PNL propune Comisiei speciale pentru elaborarea legislaţiei electorale, înființată în Parlament, un proiect de lege care prevede câteva măsuri pentru ca românii din Daspora să poată vota în condiții civilizate.
Conform prim-vicepreședintelui PNL, Raluca Turcan, liberalii vor adoptarea simultană a mai multor măsuri, printre care introducerea votului prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare, posibilitatea ca votarea să fie prelungită timp de 3 zile, inclusiv după ora 21.00, şi creşterea numărului de secţii de votare în străinătate.
Raluca Turcan a spus că PNL doreşte ca până la sfârşitul sesiunii parlamentare extraordinare, din 5 iulie, să fie operată modificarea la legislaţia electorală. Obiectivul: la alegerile prezidenţiale, în luna noiembrie a acestui an, să fie asigurate condiţiile pentru dreptul fundamental la vot pentru români în Diaspora, cât şi în interiorul ţării.
Propunerile legislative prezentate de Raluca Turcan
- „PNL a pus pe masa Comisiei speciale pentru modificare legislaţiei electorale un proiect care preia solicitările preşedintelui pentru facilitarea votului celor care se află peste graniţele ţării, o iniţiativă care întăreşte dreptul fundamental la vot pentru români oriunde se afla, în afara graniţelor sau în interiorul ţării.”
- „În sensul acesta, PNL propune Comisiei speciale ca votul prin corespondenţă să se aplice şi alegerilor prezidenţiale, cât şi alegerilor pentru Parlamentul European.”
- „În acelaşi timp, votul să poată să fie prelungit la trei zile, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, să crească numărul secţiilor de votare acolo unde dreptul la vot a fost blocat şi, în acelaşi timp, în fiecare secţie de votare să existe minimum 5 cabine de vot.”
- „Nu în ultimul rând, o propunere esenţială a PNL este ca programul de vot să poată să fie prelungit şi după ora închiderii urnelor, la propunerea preşedintelui de secţie de votare, cu acordul Biroului de circumscripţie şi decizia Biroului Electoral Central.”
- „PNL, împreună cu USR şi colegi din Parlament, strânseseră deja semnături pentru sesiune extraordinară, astfel încât vorbele să se transforme în realitate şi angajamentul luat de cei care au majoritatea în Parlament să fie dus la bun sfârşit. Și anume, ca legislaţia electorală să fie cu adevărat modificată, să nu fie doar o mimare a intenţiei de respectare a drepturilor românilor.”
Un al deputat PNL, Victor Paul Dobre, a adăugat că va propune ca votul prin corespondenţă să fie implementat şi pe teritoriul naţional.
Comisia parlamentară specială pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală a decis, luni, să înceapă dezbaterile asupra proiectului elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă, a anunţat preşedintele comisiei, Dorin Bădulescu.