joi, martie 28, 2024
AcasăLumeaȚara în care dictatorul, fost prieten al lui Nicolae Ceaușescu, a fost...

Țara în care dictatorul, fost prieten al lui Nicolae Ceaușescu, a fost reales după ce și-a arestat toți rivalii. Soția sa îi este vicepreședinte, pe modelul Elena Ceaușescu

-

Dictatura continuă să-și arate formele odioase într-un stat latino-american: Nicaragua. Cuplul prezidențial Daniel Ortega (76 de ani, președinte) – Rosario Murillo (70 de ani, vicepreședinte) rămâne la putere pentru încă 5 ani (cel puțin), după ce a câștigat mascarada electorală numită alegeri prezidențiale.

Scrutinul a fost calificat de SUa drept „o imitație de alegeri, nici libere, nici corecte, nici democratice”. Toți rivalii serioși ai lui Ortega au fost arestați înainte de a-și depune candidatura, iar observatorilor independenți și presei internaționale nu le-a fost permis accesul. Prezența la vot a fost extrem de redusă.

Daniel Ortega se află la al patrulea mandat de președinte, iar soția sa, Rosario Murillo, la al doilea de vicepreședinte. Dictator marxist, Ortega a condus Nicaragua și pe vremea comunismului sovietic, timp de 11 ani (1979-1990), dar o conduce cu mână de fier și în ultimii 14 ani (2007 – prezent). La finalul noul mandat va avea 30 de ani la putere.

Președintele SUA, Joe Biden, a denunţat cu fermitate scrutinul de duminică.„Ceea ce preşedintele din Nicaragua şi soţia sa, vicepreşedinta Rosario Murillo, au orchestrat astăzi este o imitaţie de alegeri care nu au fost nici libere, nici corecte şi, cu siguranţă, nici democratice”, a transmis Biden printr-un comunicat de presă.

În schimb, dictatorul Venezuelei, Nicolas Maduro, şi-a felicitat omologul fără să mai aştepte rezultatele scrutinului. „Imperialismul şi aliaţii săi din Europa arată cu degetul către Nicaragua, dar există oameni care iubesc Nicaragua, sunt oameni care apără Nicaragua”, a spus Maduro într-o intervenţie televizată, în care şi-a anunţat intenţia de a vizita în curând minuța ţară din America Centrală.

Și-a arestat rivalii pentru că „şi-au vândut sufletul imperiului şi trăiesc în genunchi”

Străzile au fost aproape pustii duminică în Managua. De teama unei prezenţe scăzute la vot, Frontul Sandinist de Eliberare Naţională (FSLN, fostă gherilă marxistă aflată acum la putere) a bătut din uşă în uşă, în timpul zilei, pentru a intimida alegătorii și a-i aduce la vot.

- Advertisement -

După ce a introdus în urnă buletinul de vot, președintele Daniel Ortega şi-a acuzat oponenţii că sunt „demoni care aleg violenţa, denigrarea, calomnia, campaniile pentru ca Nicaragua să fie din nou pradă ciocnirilor violente şi războiului”.

Candidaţii arestaţi „conspirau, nu doreau ca aceste alegeri să aibă loc, pentru că şi-au vândut de mult sufletul imperiului (nord-american – n. red.) şi trăiesc în genunchi, cerând agresiuni împotriva ţării noastre”, a adăugat Ortega.

Jurnaliştilor din presa „imperialistă”, printre care CNN şi „Washington Post”, li s-a interzis intrarea în Nicaragua, iar Guvernul de la managua nu a permis participarea unor observatori independenţi.

- Advertisement -

Autorităţile, însă, au acreditat sâmbătă în jur de 200 de ghizi electorali şi jurnalişti atent selecţionaţi, militanţi sandinişti străini, potrivit lui Urnas Abiertas, un observator independent.

Opoziţia decapitată, cu liderii săi în detenţie sau în exil, a organizat o demonstraţie de aproximativ 1.000 de persoane în San Jose, capitala statului vecin Costa Rica, unde s-au refugiat peste 100.000 de nicaraguani. Îndemnul lor pentru cei din ţară a fost: „Staţi acasă!”.

Nicaragua se află între Costa Rica (la sud) și Honduras (la nord)

Scos din palat de Violeta Chamorro, a arestat-o după 31 de ani pe Cristiana Chamorro

Ceilalți 5 candidaţi acceptați pe buletinul de vot sunt consideraţi de opoziţie ca fiind marionete ale Puterii.

Potrivit unui sondaj Cid-Gallup, dacă ar fi avut de ales, 65% din cei 4,4 milioane de alegători înscrişi ar fi votat pentru un candidat al Opoziţiei, faţă de 19% pentru actualul şef al statului. Dar preferații lor au fost arestați.

În primăvara anului 2018, zeci de mii de manifestanţi au cerut demisia preşedintelui Daniel Ortega, care a reacționat încă violent, printr-o represiune care a făcut peste 300 de morţi. Peste 100.000 de nicaraguani au luat calea exilului, majoritatea spre sud, în Costa Rica.

Trei ani mai târziu, în 2021, cu 5 luni înaintea alegerilor, a fost declanșată vânătoarea de opozanţi. Au fost arestaţi 39 de politicieni, oameni de afaceri, ţărani, studenţi şi jurnalişti. Printre aceştia se numără cei 7 potenţiali candidaţi care puteau reprezenta o ameninţare reală pentru preşedintele în exerciţiu.

Favorita Opoziţiei în sondaje, Cristiana Chamorro (67 de ani), a fost primul candidat arestat, pe 2 iunie, fiind plasată în arest la domiciliu. Ea este fiica fostei preşedinte Violeta Chamorro (1990-1997), cea care l-a îndepărtat pe Daniel Ortega de la putere odată cu valul anticomunist din 1989-1990.

După 17 ani, însă, Daniel Ortega a preluat din nou frâiele statului, hotărât să nu le mai cedeze niciodată.

Acum, după 14 ani de domnie neîntreruptă, el își acuză oponenţii de subminarea suveranităţii naţionale, susţinerea sancţiunilor internaţionale împotriva Nicaragua, trădarea patriei sau spălare de bani, în temeiul unei legi adoptate de Parlament la sfârşitul anului 2020.

Dictatură de familie după modelul Ceaușescu

Frica domină în această ţară din America Centrală, cu o populaţie de 6,5 milioane de persoane, cea mai săracă din regiune şi afectată de inflație și șomaj după tulburările din 2018. A mai venit și noua pacoste, pandemia de Covid-19, a cărei amploare este negată de autorităţi.

Fost luptător de gherilă, considerat de adepții săi „erou al revoluţiei” marxiste, Daniel Ortega este acuzat astăzi de adversarii săi că acţionează la fel ca dictatorul Anastasio Somoza, la răsturnarea căruia a contribuit în 1979.

În prima sa perioadă de domnie, Daniel Ortega se număra printre prietenii de „revoluție proletară” ai dictatorului român Nicolae Ceaușescu. Marxistului centro-american îi erau dedicate frecvent articole favorabile în ziarul „Scînteia”, oficiosul Partidului Comunist Român.

Modelul conducerii bicefale în familie, Nicolae Ceaușescu (Cabinetul 1) – Elena Ceaușescu (Cabinetul 2), a fost preluat și de Daniel Ortega la revenirea la putere, în 2007. Martor al sfârșitului sângeros al cuplului dictatorial român, Ortega a încercat să-și ia măsuri să nu pățească la fel. Dar nu prin democratizarea țării, ci prin acapararea întregii puteri, în formula soț-soție: Daniel Ortega (președinte) – Rosario Murillo (vicepreședinte).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* DEZVĂLUIRI. Vineri, 29 octombrie, după ora 17.13 – momentul în care Cîțu a început să cumpere masiv like-uri de la ruși, vietnamezi, africani și arabi! De la români îi vin doar furie și râsete

* Cîțu are un „vietnamez” chiar aici: Claudiu Elwis Săftoiu, fost șef al SIE. Acesta îi dă premierului like după like, la întrecere cu cei din Indochina

* Pe Cîțu încep să-l lase și aliații. Primarul Ciucu, șeful PNL București: „Nu susțin alianța cu PSD și nu doresc refacerea USL, ca să fie foarte clar!“

* Apel emoționant al lui Cristian Băcanu, deputat PNL și apropiat al lui Cîțu: „Am inhalat gaze pe 10 august, am luptat să închid firmele bugetofage ale lui Firea. Cum să stau în rând cu Firea?”

* VIDEO. CTP: „«Șocîțu» e un politician rânced, laș, oportunist, fripturist. Are probleme grave de caracter. Enervează 95% dintre români înainte să deschidă gura”

* DNA anchetează un mare „tun” al lui Tudorache (PSD), la Sectorul 1: băncuțe cu prețul umflat de 20 de ori! Banii au mers la firme din județul Neamț, moșia baronului Arsene

* Interlopii Filozof, Superman, Gilbert și Amar au povestit, la Înalta Curte, cum au fost scoși din arest contra unei șpăgi de 50.000 de euro, dată judecătoarei Burlan, după ce au vrut să-i taie capul cu sabia unui datornic

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -