joi, aprilie 18, 2024
AcasăNewsTăriceanu, la loc comanda: nu mai candidează la prezidenţiale?! Mişcare tipică pentru...

Tăriceanu, la loc comanda: nu mai candidează la prezidenţiale?! Mişcare tipică pentru adepţii teoriei „statului paralel”: stau în banca mea, poate mă iartă DNA!

-

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că, în acest moment, candidatura sa la alegerile prezidenţiale „nu intră în discuţie”, adăugând că nu este o opţiune pe care să o analizeze în momentul de faţă.

„În acest moment, candidatura la prezidenţiale nu intră în discuţie în ceea ce mă priveşte. Pentru mine nu este o opţiune pe care în momentul de faţă să o analizez”, a afirmat Tăriceanu, potrivit Agerpres.

Senatorii PSD şi ALDE au decis, luni, 3 iunie, să desfiinţeze efectiv ideea de justiţie la doar o săptămână după ce poporul s-a pronunţat categoric în favoarea legii şi împotriva corupţiei politice.

- Advertisement -

Parlamentarii „roşii” şi aliaţii lor au votat împotriva cererii DNA de anchetare a lui Călin Popescu Tăriceanu. Practic, parlamentarii puterii actuale au votat împotriva propriului popor, a ideii de justiţie şi a democraţiei – ceea ce nu se întâmplă nicăieri în Europa, unde nu e nicio diferenţă între un cetăţen simplu şi un politician când vine vorba de înfăptuirea justiţiei. Toţi sunt egali în faţa legii, nu există imunitate.

Dar România politică a arătat din nou lumii că nu vrea să se rupă de obiceiurile malefice şi nu vrea să intre în rândul comunităţii occidentale şi la acest capitol. Senatul a respins cererea DNA de anchetare a lui Tăriceanu.

De ce face Tăriceanu anunţul chiar acum că nu mai e de actualitate candidatura lui la prezidenţiale? Dintr-un calcul tipic dâmboviţean; Tăriceanu, adeptul teoriei „statului paralel”, crede probabil că dacă stă „cuminte” şi nu va mai intra în cursa pentru Palatul Cotroceni asta îi va aduce liniştea şi nu va mai fi o „miză” pentru DNA.

- Advertisement -

O falsă problemă. În ciuda acestui discurs al PSD şi ALDE din ultimii doi ani şi jumătate, n-a apărut nicio probă că DNA a făcut cuiva un dosar altfel decât pe dovezi şi acuzaţii verificabile.

Dacă nu era aşa, Liviu Dragnea n-ar fi ajuns la Rahova, iar judecătorii l-ar fi lăsat în libertate.

CITIȚI ȘI:

Șantajul lui Tăriceanu a devenit troc: PSD nu-l dă pe mâna DNA pentru șpaga de 800.000$, el nu aruncă în aer guvernarea

Vor fi date afară și pițipoancele lui Vâlcov: șefa Fiscului și cea a Casei de Sănătate

REVOLUȚIA VOTULUI. Darius Vâlcov, calamitatea „programului de guvernare”, a fost forțat să plece din Guvern

„Curățenie” à la Dăncilă: a scos din Guvern un condamnat în primă instanță (Vâlcov) și a angajat un condamnat definitiv (Borza)!

Diversiunea lui Carmen Dan: face pe „mama răniților” de la inundații ca să acopere moartea polițistului prost înarmat

Îi dăm în cap lui Pieleanu cu sondajele sale mincinoase! Un impostor al sociologiei: a umflat scorul PSD cu 10-17%

Să râdem de mincinoși! „PSD ia cel puțin 40%, PNL sub 19%, USR sub 12%, ALDE peste 12%, Băsescu și Ponta nu fac 5%”

PSD a furat Opoziției cel puțin două locuri în Parlamentul European. Păgubite: PNL și USR-PLUS

Cristian Bușoi, „mâna moartă” de la PNL București, demisionează dând vina pe Ludovic Orban și „ciupindu-l” pe Rareș Bogdan

Mircea Badea suferă cumplit pentru că poporul român „l-a trecut pragul pe Băsescu și nu l-a trecut pragul pe Tăriceanu”

VIDEO. Halucinațiile lui Cristoiu: „Mihai Gâdea va fi candidatul PSD la prezidențiale. Are șanse foarte mari să câștige. E patriarhul PSD-iștilor”

Firea și Pandele au încercat să-l eclipseze pe Papa cu Brâul Maicii Domnului. A ieșit o drăcovenie!

Orban, sub foc încrucișat după declarația privind „impozitarea IT-iștilor”. Un primar PNL îi cere demisia

O „penală”, fostă directoare în Ministerul Justiției, sugerează că Timmermans putea fi mituit de un infractor fugar din România!

VIDEO. Ziua îngerilor pe Câmpia Libertății. Papa îi trece în rândul sfinților pe cei 7 episcopi greco-catolici martiri ai terorii comuniste

VIDEO. Clipe magice la Iași: 150.000 de credincioși au spus „Tatăl Nostru” împreună cu Papa Francisc

VIDEO. Imagini extraordinare: 100.000 de oameni în ploaie la Șumuleu Ciuc, la liturghia oficiată de Papa Francisc

VIDEO. Ce i-a „şoptit” Klaus Iohannis Papei, la Palatul Cotroceni. Mesajul viral dedicat PSD

VIDEO/PAMFLET. Ciutacu, tonomatul care se pupă cu Dragnea jr. (Fane Porcarul) în fața pușcăriei Rahova

Acuzații grave. Poliția lui Carmen Dan a încălcat procedurile la arestarea lui Dragnea, creându-i un regim privilegiat

DOCUMENTE. Românii din Diaspora s-au bătut „ca la Rovine” pentru votul lor. Au fost scene de groază, din cauza unui guvern iresponsabil

Victoria în alegeri e folosită de PNL pentru a scăpa de „mâinile moarte” din partid. Cad capetele complicilor PSD și ale celor cu rezultate slabe pe 26 mai

Ambasadorul diasporei umilite din Londra, Dan Mihalache, și-a serbat ziua de naștere alături de doi „călăi” ai diasporei: jandarmul-șef Sindile și PSD-istul Corlățean!

Marș la pușcărie, nimicule!

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. boshorogul asta tre sa stea la puscarie acolo ii este locul MAI POMENESTE DE PREZIDENTIALE?????? HAHAHA HAHAHA ASTA-I SENIL MARSH LA PARNAIE LIGA PRIETENUL TAU DRAKNEA NEBUNUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -