Un incendiu violent a izbucnit luni seară la Catedrala Notre-Dame din Paris, un monument-simbol al capitalei franceze, cu o istorie de peste 800 de ani. După ora 21.00, turla legendară a Catedralei („Săgeata”) s-a prăbușit.
Nu este clară cauza incendiului, însă oficialii susţin că ar putea avea legătură cu lucrările de renovare. Din vârful catedralei medievale ies flăcări mari și un fuior gros de fum.
Catedrala se afla în într-o operațiune majoră de renovare, iar unele segmente ale clădirii erau printre schele, în timp ce statuetele de bronz au fost puse la adăpost săptămâna trecută.
Anul trecut, Biserica Catolică din Franţa a făcut apel pentru a obţine fonduri ac să salveze catedrala, care intrase într-o stare de degradare.
Incendiul a fost raportat la 16.50 GMT (18.50 la București).
Primarul Parisului, Anne Hidalgo, vorbește de „un teribil incendiu” la Catedrala Notre-Dame.
Istoria catedralei Notre-Dame
Construcția a început în anul 1163, pe locul unui lăcaș de cult dedicat sfântului diacon Ștefan. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfințit altarul, dar construcția catedralei a durat până în 1345, deci 163 de ani.
Cu toate că desenele inițiale și strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluții arhitecturale specifice stilului gotic.
Intrarea în catedrală se face prin trei porți bogat ornamentate, care evocă simbolurile stilului gotic târziu. Impresia spațială în interiorul bisericii este copleșitoare, zidurile ei se înalță pe trei rânduri de coloane. De proporții impozante – 130 de metri lungime, 45 m lățime, 35 m înălțime -, catedrala poate găzdui simultan până la 10.000 de persoane.
În timpul iacobinilor (1793-1794), catedrala a fost profanată, devenind Templu al Rațiunii și loc unde erau citite și dezbătute operele iluminiștilor, în timp ce era venerată Ființa Supremă. Catedrala a redevenit catolică în urma concordatului lui Napoleon I cu Papa Pius al VII-lea din 1801.
Napoleon a fost încoronat împărat al Franței chiar la Notre-Dame, pe 2 decembrie 1804.
Catedrala Notre-Dame este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie lunară de 1,1 milioane, respectiv o medie zilnică de peste 30.000 de oameni. În zilele cu afluență ridicată, pricinuită de sărbători sau evenimente importante, se poate ajunge chiar și la 50.000 de oameni.