Mitingul PNL de sâmbătă, de la Alexandria, a produs o breșă în construcția autocrată a județului Teleorman. Mii de oameni au recepționat mesaje radicale, au fost încurajați să nu se mai supună unei administrații mafiote. Iar marșul liberalilor prin Alexandria a zguduit feuda lui Dragnea, cel care a trimis o înjurătură printre dinți de la Iași, unde era huiduit ca un răufăcător.
La Alexandria au avut discursuri bune, mobilizatoare, și Ludovic Orban, și Raluca Turcan, și Florin Roman, dar coarda sensibilă au atins-o vorbele lui Rareș Bogdan. Acesta a amintit sacrificiul din Piața Victoriei, din 10 august 2018, al unui teleormănean dornic de dreptate, Ilie Gâzea. Pe scenă, alături de liderii liberali, a stat văduva lui Ilie Gâzea, iar Rareș Bogdan a cerut păstrarea unui moment de reculegere.
Discursul lui Rareș Bogdan la Alexandria
- „Oameni buni, exact în urmă cu 100 de ani, pe 20 aprilie, Armata Română, condusă de Traian Moșoiu, elibera Oradea Mare de sub regimul bolșevic al lui Bela Kun. Am venit aici împreună cu Ludovic Orban și toți oamenii de bună-credință pentru a elibera Teleormanul de sub neobolșevicii lui Liviu Dragnea.”
- „În 7 ani de când guvernează România, Liviu Dragnea și ai săi au spus un singur adevăr, unul singur: România merită mai mult. Da, România merită mult mai mult decât PSD! România merită mult mai mult decât Dăncilă! Merită mult mai mult decât Carmen Dan! Merită mult mai mult decât Liviu Dragnea, decât Eugen Nicolicea, decât Codrin Ștefănescu, decât Mitralieră Rădulescu, decât Șerban Nicolae, decât Olguța Vasilescu și Claudiu Manda!”
- „Oameni buni, copiii dvs. au fost alungați, copiii lor s-au îmbogățit. Dvs. vă gândiți dacă are cine să vă plângă la bătrânețe, România fiind o parte mutată în Europa Occidentală, alungată de ei, de cei care stăpânesc aceste teritorii și le folosesc doar pentru ei și clica lor.”
- „Ei nu au cum să cheltuie în viața asta toți banii pe care vi i-au furat dvs. și celor ca dvs. Sunt orașe aici, în Teleorman, care au pierdut 25% din populație, plecând peste graniță. Ce v-au oferit ei de 30 de ani? Sărăcie! Numic. Noi o să le arătăm ce înseamnă nimicul când ei vor fi un nimic, pe 26 mai. Atunci, dvs. trebuie să-i transformați într-un mare nimic!”
- „La Alexandria, în 12 ani, administrațiile PSD n-au reușit să aducă fonduri europene decât un milion de euro. Un milion în 12 ani! Asta, în timp ce la Ploiești, la Călărași, la Reșița, la Cernavodă sau la Eforie, la Urlați sau la Băilești, alături de administrațiile liberale din Transilvania și din Bucovina, au adus sute de milioane de euro pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor României.”
- „România nu este a lor, România nu este a clicii lor, nu este a clientelei lor. Noi vă cerem un singur lucru: să nu vă temeți, să fiți curajoși. Sunt speriați, sunt disperați și aruncă cu promisiuni ca Ceaușescu în 21 decembrie. Aruncă cu promisiuni și șantajează. Ne șantajează primarii, ne șantajează liderii, vă șantajează pe dvs., vă condiționează și vă amenință. Vă amenință că vă dau afară copiii. Vă amenință că vă opresc orice posibilitate de a face ceva în județele pe care le controlează. Dar nu vă fie frică: îi vom îngenunchea și vă vom răzbuna!”
- „Vreau să-i mulțumesc unui om care a avut un curaj nebun într-un oraș și un județ călcat în picioare de Liviu Dragnea și ai săi. Omul care ne-a pus la dispoziție acest spațiu privat, în România, merită aplauzele dvs., pentru că a riscat. Nu-l vom uita și nu-i vom uita pe niciunul dintre cei care luptă, care luptă cu ei și care demonstrează că România nu îngenunchează în fața imposturii, în fața ticăloșiei, în fața corupției, în fața grupării infracționale organizate.”
- „Vreau să vă întreb ceva și să-mi răspundeți: Tel Drum e aici? Tel Drum e aici? Alaltăieri a câștigat încă 5 milioane de euro, la Ialomița. În urmă cu zece zile, alte milioane, în alte județe controlate de ei – în Olt… Trebuie opriți, pentru că România are nevoie de companii puternice, are nevoie de oameni care să creadă în șansa lor.”
- „Nu vom ceda, nu vom îngenunchea, nu ne vom preda. Împreună cu dvs., vom lupta și vom câștiga. Vom câștiga împreună pe data de 26 mai, atunci când Partidul Național va fi primul partid al acestei țări, atunci când PNL va deveni partidul care va reclădi România, care o va ridica din noroi!”
