vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsFiul lui Tudorel Toader, impus "prin teroare" profesor la Drept în Iași....

Fiul lui Tudorel Toader, impus „prin teroare” profesor la Drept în Iași. E “imatur și nepregătit”, spun cadrele didactice

-

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cea mai veche instituție de învățământ superior din România, e pe un butoi de pulbere din cauza nepotismelor și abuzurilor comise de rectorul său, Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției din regimul Dragnea.

Cadrele didactice de la Facultatea de Drept s-au revoltat după ce Alexandru Toader, fiul de 32 de ani al rectorului, a fost impus, din această toamnă, ca titular al disciplinei “Drept civil. Partea generală. Persoanele”, pe care o va coordona în locul fostei profesoare, cu experiență de 14 ani în predare.

Acest nepotism este doar picătura care a umplut paharul, deoarece profesorii spun că în Universitate numirea abuzivă și discreționară la catedră a unor asistenți, fără ca aceștia să aibă experiență și competența necesară, ar fi la ordinea zilei.

„Din punct de vedere științific, domnul asistent Toader este imatur și total nepregătit pentru a susține un curs de o asemenea complexitate“

Alexandru Toader, care în urmă cu doar un an pica un examen de notar, a fost băgat ca asistent universitar la Facultatea de Drept din Iași, de către tatăl său, rectorul Tudorel Toader, în 2017 (pe când avea 29 de ani).

- Advertisement -

Acum, a fost avansat direct titular de catedră la una din discipline, în dauna unei profesoare cu 14 ani de experiență în Facultatea de Drept.

Mai mulți profesori au trimis o scrisoare către presa locală, după acest incident, relatând abuzurile fostului ministru al Justiției în cunoscuta instituție de învățământ. Din motive lesne de înțeles, profesorii au dorit să nu le fie divulgate numele, iar situația de la Universitatea din Iași descrisă de ei numai a învățământ performant nu seamănă.
Cadrele didactice reclamă că s-a instituit o teroare asupra lor la Facultatea de Drept, iar numirile la catedră s-ar face abuziv, ignorându-se criteriile de performanță și valoare.

Prin numirea lui Alexandru Toader la catedra unui curs foarte important din anul I este grav afectată calitatea învățământului pentru studenți, scriu semnatarii scrisorii.

- Advertisement -

”Caracterul fundamental rezultă atât din importanța materiei pentru formarea viitorului jurist, cât și din faptul că la examenele de licență, precum și la cele de admitere în profesiile juridice (magistratură, avocatură, notariat), se dau preponderent subiecte din această materie. (…) Din punct de vedere științific, domnul asistent Toader este imatur și total nepregătit pentru a susține un curs de o asemenea complexitate. Din păcate, noi mai mult de atât nu putem face și suntem obligați să ne păstrăm anonimatul“, scrie în scrisoarea trimisă de profesorii nemulțumiți.

Tudorel Toader spune că n-are niciun amestec în ascensiunea fiului său, care oricum e cadru universitar încă de la 23 de ani!

Aceștia spun că “teroarea întreținută în prezent în Facultatea de Drept din Iași de cuplul Tudorel Toader – Ioana Costea (n.r. – decana facultății) întrece orice închipuire. Sperăm că vom fi înțeleși, deoarece ceea ce se întâmplă acum doamnei profesor Cristina Gavrilescu se poate întâmpla mâine cu oricare dintre noi”.

Deloc surprinzător, rectoruL Tudorel Toader pretinde că nu are niciun amestec, iar fiul său de 32 de ani a fost promovat pe merit. Alexandru Toader are deja vechime de 9 ani în învățământul universitar, în materia Drept Civil, arată tatăl său. Practic, micul geniu al tăticului s-a apucat să predea aproape de când era student, din moment ce Tudorel Toader spune că de la 23 de ani activează în învățământul universitar.

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, nu figurează între primele 1000 de instituții superioare de învățământ din lume, conform clasificărilor internaționale. Site-ul timeshighereducation.com, The World University Rankings, plasează Universitatea patronată de Tudorel Toader la “și alții”, cu performanțe atât de slabe încât nici măcar nu este clasată. Universitatea din Iași are un scor general încadrat la categoria 10,7-22,1, cu nota 16,7 la calitatea predării, 11,1 la cercetare, 9,7 la referințe și 31,9 la vizibilitate internațională.

Pentru a ne face o idee despre ce înseamnă aceste note, trebuie spus că Universitatea din Oxford, aflată pe primul loc în lume, are coeficient general 95,4, nota 90,5 la calitatea procesului de predare, 99,6 la cercetare, 98,4 la referințe și 96,4 la vizibilitate internațională.

Cum a ajuns micuțul Alex Toader notar la Iași, după ce a picat examenul

Fostul ministru mai spune despre Alexandru Toader că de 9 ani este și notar public. Ce a uitat să spună Tudorel Toader despre precocea sa odraslă este că aceasta îi datorează și această nemaipomenită carieră de notar începută, la fel ca și drumul de mare profesor, tot la 23 de ani.

Alexandru Toader a fost băgat de tatăl său ca notar la țară, în comuna Răchiteni, din jurisdicția Judecătoriei Pașcani, apoi detașat la Iași. Ca să poată profesa în oraș – ceea ce echivalează cu împropietărirea cu o mină de aur –, Toader junior a fost asociat cu Claudiu Andi Cheptine, șeful Camerei Notarilor Iași.

În 2018, Alex Toader a încercat și el să promoveze pe merit, dând examen ca să se transfere ca notar din mediul rural la oraș. L-a picat însă cu brio.

Așa că tăticul Tudorel Toader, care avusese grijă ca legislația să fie modificată astfel încât foștii membri ai Curții Constituționale (din care și el a făcut parte) să poată deveni notari fără examen, a apelat la această portiță. Și-a activat funcția de notar, a deschis cabinetul notarial „Toader” în Iași și s-a asociat, bineînțeles, cu fiul Alexandru, care între timp s-a retras din asocierea cu Cheptine.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Fiul-actor al lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan, cu cocaină și canabis! În iunie a fost infectat cu Covid

Un fost judecător corupt, devenit avocat, a murit de Covid la 44 de ani. A luat virusul în vacanța din Grecia. Tovarășul său de concediu a murit tot de Covid, cu 16 zile înainte

VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

VIDEO. Doi nenorociți, soț și soție, bat sălbatic un copil de 13 ani. El îl dă cu capul de pământ, ea îi aplică lovituri de țață. Motivul: fetița lor ar fi fost lovită de mingea băieților care jucau fotbal

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -