Petre Roman a mințit din nou, grav și penibil! S-a întâmplat marți, 17 decembrie, la Antena 3, în emisiunea lui Mihai Gâdea. Roman și-a reiterat vechile minciuni despre prezența lui eroică la baricadă, dar a adăugat și una nouă, de o stupiditate exemplară.
Prima minciună: cei 20.000 de agenți au venit „după Revoluție”!
În contextul discuției despre evenimentele din decembrie 1989 și despre felul în care acestea au fost influențate din exterior, Petre Roman a spus: „În octombrie 1990, generalul Caraman, care era șeful Centrului de informații Externe (CIE, fosta DIE comunistă și precursorul SIE actual – n. red.) și în care eu aveam mare încredere, era un profesionist desăvârșit, mi-a spus că pe teritoriul României se află aproape 20.000 de agenți sovietici. Ăștia ne făceau probleme, mai ales că ne aflam într-o tranziție dificilă de la sistemul comunist spre economia de piață, spre capitalism. L-am crezut pe generalul Caraman și am luat legătura cu ambasadorul sovietic. Am găsit înțelegere și așa am scăpat de celebrii «turiști»”.
Câteva minute mai târziu, Roman a dat-o la întors, oferind detalii necredibile: „Cei 20.000 de agenți sovietici nu au fost la Revoluție, nuuuuu, ei au venit după aceea. Au venit, practic, în 1990. Revoluția am făcut-o noi, românii”.
Ghinion! În trecut, același Petre Roman a vorbit explicit, în mai multe rânduri, despre faptul că agenții sovietici – când 18-20.000, când 25-26.000, cifrele au fluctuat de la un interviu la altul – au rămas în România după evenimentele din decembrie 1989, deci au participat și la Revoluție! Și au fost doar o parte dintre cei infiltrați masiv acum 30 de ani pentru a determina răsturnarea lui Ceaușescu.
„La expunerea clară, concisă a lui Caraman, directorul Centralei de Informaţii Externe, am cerut sovieticilor să-şi retragă comandourile. Era vorba despre aproximativ 25.000-30.000 de oameni. S-au retras ca urmare a faptului că Gorbaciov modificase strategia şi spusese că URSS nu mai este jandarm în această zonă”, a declarat Petre Roman, fost prim-ministru în perioada decembrie 1989 – septembrie 1991. Această afirmaţie a fost publicată într-o carte a istoricului Alex Mihai Stoenescu și reiterată în câteva emisiuni TV.
Voican își lansează propria minciună, dar îl dă de gol pe Roman!
Chiar și un coleg de „gherilă sovietică” (FSN) al lui Petre Roman, e vorba de Gelu Voican Voiculescu, a recunoscut recent, tot la Antena 3: „Raportul lui Sergiu Nicolaescu și Raportul lui Valentin Gabrielescu (cu Sergiu Nicolaescu vicepreședinte) vorbește de prezența a peste 60.000 de militari, intrați în special dinspre Iugoslavia, în Lade roșii. Acești oameni aparțineau, în principiu, de Spetnaz (trupe speciale din cadrul GRU – n. red.). Dar nu s-a dovedit vreo acțiune de-a lor. Au fost prezenți și așteptau niște instrucțiuni, care n-au mai venit. De ce? Pentru că nimeni n-a prevăzut că Ceaușescu va cădea într-o zi! Ceea ce s-a întâmplat în 22 decembrie, apariția noastră… pur și simplu i-au paralizat pe acești oameni… și nimeni n-a mai înțeles nimic ce se întâmplă. N-au mai făcut nimic, iar o parte din ei au fost retrași în octombrie ’90 la intervenția lui Petre Roman, dar erau vreo 20.000 – 30.000 doar. Rămăseseră de-atuncea. Generalul Caraman, care era la SIE, l-a informat pe Petre Roman, iar Petre Roman a luat legătura cu autoritățile sovietice și au fost retrași. Și pot să vă spun că s-au îmbarcat în Gara Triaj, în mai multe garnituri de trenuri. Astea sunt realitățile pe care le cunosc.”.
Am demonstrat că Gelu Voican Voiculescu minte ordinar când spune că agenții sovietici „n-au făcut nimic” în România, „au așteptat” ca fraierii niște „instrucțiuni”, dar au fost surprinși, ba chiar „paralizați” de acțiunea gherilei Iliescu – Voican, pentru că „n-au prevăzut că Ceaușescu va cădea într-o zi”. Ce stupid! Agenții sovietici nu se aflau de o zi în România, intraseră – legal, cu pașaportul în mână, dându-se „turiști” – înainte de 17 decembrie, ziua în care Ceaușescu a ordonat închiderea granițelor.
Așadar, Voican își lansează propria minciună, dar o spulberă pe cea a lui Roman!
Întrebarea e: de ce minte acum Petre Roman că agenții sovietici nu au fost la Revoluție, ci doar după aceea?! Probabil, pentru că a recunoaște prezența operativă sovietică pe teritoriul României în decembrie 1989 ar dinamita teoria „revoluției spontane”, cea care le-a adus lui și celorlalți lideri FSN privilegii nerușinate în perioada post-comunistă.
A doua minciună: Roman francofonul. Dar ce rusă perfectă vorbea!
Multă vreme, după 1989, Petre Roman s-a prezentat ca un francofon desăvârșit. Și-a scos în față studiile tehnice de la Toulouse (trimis cu o bursă decisă de Elena Ceaușescu, care voia să-l îndepărteze de Zoia Ceaușescu, pe care „Petrică” o curta intens), dar a ascuns faptul că vorbea limba rusă impecabil.
Cel care l-a dat în vileag a fost Cornel Dinu, ex-fotbalist și antrenor la Dinamo. În 2010, acesta a dezvăluit la B1 TV: „Nu Ion Iliescu a apelat la ajutorul sovieticilor. Petre Roman este cel care a discutat într-o rusă perfectă – eu o înţeleg – cu consulul sovietic şi a solicitat ajutor trupelor sovietice. Petre Roman era tare speriat de ce se întâmpla. Dialogul telefonic cu Ambasada URSS a avut loc pe 23 decembrie dimineața, pe la 6.00-6.30, din biroul directorului TVR, de la etajul 11”.
Și în cazul lui Cornel Dinu, un adevăr spectaculos este însoțit de o minciună: aceea că Ion Iliescu n-ar fi dorit o intervenție militară sovietică. În realitate, Ion Iliescu era decidentul numărul 1 în acel grup de putere. E clar că Ion Iliescu și-a dat acordul ca Petre Roman să facă acea solicitare dramatică – adevărată trădare de țară – către Ambasada URSS.
A treia minciună: „Am stat sub gloanțe, la baricadă”
Și acum, în decembrie 2019, Petre Roman și-a revărsat pe la mai multe televiziuni minciuna sa primordială în legătură cu decembrie 1989: pretinsa prezență la „baricada de la Inter”.
„Noi, cei care am fost la baricadă”… „am stat sub gloanțele dictaturii”… „nu eram mai mult de 100, cred că eram 81″… „am avut noroc că n-am murit”… „au căzut tineri lângă mine, au murit în brațele mele”… Cam așa sună detaliile unei plăsmuiri penibile.
Dintre cei prezenți cu adevărat la baricadă, nimeni nu confirmă că l-ar fi văzut și pe Petre Roman prin zonă. Acesta avea încă un statut privilegiat, chiar dacă nu mai făcea parte din prima linie a nomenclaturii ceaușiste. Avea un post bine plătit la Politehnică, fusese iubitul Zoiei Ceaușescu și, cel mai important, era fiul agentului sovietic Valter Roman (Ernö Neulander). Cominternist de frunte, refugiat la Moscova în cel de-al Doilea Război Mondial, adjunct al Anei Pauker în impunerea propagandei sovietice în rândul prizonierilor români din URSS (formarea diviziilor „Tudor Vladimirescu” și „Horea, Cloșca și Crișan”), Valter Roman a fost unul dintre ticăloșii care au impus comunismul cu forța în România.
Prin minciuna „Petre Roman la baricadă”, gherila sovietică încearcă să acrediteze ideea că grupul Iliescu – Brucan – Roman – Militaru – Voican Voiculescu a avut un reprezentant la revolta anticeaușistă din 15-21 decembrie, nu toți au stat ascunși pe sub mese așteptând lovitura de palat ageneralului Stănculescu.
A sosit timpul sa curățam Romania de banditi bolșevici ! Hai la pușcărie cu toată gașca de banditi bolșevici PCR – PSD !
Titel dar Petre românaș nustiu ca-i membru PNL ori si astia-s bolsevici
Jigodia de roman nu este inculpat in dosarul Revolutiei, insa e cap de afis dupa iliescu la Mineriada din 13-15 iunie. Vine si ziua platii si-a rasplatii pentru tot ce-au facut atunci, au confiscat Revolutia ca sa se salveze ei, nomenclatura de partid si securitatea lui ceausescu, ticalosi, mincinosi si criminali.
Cum de au curaj Ziariștii sa critice un membru pnl