- „Au ajuns să plângă pe umerii fermierilor, după ce 7 ani de zile și-au bătut joc de fermierii României. Au ajuns să facă spectacol, după ce ne-au omorât, cu ajutorul lui Daea Cormoranul, porcii din gospodării și după ce au crescut o singură fermă în toți acești 7 ani: ferma Salcia – ați auzit de ea?!”
- „Nu-i vom ierta și nu-i vom lăsa să ne scoată din Europa! Pentru că locul României este în Europa, pentru că noi suntem europeni, pentru că dvs. sunteți europeni, pentru că noi nu vrem nici cu rușii, nici cu turcii, nici cu Belarusul, nici cu chinezii!”
- „De doi ani și jumătate, zi de zi, auzim doar cum vor să scape infractorii. Auzim cât de greu este în pușcărie și n-auzim un cuvânt despre spitalele României, despre pensionarii României, despre școlile României. În Teleorman sunt zeci de școli cu toalete în curte, grădinițe cu toalete în curte și ei ne explică cum să salvăm pușcăriașii și cum să-i facem să stea în hoteluri de 5 stele. Asta-i România? Poate a lor, nu a noastră. În democrație, dragii mei, hoții stau la pușcărie! Nu în Parlament, nu în Guvern și nu în sediile partidelor!”
- „Să nu vă fie frică! Să nu vă fie frică, pentru că Liviu Dragnea pică! Și va pica direct în nas, mult mai repede decât își închipuie cei care încă îl susțin.”
- „Îi rog respectuos pe cei care au reușit să facă de râs o uniformă și o armă respectată, înființată de Alexandru Ioan Cuza, să înceteze să apere infractorii din PSD. Să fie în slujba cetățenilor României, nu a grupării infracționale organizate din Kiseleff 10! Sunt ca noi, au copii aici în țară, au probleme. Nu vă transformați în trupele pretoriene ale lui Liviu Dragnea! Nu-i mai apărați pe Iordache și pe Nicolicea! Apărați românii!”
- „Una dintre marlle frumuseți ale acestei țări este modul în care noi reușim să conviețuim unii cu alții, pentru că nu există români buni și români răi, românii sunt toți la fel. Sunt doar români neinformați, sunt români manipulați, sunt români care au ajuns să fie bătaia de joc a unor indivizi fără școală, fără cultură, fără respect față de cele sfinte, fără niciun Dumnezeu. Românii din zonele controlate încă de PSD trebuie ajutați de dvs., trebuie ajutați să se lumineze, să înțeleagă ce se întâmplă, să vadă că există locuri în această țară unde se trăiește altfel. Și ei nu pot să fie de rang 2, sunt de același rang.”
- „Astăzi e Sâmbăta Mare pentru catolici, pentru frații noștri catolici, reformați, unitarieni, luterani. Un gând bun pentru ei și un gând pios pentru noi, ceilalți, care intrăm în Săptămâna Mare. Aceasta este România, o Românie care își gândește viitorul doar cu ajutorul bunului Dumnezeu, o Românie unde copiii sunt educați în spirit creștin, respectând valorile, tradițiile, și care își văd viitorul doar aici, acasă, în România.”
- „Nu uitați, de-aici, de la Teleorman, România se va deștepta, România se va trezi. Iar împreună cu dvs. să strigăm pentru ca toți cei care încă se lasă manipulați, mințiți să se trezească: România, trezește-te!”
- „Dragii mei, nu uitați să iubiți România în fiecare zi și să credeți în măreția acestei țări! Și nu uitați ce au făcutbunicii voștri, străbunicii voștri, cei din Dobrogea, cei din Muntenia, cei din Oltenia, cei din Moldova, atunci când au venit pentru a elibera Transilvania mea și a fraților dvs.! Noi nu vom uita niciodată ce a făcut Traian Moșoiu în urmă cu 100 de ani, când a eliberat Oradea Mare. Și de-asta am venit aici, împreună cu Ludovic Orban, pentru a elibera Teleormanul de neobolșevici!”
Rareș Bogdan , o rugăminte , nu va afișați cu cei care au probleme cu justiția cum este cazul multor indivizi din PNL @ PDL inclusiv cu prededintele care este cunoscut cu probleme in justifie, recursuri in anulare și tot felul de apucături pe care un roman nu le-ar face! Este o vorba domnule Rareș nu am bani nu mănânc cozonac ci foar pâine cu lapte. Nu avem nevoie de oameni im politica cu dubla masura , pentru unii ma pentru alții ciuma!
La nivelul de astăzi domnule Rareș Bogdan cum se face politica îmi este greu ca dumneata o sa rezistați! Noroc ca sunteți pe listele PNL și nu uitați ca acestu politicieni de la PNL&PDL AU TĂIAT SALARII ȘI PENSII ( ce oameni fără suflet).
Concluzie NUMAI VINDEȚI GOGOȘI UMFLATE CA MAI SUNT UNII CARE SU ȘCOALA CA LUMEA NU FĂCUTĂ PE GENUNCHI!!!!!
Zau, lasati-ma cu tampeniile latriniste!
Corect! Trebuie ca opoziţia şi oengeurile pro-UE să practice Luminarea Poporului, să ajungă în România profundă. La europarlamentare, baronii locali nu prea bagă bani şi nu se compară jocul cu cel de la alegerile locale.