i… primească, deși bieții de ei, ca să obțină primii bon-de-audiență, își petrec nopțile în… sac-de-dormit, la ușa tipografiei coanei Felicia (& Claudiu) Popa, care găzduiește la etaj unicul studiou al… noului instrument-de-ESCROCAT, „Nașul TV – Canada” !

    Maaaareeee… om, mare caracter, mare personalitate (globală !), (mai e și) dom’ ReMe ăsta !

  3. Nu cumva îi faci, Grigore, prea multã publicitate fostului tãu partener/angajator care are – în mod evident – manifestãri schizofrene ? Nimeni din mass-media românã nu (mai) dã vreo importantã „Nasului”, cu exceptia voastrã. Nu ti se pare cel putin bizar ? Chiar dacã ai polite de plãtit, regleazã-le „privately”…
    PS : Marele matematician Grigore Moisil spunea – atentie – „Dusmanii se recruteazã dintre prieteni”.
    Subiect de reflectie…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -