duminică, decembrie 8, 2024
AcasăNewsUn bolnav de Covid externat la cerere pe 6 iulie, după decizia...

Un bolnav de Covid externat la cerere pe 6 iulie, după decizia CCR, e acum intubat la Terapie Intensivă. Un altul a făcut stop cardiac

-

Cel mai mare pericol, în cazul pacienților bolnavi de Covid-19 și care se externează din spital la cerere, cu simptome ușoare, este acela de a suferi acasă complicații brusc, înainte ca medicii să poată interveni. O persoană infectată care s-a externat la cerere de la Spitalul Colentina pe 6 iulie, profitând de decizia CCR, a fost readusă la spital în stare foarte gravă, iar acum se află intubată la Terapie Intensivă, unde medicii se luptă să o țină în viață. O altă persoană, de asemenea externată la cerere într-un moment în care prezenta simptome ușoare, a fost găsită de medicii de la SMURD în stop cardiac, acasă.

Pe 3 iulie, Curtea Constituțională a decis că pacienții contagioși infectați cu Covid-19 nu pot fi ținuți în spital dacă nu vor și nici izolați acasă pentru că li s-ar încălca drepturile. Sute de oameni au părăsit imediat spitalele la cerere, fiind bolnavi. Alte mii au ieșit din carantină și izolare, amestecându-se pe stradă, în magazine și alte locuri cu oamenii sănătoși, iar autoritățile nu au mai avut cum să-i împiedice.

O nouă lege a carantinei a fost trimisă de Guvern, în regim de urgență, în Parlament, dar PSD a blocat-o la senat de joia trecută.

Oamenii nu înțeleg la ce se expun când refuză internarea și nu ascultă sfatul doctorilor. Unii mor acasă sau revin în spital peste câteva zile în stare critică

Acestea sunt doar două dintre exemplele pe care Raed Arafat, secretar de stat MAI și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, le-a prezentat în fața Comisiei Juridice din Senat, pentru a-i convinge pe parlamentarii ostili ai PSD că “internarea nu înseamnă pușcărie”.

- Advertisement -

„Problema – şi deja vedem efectele ei – este definiţia clară din înţelesul medicului sau a pacientului a bolnavului asimptomatic sau uşor simptomatic, pentru că într-adevăr vin acum pacienţi şi refuză internarea, fiind uşor simptomatici, neluând în considerare sfatul medicului că ei au şi alte probleme şi pot să se agraveze şi au fost aduse astăzi la cunoştinţa mea trei cazuri de la colegii de la UPU-SMURD Bucureşti. Ultimul caz este acum câteva zeci de minute la care au intervenit“, a explicat Arafat, conform Agerpres.ro.

Raed Arafat: “Acești pacienți refuză internarea cu simptome ușoare, merg acasă, se agravează, nu spun medicilor care e situația și pe urmă sună familia la 112”

El a venit cu exemple concrete: „Ultimul caz, acum 30-40 de minute, mesaj de la ora 15.45. Covid pozitiv, externat la cerere de la Colentina, cu simptome minore la data de 6, acum este cu oxigenare 70%, cu dispnee (n.r. – respirație grea și dureroasă), cu Glasgow coma score 8, adică aproape comatos, şi s-a trimis în Terapie intensivă, ca să poată să-l asiste şi să vedem dacă reușește să-l scoată sau nu. Pe altul, acum o zi sau două, tot acelaşi serviciu l-a găsit acasă în stop cardiac. Echipele se expun resuscitând aceşti pacienţi care refuză internarea cu simptome uşoare şi merg acasă, se agravează, nu sunt monitorizaţi adecvat, nu spun medicilor care este starea lor şi că starea lor se agravează, se ţin până în ultimul moment şi familia lor dă telefon la 112 să spună că bolnavul este agravat”.

„Să nu inducem în eroare populaţia că noi îi închidem în puşcărie că sunt cu simptome uşoare“

O parte dintre oameni, obsedați de teorii ale conspirației și cu capul împuiat de prostiile debitate de propaganda PSD și cea rusească, nu înțeleg că boala este concretă și că 8 din 100 de persoane infectate mor. Este o ruletă rusească, iar atunci când aleg să refuze spitalizarea își riscă suplimentar nu doar propria viață, ci și pe a altora: familia, personalul medical care intervine.

- Advertisement -

„Îl laşi acasă cu simptome uşoare, după trei-patru zile bolnavul este în stop cardiac şi asta înseamnă că noi ne-am riscat viaţa mult mai mult, pentru că până intervine serviciul de urgenţă, până îl resuscitează, până îl duce la spital… Dacă era în spital, îl depistau mult mai repede şi îi salvau viaţa. Asta este informaţia care trebuie să ajungă la populaţie. Să nu inducem în eroare populaţia că noi îi închidem în puşcărie că sunt cu simptome uşoare fără să-i zicem «atenţie, că dacă mergeţi acasă nimeni nu garantează că după două-trei zile nu veţi fi în stop cardiac»”, a încercat Arafat să lămurească problema.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

2 COMENTARII

  1. Omul din greseli invata, dar un om intelept invata din greselile altora in timp ce prostul nu invata nici din propriile greseli. Oare in ce categorie ne incadram noi ca natie, daca in treizeci de ani am tot adus psd-ul la putere iar acum din nou aplecam urechea la minciunile lor sau ascultam „sfaturile medicale” ale unor „personulitati” in loc sa luam aminte la ce ne povatuiesc medici ?!i

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -