Acasă News Firea, campanie electorală pe banii bucureștenilor: 635 de spoturi ale Primăriei difuzate...

Firea, campanie electorală pe banii bucureștenilor: 635 de spoturi ale Primăriei difuzate într-o săptămână! 1,85 milioane de la buget pentru primăriță

Gabriela Firea a turat motoarele campaniei electorale, așa cum era de așteptat, cu “benzină” de la buget: a alocat 1,85 milioane de lei fără TVA (circa 382.000 de euro) pentru “activități de marketing și promovare” ale Primăriei, dezvăluie Libertatea. Contractul s-a semnat în prima zi de campanie și se va încheia exact pe 27 septembrie, în ziua alegerilor!

Campania electorală a Gabrielei Firea se concentrează pe posturile de televiziune, acolo unde se află publicul său țintă. Pe micile ecrane se înghesuie și spoturile „oficiale”, care se încadrează în campania electorală, și tot acolo apar și sutele de clipuri care promovează „realizările” administrației Firea în București.

Într-o singură săptămână, 31 august – 6 septembrie, pe posturile Antena 3, B1 TV, Digi 24, Realitatea Plus și România TV s-au difuzat nu mai puțin de 635 de spoturi de campanie care o laudă indirect pe Firea sub masca unei așa-zise promovări a realizărilor Primăriei Capitalei.

Așadar, în medie, telespectatorii au fost “bombardați” cu peste 90 de spoturi pro-Firea în fiecare zi! Iulia Marin scrie în „Libertatea” că două dintre aceste videoclipuri ale Primăriei au fost difuzate și de 20 de ori pe zi la Antena 3, B1 TV, Digi 24, Realitatea Plus și România TV.

Un spot publicitar despre consolidarea clădirilor istorice și un altul despre ridicaea de poduri și pasaje au rulat de 145 de ori pe B1 TV, 134 de ori la Antena 3, 132 de ori la Realitatea Plus, 116 ori la România TV și 108 ori la Digi 24.

Contactați de „Libertatea”, șefii Autorității Electorale Permanente și membrii CNA au dat din umeri: publicitatea autorităților locale nu intră sub incidența legii electorale decât dacă face referire directă la candidați.

Televiziunile nu rămân datoare, la schimb cu aceste masive infuzii financiare. În iunie, când Nicușor Dan a ținut primele conferințe de presă, Gabriela Firea a contracarat imediat, reușind incredibila performanță de a-și comanda interviuri la toate posturile TV de știri în numai 24 de ore!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Fiul-actor al lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan, cu cocaină și canabis! În iunie a fost infectat cu Covid

VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

loading...

3 COMENTARII

  1. Mi se pare o mare tâmpenie această publicitate de „interes local” dată la televiziuni care emit pe tot teritoriul țării. Adică , eu din Satu Mare, să-mi pierd vremea cu spoturi care elogiază „realizărili duamnei” din București, pentru simplu fapt că „duamna” ca fost om de televiziune, cunoaște toate tertipurile din tv și se folosește de banii contribuabililor, pe de o parte și lăcomia patronilor din media pe de altă parte. Mulți îmi vor da replica să schimb postul, dar totuși eu am ales să vizionez știri pe postul respectiv din anume motive, pe care nu vreau să le enumăr aici, iar realizările Primăriei București, pur și simplu nu mă interesează. Realizările, dacă întradevăr au fost făcute în scopul cerut de cetățeni, atunci ele trebuie să se vadă și fără ca ele să mai fie trâmbițate la tv. Cei care se laudă prin media că au făcut și au dres, doar se bagă singuri în seamă, în realitate realizările lor sunt o mare formalitate, sau o minciună, dacă vreți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings