marți, martie 19, 2024
AcasăNewsValul #Rezist lovește năprasnic: Bănicioiu a rămas fără imunitate. Procurorii au "verde"...

Valul #Rezist lovește năprasnic: Bănicioiu a rămas fără imunitate. Procurorii au „verde” să-i numere șpăgile

-

Valul de schimbări profunde din conștiința societății românești, declanșat de protestele pro-justiție și anti-corupție din regimul Dragnea (2017-2019), sub emblema #Rezist, lovește necruțător. Sub presiunea populației, nici măcar PSD și Pro România n-au mai îndrăznit să-i apere imunitatea parlamentară ex-ministrului șpăgar Nicolae Bănicioiu.

Deputații au votat marți, cu o majoritate covârșitoare, pentru ridicarea imunităţii deputatului Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii (în Guvernul Ponta 1) și, respectiv, al Tineretului (în Guvernul Ponta 2).

DNA a cerut urmărirea penală a lui Bănicioiu pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată.

După comunicatul de DNA, Bănicioiu a anunțat că renunță la candidatura pentru un nou mandat de parlamentar.

- Advertisement -

Rezultatul votului din camera Deputaților: 202 pentru ridicarea imunității, 12 voturi contra.

Toate grupurile parlamentare au anunțat la începutul ședinței de plen că vor vota pentru ridicarea imunității lui Bănicioiu. Toate, cu o excepție: Pro România. La partidul lui Ponta, în care Bănicioiu este prim-vicepreședinte, a fost tăcere totală.

De la Pro România a fost prezent și a votat un singur parlamentar: Adrian Pau.

- Advertisement -

Mesajele partidelor înaintea votului

Deputat PSD: „În anii trecuți, într-adevăr, s-au făcut greșeli”

Cătălin Drulă (USR): „Vom vota «pentru» şi vom vota la vedere. Am cerut să fie şi o cameră acolo, pentru cine doreşte să-şi expună votul, să fie vizibil. Eu nu ştiu dacă domnul Bănicioiu este vinovat sau nu, dar asta trebuie să hotărască justiţia, şi aşa trebuie să fie în cazul tuturor parlamentarilor întotdeauna. Cred că astăzi va fi ridicată această imunitate. Mi-aş fi dorit ca acelaşi lucru să se întâmple şi în cazul lui Eugen Bejinariu, şi în cazul domnului Bodog, şi în cazul doamnei Plumb, unde PSD a făcut scut în jurul lor, i-a protejat de ceea ce toţi cetăţenii trebuie să facă, adică să se prezinte în faţa justiţiei. Nu uităm aceste lucruri, nu uităm că PSD a dat atacul la justiţie timp de trei ani şi ne dorim ca pe viitor, şi în legislatura care urmează şi în toate, parlamentarii să fie egali cu toţi ceilalţi cetăţeni în faţa legii. Imunitatea trebuie să fie numai pentru declaraţiile politice, aşa cum este şi în celelalte Parlamente, nu pentru celelalte infracţiuni. Acolo, procurorii şi justiţia trebuie să poată să-şi urmeze cursul. USR va susţine, în cadrul unei reforme constituţionale, ca parlamentarii, inclusiv foştii miniştri, să nu mai beneficieze de această imunitate care i-a protejat de braţul lung al legii de foarte multe ori, prin votul colegilor lor”.

Florin Roman (PNL): „PNL va vota, ca de fiecare dată atunci când există astfel de solicitări, indiferent de numele pe care vine solicitarea sau de grupul politic, va vota afirmativ pentru ca toţi colegii care au probleme de natură penală să poată să meargă în faţa procurorului şi, ulterior, în sălile de judecată, să-şi susţină nevinovăţia. Colegii din grupul PNL vor vota în favoarea solicitării DNA, şi vor vota la vedere”.

Ionuț Simionca (PMP): „PMP va vota în favoarea acestei cereri şi, la fel, noi, cei din PMP, vom vota cu bilele la vedere. Suntem oameni corecţi, oneşti şi vrem să dăm un mesaj clar”.

Benedek Zacharie (UDMR): „Grupul UDMR va vota pentru ridicarea imunităţii. Nu vom vota cu bilele la vedere, pentru că noi avem încredere în colegii noştri”.

Alfred Simonis (PSD): „Tot mă chinui să caut şi eu o zi în care avem consens şi nu politizăm nimic, nu reuşesc să prind acea zi în acest mandat. Nu grupul USR a cerut o cameră la votul pe ridicarea imunităţii, de fiecare dată aceste voturi au fost filmate şi transmise în direct. Am avut această consultare în Comitetul liderilor şi cu toţii am stabilit ca acest vot – şi de data aceasta – să fie transmis în direct. Observ constant în glasul colegilor de la USR o tristeţe pentru că, neavând ce acuza despre ceea ce face PSD în prezent, se întoarce la anii trecuţi, când, într-adevăr, s-au făcut greşeli. Grupul parlamentar al PSD va vota la vedere în favoarea ridicării imunităţii parlamentare pentru Nicolae Bănicioiu”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Garcea, revoluționarul Securității: „Vă chem în Piața Victoriei! Nu mai suport!”

Ministerul Educației desființează cele două școli doctorale ale Academiei de Poliție – fabrici de diplome obținute prin corupție și impostură

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -