DEZVĂLUIRI. Vineri, 29 octombrie, după ora 17.13 – momentul în care Cîțu a început să cumpere masiv like-uri de la ruși, vietnamezi, africani și arabi! De la români îi vin doar furie și râsete

6
3318

De 8 zile, postările de pe pagina de Facebook a premierului Florin Cîțu, care beneficiază de peste 93.000 de urmăritori (cam puțin; prin comparație, pagina Grigore Cartianu are peste 147.000) se bucură de aprecierea bruscă, sinceră și necondiționată a unor cetățeni din Vietnam, din foste țări sovietice (mai ales Rusia), din Africa și din lumea arabă.

Sunt sute și mii de like-uri primite de Florin Cîțu de la cetăței precum Nguyễn Xuân Sang, Александр Радченко și محمد عظيم عبدالرحيم زى, cunoscuți patrioți români, urmași ai geto-dacilor.

E un fenomen căruia, în urma unei investigații, i-am aflat originea în timp. S-a întâmplat în ziua de vineri, 29 octombrie, între orele 17.13 și 22.21. Așadar, vineri seara. Până atunci, like-urile erau puține, iar furia și râsetele dominau reacțiile exprimate de cetățenii români.

La un semn (sau un contract, o sponsorizare consistentă pe Facebook), au apărut brusc plutoane de arabi, batalioane de ruși și regimente de vietnamezi, plus nelipsita gherilă nigeriană. De 8 zile, acestea sunt prezente – simultan sau prin rotație – la toate postările lui Cîțu.

Așadar, punctul de inflexiune a fost vineri, 29 octombrie, spre seară. De atunci, fiecare postare de pe Facebook a premierul Florin Cîțu beneficiază de sute sau chiar mii de like-uri venite de la conturi false cu nume rusești, vietnameze și arabe, dar și din alte azimuturi ale planetei. Este evidentă intrarea în acțiune a unei „ferme de troli” activate de PNL.

Operațiunea „Vietnamezi și ruși, dați like premierului Cîțu!” poate fi explicată și prin apariția sondajelor care-l prezintă pe Florin Cîțu cu o cotă de încredere de 7% în rândul românilor. Dacă românii nu-l vor, iată că-l vor rușii, arabii, nigerienii și mai ales vietnamezii!

29 octombrie, ora 17.13: Ultima postare fără troli – multă furie, mult râs, puține like-uri

Ultima postare cu feedback natural, fără intervenția „fermei de like-uri”, a fost făcută vineri, 29 octombrie, ora 17.13. O declarație de presă, format video, cu Florin Cîțu (premierul demis) alături de Nicolae Ciucă (premierul desemnat), după ședința Comitetului Executiv (CEx) al PNL în care au fost aprobate componența Guvernului Ciucă și programul de guvernare.

Rezultatul, după 8 zile: doar 920 de emoticoane – 394 exprimând furia, 243 râsul, 241 de like, 30 de inimioare, 12 alte stări și emoții. Așadar: furia + râsul = 637 (adică 69,2%), iar like + inimioare = 271 (29,4%)!

Și asta, în ciuda străduinței lui Claudiu Elwis Săftoiu de a da like la fiecare postare a premierului Cîțu!

29 octombrie, ora 22.11: Prima postare cu troli – vietnamezii și rușii dau like-ului o nouă șansă!

Tot pe 29 octombrie, dar la ora 22.21, Florin Cîțu le-a dat românilor o veste minunată: i-am depășit pe unguri la PIB-ul pe cap de locuitor, iar în doi ani îi vom depăși și pe polonezi!

Atâta entuziasm a provocat anunțul lui Cîțu, încât a provocat o explozie de bucurie în Rusia și Vietnam! Doar românii, cârtitori de felul lor, au continuat să-i dea premierului emoticoane de furie și de râs.

Iată anunțul care i-a entuziasmat pe ruși, pe vietnamezi și o bună parte din populația Nigeriei:

„În premieră, România a depășit Ungaria la PIB pe cap de locuitor. Vestea bună este că va depăși și Polonia, așa cum anunță Banca Mondială. Desigur, pentru asta trebuie să menținem ritmul actual.

