vineri, martie 29, 2024
AcasăNews234 de dosare de fraude cu fonduri UE, din România, au ajuns...

234 de dosare de fraude cu fonduri UE, din România, au ajuns deja pe mâna Codruței Kovesi, la Parchetul European

-

La Parchetul European (EPPO) condus de Laura Codruța Kovesi au ajuns deja, transmise din România, 234 de dosare de fraude pe fonduri UE, a anunțat luni Crin Bologa, șeful DNA. Parchetul anticorupție de la București a transmis dosarele conform competențelor noului Parchet European, care preia aceste infracțiuni cu banii Uniunii Europene.

Într-o declarație acordată publicației Epoch Times România, Crin Bologa a dezvăluit: „Am trimis către EPPO un număr de 234 de dosare. Acum, ce obiect au aceste dosare, ce persoane sunt implicate, cred că trebuie să-i întrebați pe ei (Parchetul European – n.red.)“.

Aceasta este, probabil, cea mai proastă veste posibilă pentru mafia din România, care se temea de momentul activării EPPO încă de acum doi ani, de când Laura Codruța Kovesi, executată ilegal din fruntea DNA de Dragnea, Tudorel Toader și Curtea Constituțională, a anunțat că va candida pentru șefia Parchetului European.

Ani de eforturi făcute de oligarhii români și de PSD s-au dus pe apa Sâmbetei. Sute de anchete privind fraude intră iar pe mâna unui Parchet condus de Kovesi

Guvernul României, condus oficial de Viorica Dăncilă și din umbră de Dragnea, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a o compromite sau bloca pe Kovesi. Aceasta a fost însă votată de ceilalți membri UE, a trecut examenele și toate etapele, fiind investită în funcție.

- Advertisement -

Pentru mafia din România, se văd astfel duse pe apa sâmbetei eforturi susținute care durează încă din 2014. Oligarhii Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță au cheltuit resurse uriașe pentru a o compromite pe procuroare. PSD și-a pus în cap toată Europa și și-a erodat imaginea angajându-se într-o luptă pe viață și pe moarte cu DNA-ul lui Kovesi. Miza era una a subzistenței pentru social-democrați, a căror structură, ca partid, este fundamental bazată pe grupuri organizare care jefuiesc banul public, dar și banii europeni.

Conform noii organizări a activității, DNA rămâne cu atribuții privind corupția internă. EPPO preia corupția care vizează banii UE.

Acest lucru a fost clarificat chiar de Kovesi, într-un interviu acordat recent unei publicații germane: În primul rând, trebuie să fie bine înțeles că atribuțiile Parchetului European sunt limitate la corupție, mită și spălare de bani în statele membre participante doar când afectează interesele financiare ale Uniunii Europene! În plus, avem o structură complexă și trebuie să funcționăm ca un singur birou în 22 de sisteme juridice diferite, în concordanță cu 22 de coduri penale diferite și proceduri penale diferite. Altfel spus, avem provocări uriașe în fața noastră. Experiența mea ca procuror poate fi rezumată la câteva principii simple: muncește din greu, nu renunța niciodată și respectă mereu legea. Doar lucrând cu profesioniști, fiind consecvent și respectând tot timpul legea poți câștiga și păstra încrederea cetățenilor. Voi urma aceste principii în rolul meu de procuror-șef european. Partea bună este că, de fapt, nu ești niciodată singur. La Parchetul European, la fel ca la DNA, am o echipă de procurori motivați și curajoși“.

- Advertisement -

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Roșca Stănescu către PSD-iști: “Hai, ieșiți la drumul mare!“. Eliberarea lui Dragnea le dă curaj borfașilor: se întorc vremurile haiduciei

Filiera din justiție care l-a scos pe Dragnea din pușcărie. Rolul judecătoarei anti-#Rezist de la Giurgiu, anchetată de DNA după ce l-a eliberat din arest pe Sile Cămătaru

VIDEO. Un lider AUR l-a vizitat acasă pe Dragnea – „cel mai mare patriot al României, pe care toți vor să-l omoare!”

Ministrul Ghinea despre iubita lui Dragnea: „Era un fel de împărăteasă a Parlamentului. Iordache îi ținea liftul!”

* Previziuni electorale 2024: Emil Boc câștigă turul 1 la prezidențiale și intră în finală cu candidatul USR-PLUS. PSD se scindează

Un extremist AUR face lista „trădătorilor nenorociți” care o susțin pe Clotilde Armand. Sunt amenințați și „cei din justiție și structurile de stat”

Demența unui colonel de poliție, consilier AUR în Senat: „Nu mai recunosc autoritatea dictatorială a UE! Pregătesc rezistența în munți!“

Ion Rădoi și concubina sa – 60 de zile sub control judiciar. Nu au voie să iasă din țară sau să poarte arme. Una dintre acuzații: șantajul

* Florin Călinescu se desparte de „actualul management” al Pro TV. Renunță și la „Românii au talent”. Continuă doar la Partidul Verzilor, pentru că are de luptat cu „câteva personaje mondiale” și cu „câțiva de pe aici”!

* „Duzina de dezinformare” – Cei 12 care au otrăvit planeta cu mesaje anti-vaccinare. Printre ei, nepotul fostului președinte american John F. Kennedy

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -