VIDEO. Un lider AUR l-a vizitat acasă pe Dragnea – „cel mai mare patriot al României, pe care toți vor să-l omoare!”

2
2228
Nicolae Voiculeț - Liviu Dragnea

Primul politician non-PSD care l-a vizitat pe Liviu Dragnea la vila acestuia din București, joi după-amiază, imediat după eliberarea acestuia din închisoare, a fost naistul Nicolae Voiculeț, fruntaș AUR căruia doar Justiția i-a blocat calea spre un mandat de senator. Acesta i-a cântat lui Dragnea, căruia i-a adus și o odă grețoasă și mincinoasă.

Carmen Dan și Codrin Ștefănescu l-au așteptat pe Liviu Dragnea la vila somptuoasă pe care acesta o deține în zona Domenii din București. La fel, avocata Flavia Teodosiu, traficanta de mesaje otrăvite. Li s-a alăturat concubina pușcăriașului, Irina Tănase, care l-a preluat încă de la poarta Penitenciarului Rahova.

La scurt timp, pe poarta vilei lui Dragnea a intrat și naistul Nicolae Voiculeț (53 de ani), fruntaș AUR bântuit de demoni ai gândirii extremiste și adept al teoriilor conspiraționiste.

Pe filmulețul pus de Voiculeț pe Facebook se aude cum acesta i se adresează lui Dragnea: „Cel mai mare patriot al României, pe care toți vor să-l omoare”.

Pe o filmare difuzată de Antena 3, oda lui Voiculeț pentru Dragnea este chiar mai lungă, introducând și numele unui „dușman al poporului”: „Cel mai mare patriot al României, pe care toți vor să-l omoare, începând cu Orban…”

Voiculeț i-a cântat lui Dragnea imnul României la nai, iar cei doi s-au îmbrățișat ca doi vechi prieteni.

A doua zi, pe 16 iulie, Nicolae Voiculeț a scris pe Facebook (agramat!), lângă filmulețul cu imagini din casa fostului lider PSD: „Liviu Dragnea, fostul deținut politic acum e liber, dar românii încă sunt prizonieri. Clasa politică e compromisă în mare parte, dar încă există șanse ca România să rămână a românilor..!”

Voiculeț, „patriotul” agramat: „Colonia în care trăim subjugați chiar de către ai noștri s-au vândut armatelor corporatiste”

Joi, 15 iulie, Nicolae Voiculeț a primit cu mare bucurie vestea liberării lui Liviu Dragnea, în urma deciziei pronunțate de Tribunalul Giurgiu. Naistul înrolat în Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a postat pe Facebook un text îngrozitor și prin conținut, și prin stâlcirea grosolană a limbii române.

„LIVIU DRAGNEA astăzi va ieși din pușcărie.

Colonia în care trăim subjugați chiar de către ai noștri s-au vândut armatelor corporatiste care la rândul lor au preluat economia României cu ajutorul sistemului (și-au luat €) care s-a globalizat și el.

#LiviuDragnea a primit 3 ani și șase luni de închisoare pentru 8.000 de euro (recuperați), nefiind implicat direct – ci doar ca «instigator». În schimb #Justiția aservită lui #Iohannis &Co au lăsat făptuitorii fără să facă o zi de închisoare, dar pe Dragnea în penitenciar l-au privat de drepturi, (fapt marcat de aceiași justiție).

Să nu uitați: cazul Dragnea împreună cu direcția ce ar fi putut schimba soarta țării, a fost orchestrată de securiștii globalizați #rezist, presa aservită, împreună cu armata de persoane publice (actori cântăreți), Ong-uri și deontologi vânduți..!

Globaliștii, securiștii și corporatiștii au reușit doar în câteva zile să șteargă toate urmele de suveranitate ale celui mai mare partid al României într-un mod oribil. Dovadă este bășcălia în care a ajuns PSD-ul avându-l conducător pe Ciolacu, drept pentru care mulți au fost înlăturați, migrând către alte partide.

România este în continuare condamnată de către aceiași trădători știuți.”

„Toți cei care o susțineți pe această individă sunteți niște trădători nenorociți. Există o listă cu voi toți!”

Gândirea fascisto-stalinistă a lui Nicolae Voiculeț a dat în clocot pe 1 iulie, când naistul AUR a scris pe Facebook, referitor la primărița Sectorului 1, Clotilde Armand (USR-PLUS):

„O franțuzoaică care se dă româncă și care n-a lucrat în viața ei decât atunci când a luat milioane de euro pe consultanța de la Bechtel, a ajuns primăriță prin furt și fraudare, iar acum își bate joc de cetățenii bucureșteni..!

Toți cei care o susțineți și care nu faceți nimic să înlăturați această individă, (inclusiv cei din justiție și structurile de stat) sunteți niște trădători nenorociți. Există o listă cu voi toți..!”

Așadar, amenințări și liste de „dușmani ai poporului”! Liste lungi, cât să-i cuprindă pe toți susținătorii lui Clotilde Armand, inclusiv pe cei care au votat-o sau eventual au de gând s-o (mai) voteze. Dar de mânia răzbunătoare a lui Voiculeț nu vor scăpa nici judecătorii, procurorii sau alți angajați din „structurile de stat” care, în gândirea bolnavă a lui Voiculeț, sunt „niște trădători nenorociți”.

„Această pandemie închipuită…”

Nicolae Voiculeț este și un înverșunat adept al teoriilor conspiraționiste privind pandemia de Covid-19. El a participat la multe proteste CapVid (anti-mască, anti-restricții, anti-vaccinare), alături de George Simion, Claudiu Târziu și alți lideri AUR.

Pe 13 decembrie 2020, Nicolae Voiculeț spunea la B1 TV: „Această pandemie închipuită m-a îndepărtat de concertele mele și am fost nevoit să intru în politică. Eu nu aveam nicio treabă cu politica”.

Și pagina sa de Facebook e plină de postări din sfera patologicului. Voiculeț se înscrie viguros în rândul celor care neagă toată cercetarea medicală mondială. La fel ca Șoșoacă, știe el mai bine „care-i treaba cu virusu'” și cu „plandemia”.

„Acele ziare ar trebui interzise!”

Tot în decembrie 2020 și tot la B1TV, Nicolae Voiculeț cerea interzicerea publicațiilor care susțin că AUR este un partid anti-european și pro-rus. Mai versat, George Simion s-a ferit să spună o asemenea enormitate, dar Voiculeț s-aruncat ca un prostălău. Chiar și copatronul B1 TV, Bobby Păunescu, unul dintre susținătorii AUR, s-a simțit jenat de afirmația lui Voiculeț, încercat să dreagă situația.

Secvența e haucinantă.

Moderator: Dar au fost ziare care v-au dat ca fiind un partid pro-rud.

George Simion: Acele ziare ar trebui…

Nicolae Voiculeț: … interzise!

George Simion: … să-și ceară scuze.

Nicolae Voiculeț: … și interzise!

Bobby Păunescu: Nu… nu interzise… e prea mult…

George Simion: Acele ziare tirajează minciuni.

Cum a ratat Voiculeț un mandat de senator

Înaintea alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, se afla pe primul loc al listei de candidați AUR pentru Senat, în județul Prahova. Lista a fost invalidată însă de Biroul Electoral Judeţean Prahova, pe motiv că ea nu conținea nicio femeie, ci doar bărbați. Ulterior, Curtea de Apel Ploieşti a respins contestaţia AUR, iar Voiculeț și tovarășii săi (cam misogini, conform listei de la Senat) au rămas fără candidatură.

Dacă nu ar fi fost această descalificare, Nicolae Voiculeț avea mari șanse să devină senator. Așa, a rămas cu naiul și cu frustrările exhibate la televiziunea „camaradului aurifer” Bobby Păunescu.

Și pentru că tot avem de-a face cu partidul care e marele apărător al „familiei tradiționale”, să amintim un amănunt biografic. În anul 2015, la vârsta de 47 de ani, Nicolae Voiculeț a fost părăsit de soția cu 17 ani mai tânără, care a divorțat pentru că – scria presa vremii – nu-i suporta infidelitățile.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Planurile lui Dragnea: vrea să se opereze la prietenii din Israel, apoi începe răfuiala cu actuala conducere a PSD

* VIDEO. Avocata lui Dragnea a aprobat afirmația toxică a acestuia! Fostul ministru Cătălin Predoiu: E o minciună!

VIDEO. Dragnea a ieșit din pușcărie la fel de ticălos cum a intrat! Cică a lăsat o „Românie prosperă” și a găsit o „dictatură feroce”. Despre PSD: e „praf”, „un partid în buzunarul SRI”

VIDEO. Cei trei care l-au întâmpinat pe Dragnea după pușcărie: Carmen (mândra din tinerețe), Irina (mândra de la bătrânețe) și Codrin (pajul favorit)

* Demența unui colonel de poliție, consilier AUR în Senat: „Nu mai recunosc autoritatea dictatorială a UE! Pregătesc rezistența în munți!“

Ion Rădoi și concubina sa – 60 de zile sub control judiciar. Nu au voie să iasă din țară sau să poarte arme. Una dintre acuzații: șantajul

VIDEO. Ironia istoriei: un elicopter american se salvează aterizând forțat în fața „Blocului Rusesc” din fosta „Piață Stalin” și „Piață Hitler”, actuala „Charles de Gaulle”!

Victimizare nerușinată la Antena 1: „Aştept să mă omoare cineva pe stradă… să-mi dea c-un bolovan sau c-un cuţit la gât… să ne omoare copiii”

Adrian Ursu, mârlănie în direct: „Este o putoare la Sectorul 1!”

EDITORIAL GRIGORE CARTIANU. Tavarăș Cozmin, am găsit noile construcții ilegale de pe plaja din Mamaia! E și mai grav: sunt castele, nu hoteluri!

2 COMENTARII

  1. Nebuni-nebuni, extemisti-extremisti, hoti-hoti, dar se pare ca asta le place analfabetilor romani sa aiba la conducere, parca nu au fost destui agramati la conducerea tarii in ultima, aproape, suta de ani!!!!! Cu asa specimene nu iesim niciodata din rahat, niciodata!!!!!

    • @ dinu: Punctat excepțional.
      Mai lipsea soborul securistului-popa de la Constanța să fie tacâmul complet.
      În încercarea găsirii Căpitanului -lipsă numărul pretendenților crește. Calitatea intelectuală a pretendenților, cu invitarea lui Dragnea, a scăzut mult. Acest limbric se credea un Comandant suprem și un nou Geniu Carpatin. Și văd că nu i-a trecut. Și cum bine spuneați, se pare că nepregătitul popor, adoră conducătorii puțin pregătiți să conducă țara. Vai nouă!
      Să nu uităm că alt mare naist, Zamfir, a făcut public adorația pentru PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here