Este un nou semnal că măsurile luate au fost cele potrivite, chiar și în perioadă de criză sanitară. Avem cea mai bună redresare economică din Europa, iar asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Important este să nu facem pași în spate!”

Rezultatul: în 8 zile, peste 9.200 de emoticoane, dintre care mai mult de 4.600 râd, peste 3.300 apreciază (like), peste 1.000 arată furie, iar 231 exprimă alte stări și emoții.

Dintre cele peste 3.300 de like-uri, mai puțin de 10% sunt venite de la români! Peste 90% este contribuția rușilor, vietnamezilor, nigerienilor, ba chiar și a scandinavilor, americanilor sau japonezilor, semn că și marile democrații ale lumii apreciază realizările Guvernului Cîțu!

Japonezi, polonezi, scandinavi, argentinieni, thailandezi, nigerieni și chiar americani

Prima contribuție a „fermei de like-uri”, probabil pe banii PNL (că doar n-or fi de la Guvern), a venit din partea unor cetățeni:

  • japonezi (Hidetaka Nakamura din Osaka, Kazuhiro Yamashita din Yawatahama, Akihiro Ito, Comiyama Yasushi, Osami Okawa și Tatsuhiko Ikeda nu se știe de unde);
  • polonezi (Paweł Płaczkiewicz, Pawel Kos, Anna Gilewska, Tomasz Maxiz Drążewski etc.);
  • scandinavi (Lars Bjar din Fredrikstad, Lauri Seppänen din Helsinki, Pall Mikkelsen, Knut Morgen Haugen, Valtteri Murtovaara, Fredrik Thorkildsen).

Apoi, Cîțu își găsește fani, brusc, în Argentina, Noua Zeelandă, Thalanda, SUA (statele Illinois, Florida și Nevada, nu Ohio!) și mai ales Nigeria.

Dar nu e suficient, e nevoie de mai mult. Trebuie să intre în joc niște popoare mai hotărâte, mai atente la realizările planetare ale Guvernului Cîțu.

Invazia rusească + surpriza vietnameză

După încercăr firave în Belarus (Svetlana Belinskaja, Natașa Makarenka), a intrat în joc artileria grea: Rusia! Și, apoi, marea surpriză: Vietnam! Nu Cambodgia, nu Laos sau Myanmar, ci Vietnam!

Brusc, au apărut masiv rușii și vietnamezii. Mulți, plutoane, batalioane.

Mai ales vietnamezii par a se topi după premierul român. Ei dau like în blocuri compacte, de zeci sau sute de admiratori ai postărilor cîțiste. La un moment dat, din Vietnam vin 45 de like-uri consecutive, întrerupte de Zsolt Bordi din Timișoara, dar imediat vin alți 47 de vietnamezi hotărâți. Ceva mai la vale, alți 98 (fără niciun român sau măcar bulgar strecurat printre ei!), apoi le-am pierdut numărul.

Vietnamezii și rușii îl apreciază, românii îl detestă

Unele din aceste conturi par create recent și se au reciproc în lista de prieteni, părând a forma o rețea de tip „troll farm” („fermă de troli”).

Unii din utilizatorii români au sesizat situația. De exemplu, Paul Suciu a comentat la una dintre ultimele postări: „Toate like-urile sunt conturi false ruse sau vietnameze”.

De 8 zile, toate postările lui Cîțu beneficiază de puzderia de like-uri venite din Vietnam și din fosta URSS.

La postarea de joi seara, cu declarațiile de presă făcute de premier, numărul de like-uri de pe conturi ce par false (vietnamezi, ruși etc.) nu a reușit să acopere numărul de reacții de furie (români). Este postarea în care președintele PNL anunța că „am găsit cu PSD multe lucruri care pot să ne unească”.

Arabii și africanii l-au apărat după ce a scris că „a fost acolo”, la Colectiv, în noaptea nenorocirii

O altă postare care a atras furia românilor și intervenția promptă a unei gherile străine (în favoarea premierului) a fost cea din 30 octombrie, în care Cîțu anunța că a aprins o lumânare în memoria victimelor de la Colectiv și că „a fost acolo” în 2015, în noaptea nenorocirii (afirmație, probabil, mincinoasă).

Postarea a strâns peste 11.000 de reacții într-o săptămână, însă mai mult de o treime exprimă râsul…

… sau furia.

Lui Cîțu i-au sărit în ajutor, din nou, cu câte un like, mii de cetățeni planetari ce par a fi, de fapt, conturi false. De data aceasta, au predominat arabii și africanii!

Claudiu Săftoiu, like după like, la întrecere cu Hoan Uyen și Natalie Shkliarenko

Florin Cîțu are și un „vietnamez” autohton: Claudiu Elwis Săftoiu (53 de ani), fost șef al Serviciului de Informații Externe (SIE) și fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, în prezent director al Editurii Didactice și Pedagogice (care aparține statului).

Acesta se străduiește să dea like la fiecare postare a lui Florin Cîțu. Dar cum nu toți românii dețin o sinecură în regimul Iohannis-Cîțu, Claudiu Săftoiu se trezește în situația bizară de a fi încadrat, pe lista admiratorilor premierului, de cetățeni onești precum Hoan Uyen (vietnamez) și Natalie Shkliarenko (probabil, rusoaică).

Caudiu Săftoiu este directorul Editurii Didactice și Pedagogice din decembrie 2019, la două luni după ce în Palatul Victoria s-a instalat Guvernul Orban. Ulterior, Săftoiu a fandat grațios spre „echipa câștigătoare”. El este cel mai consecvent furnizor de like-uri pentru Florin Cîțu, dintre toți funcționarii statului.

„Sminteală de satrap. Ar fi în stare să facă și băi de mulțime organizate, cu susținători plătiți”

Situația a fost sesizată inițial pe Facebook de jurnalistul Dorelian Bellu.

„Așa arată like-urile la postarea video de vineri de pe pagina lui Florin Cîţu.

Majoritatea sunt de pe conturi cu nume slave sau vietnameze.

Dacă parcurgi doar lista cu reacții de apreciere, observi că cel mult 10% sunt conturi cu nume românești și chiar o parte dintre acestea par să fie false.

În lipsa reacțiilor favorabile, în mod clar cumpărate în cea mai mare parte, numărul de reacții indignate și sarcastice ar fi covârșitor.

Individul are o sminteală de satrap, disperat să arate că este cel mai iubit fiu al poporului. Ar fi în stare să facă și băi de mulțime organizate, cu susținători plătiți.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Pe Cîțu încep să-l lase și aliații. Primarul Ciucu, șeful PNL București: „Nu susțin alianța cu PSD și nu doresc refacerea USL, ca să fie foarte clar!“

* Apel emoționant al lui Cristian Băcanu, deputat PNL și apropiat al lui Cîțu: „Am inhalat gaze pe 10 august, am luptat să închid firmele bugetofage ale lui Firea. Cum să stau în rând cu Firea?”

* Ciolacu, de la „Superman, ai căzut în cap!” la „vă asigur de buna-credință a domnului Cîțu”

* VIDEO. CTP: „«Șocîțu» e un politician rânced, laș, oportunist, fripturist. Are probleme grave de caracter. Enervează 95% dintre români înainte să deschidă gura”

6 COMENTARII

    • Rares Bogdan nu mai posteaza nimic public din data de 5 septembrie, pentru ca este asaltat de comentarii negative. PDL-ul este un partid format din caricaturi ridicole, nu mai au deloc credibiliatate. Intrebare nu pot fi raportati trolii din vietnam, rusia si alte tari exotice care dau likeuri probabil pentru bani,fara sa citeasca si fara sa-i intereseze subiectul?

  1. Astia or fi studiat in Romania,de stiu atat de bine limba de lemn romaneasca,limba veche,mostenita de la comunisti😉😆..in timpul asta,cand citu e bombardat non stop cu likeuri exotuce,paginile „dusmanilor” echipei sale au fost ori blocate,ori sparte-broken,asa apare mesajul de la facebook(celebra iconita cu degetul bandajat)- la Ludovic Orban, Violeta Alexandru,Ionel Danca,de trei zile nu mai poti vedea decat pozele..

  2. Eu ma cam indoiesc ca sunt like-uri cumparate (pe bani) de la straini sau troli, ci mai degraba inclin sa cred ca sunt ale unor glumeti sau adversari ai lui Catu. Ca de la romani domnul Catu primeste doar furie si rasete, nu ma indoiesc pentru ca le merita din plin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here