Serviciile secrete occidentale îi servesc președintelui rus Vladimir Putin o doză din propriul său „medicament”, învingându-l în războiul psihologic din criza ucraineană, scrie Stephen Collinson, reporter acreditat la Casa Albă, într-o analiză publicată de CNN.
Ani în șir, Putin – fost colonel și director al KGB – a condus un război hibrid nedeclarat împotriva Occidentului, folosind minciuna, dezinformarea și manipularea ca să dezbine popoarele țărilor socotite inamice și să le influențeze alegerile parlamentare și prezidențiale.
Acum însă, folosind informații reale din chiar interiorul Kremlinului, agențiile de informații occidentale îl fac pe dictator KO la propriul său joc.
În ultimele două luni, SUA și aliații săi au distrus complet imaginea pe care liderul de la Moscova s-a chinuit să o construiască despre sine însuși și despre Rusia de-a lungul a decenii. Zi de zi, este dezvăluită și expusă publicului realitatea unei armate rusești împotmolite în Rusia, cu soldați demoralizați și prost organizați, pe care comandanții lor sunt incapabili să-i aprovizioneze și să-i dirijeze eficient, și care înregistrează pierderi uriașe pe câmpul de luptă.
Apar informații despre tensiunile politice de la Kremlin, despre faptul că Putin s-a izolat de colaboratorii săi apropiați, că e prost consiliat și că anturajul îi ascunde, de frică, informațiile reale despre economie și mersul războiului.
Putin e blocat informațional și e incapabil să-și impună propria narațiune despre războiul pornit în Ucraina
Prin aceste dezvăluiri din interior, guvernele occidentale îl împiedică pe Putin – scrie CNN – să impună propria narațiune a războiului. Și nu e prima oară când se întâmplă asta, pentru că Occidentul a făcut acest lucru și înainte de începerea atacului, când serviciile de informații au prezis corect o invazie pe care mulți experți geopolitici o considerau improbabilă.
Pentru liderul rus, cel care a pornit acest război informațional cu Occidentul încă dinainte de 2014, este o situație nu doar inedită, dar și o poziție foarte dificilă. Putin a atacat Europa și America amestecându-se în alegerile prezidențiale și parlamentare, inventând și susținând partide extremiste și mișcări conspiraționiste și intensificându-și asaltul în perioada pandemiei. Acum e rândul său să fie în corzi, însă într-un moment mult mai greu.
„Detaliile remarcabile ale evaluărilor declasificate ale serviciilor de informații trebuie să fie, de asemenea, deosebit de supărătoare pentru Putin, un fost ofițer KGB și șef al serviciilor de informații. Iar acestea lasă deschisă posibilitatea ca agențiile de informații occidentale să aibă capacitatea de a vedea în profunzime în efortul de război și în politica internă a Kremlinului, ceea ce probabil îl va înfuria pe liderul rus și ar putea deschide noi fisuri în regimul său“, scrie reporterul CNN.
Strategia guvernelor occidentale este una surprinzătoare și neobișnuită în această criză: sunt declasificate ostentativ informații primite din interiorul structurilor de comandă și instituțiilor rusești. Putin e, probabil, scos din minți când vede că lucruri pe care le discută la masă cu generalii și miniștrii devin publice.
Această strategie i-a derutat chiar și pe veterani ai serviciilor de informații. Steve Hall, fost șef al operațiunilor din Rusia pentru CIA, a declarat joi pentru CNN că această abundență de informații din interiorul Kremlinului dezvăluite de guvernele occidentale „îi face pe profesioniștii din domeniul serviciilor de informații, chiar și pe foștii profesioniști ca mine, să fie nervoși, pentru că, bineînțeles, este atât de înrădăcinat în noi să protejăm sursele și metodele“.
Nu știm de unde vin toate aceste informații sau de la cine. Dar scopul este de a-i ține pe ruși în suspans, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Putin și-a pierdut încrederea în colaboratorii apropiați, a trecut la epurări, 8 generali au fost concediați, unii șefi ai FSB (fostul KGB) au fost băgați în arest la domiciliu. Puterea de la Kremlin este într-o puternică degringoladă.
Acest individ timp de 22 de ani si-a construit un imperiu fara sa fie deranjat de nimeni. In loc sa realizeze pericolul si sa-l combata, lumea civilizata s-a temut de Rusia. Asa ca acest bolnav de putere si glorie eterna a acumulat averi enorme, a facut Europa dependenta de resursele Rusiei. Cu acesti bani a infectat toate natiunile civilizate, inclusiv SUA, prin agenti de propaganda. Estul Europei a fost pus la o presiune teribila in Ungaria, Romania, Bulgaria, Serbia. Totusi imi pun fireasca intrebare de ce serviciile de informatii (nu-mi place denumirea serviciu secret) care au bugete enorme nu actioneaza in combaterea mizeriei putiniste. Gruparea AUR a fost lasata in voie pe durata pandemiei sa organizeze proteste, sa zapaceasca mintile celor slabi, toate serviciile inchizand ochii, nu mai vorbesc de Politie si Jandarmerie. Apoi au bagat acest mizerie in Parlament 500.000 de oameni naivi si avem astazi o grupare rusofila care voteaza legi. Derbedeul de Simion isi procura like-uri si abonati pe Facebook din fermele cu inteligenta artificiala. Toti propagandistii Moscovei sunt promovati intens de televiziuni Diplan, Chitic, Sosoaca, Dogaru, Pascal, Catarama, Coarna, Puric. Avem legi, avem institutii, dar nu se intampla nimic. Putoarea de la est sa imprastie peste tot in Romania.
[…] * Analiză CNN: șah-mat magistral dat de serviciile secrete occidentale lui Putin cu propriile lui ar… […]