duminică, aprilie 28, 2024
AcasăDezvăluiriScheletul din dulapul "Libertății" lui Cătălin Tolontan

Scheletul din dulapul „Libertății” lui Cătălin Tolontan

-

Publicația „Libertatea”, coordonată de excepționalul jurnalist Cătălin Tolontan, publică de ceva vreme anchete/articole sub semnătura unei colaboratoare din Craiova, unul dintre orașele românești cele mai infestate de mafia PSD și de afacerile oculte ale interlopilor din slujba acestora.

Colaboratoarea semnează cu numele de Anca Ochianu, iar articolele pe care le-a publicat în ultima vreme în „Libertatea” au avut două subiecte principale: nunta cuplului de politicieni Claudiu Manda – Lia Olguța Vasilescu (stăpânii feudei PSD în care s-au transformat orașul Craiova și județul Dolj) și crimele de la Caracal (vezi lista articolelor aici: https://www.libertatea.ro/autor/anca-ochianu).

În articolele „Minunile Caracalului: Ștampilele SRI și IGPR, pe afacerile domnului Țîrnă, paznic cu bicilcetă și interpus al lui Remus Rădoi” și „Clanurile din Caracal se pârăsc unul pe altul. Apropiat al lui Oacă: «Oamenii lui Codiță cară votanți PSD cu mașinile, la toate alegerile!»”, jurnalista Anca Ochianu demască afacerile firmei Safety Security, care ar fi controlată de Remus Rădoi aka „Codiță”, prin intermediul lui Țîrnă I. Dumitru, un controversat om de afaceri din Olt, precum și relațiile dintre „Codiță” și PSD. Reamintim că Remus Rădoi este interlopul căruia fostul adjunct al IPJ Olt îi ceruse sprijinul în căutarea Alexandrei.

- Advertisement -

Spiritul civic și atenția asupra detaliilor care emană din articolele amintite ar fi suficiente motive de a o lăuda pe jurnalista Anca Ochianu.

Totuși, la o studiere mai atentă a situației, descoperim că, la umbra acestor articole, s-ar părea că se agită rivalități și interese absolut fără vreo legătură cu efortul jurnaliștilor de bună-credință de a ajuta la aflarea adevărului în crimele înfiorătoare comise de monstrul din Caracal.

Răspunsul la întrebarea „Cine este jurnalista Anca Ochianu?” ne poate ajuta să înțelegem adâncimile unui demers care, în aparență, se dorește o contribuție la aflarea adevărului… dar aparențele, mai întotdeauna, înșală.

- Advertisement -

„Imperiul Găgeatu”

Cătălin Dumitru Găgeatu

Conform site-ului publicației craiovene Lupa (www.lupamea.ro), jurnalista Anca Vințeanu (Ochianu) este redactor-șef al acesteia și, implicit, colaboratoare a controversatului om de afaceri craiovean Găgeatu Cătălin Dumitru. Acesta apare ca fondator al publicației, editată la nivelul lunii ianuarie 2017 de una din firmele pe care acesta le deține, anume SC PROTEC NPG SRL, în prezent în procedură de insolvență.

O lectură de cel mult cinci-zece minute este suficientă pentru a înțelege că „Lupa” este o publicație de propagandă în slujba PSD, cu paginile virtuale pline de articole laudative la adresa „marilor realizări” ale administrației și politicienilor PSD din Craiova (vezi secțiunea Administrație a site-ului: http://www.lupamea.ro/administratie)

Însă nu faptul că jurnalista Anca Vințeanu (Ochianu) conduce o publicație semi-anonimă aflată în siajul PSD este relevant pentru subiectul nostru, ci micul „imperiu comercial” controlat de familia Găgeatu și în subordinea căruia funcționează publicația „Lupa”.

Prima firmă din componența acestui mic, dar vesel de prosper „imperiu” este sau, mai exact, a fost SC PROTECT NPG SRL, înființată în 2011, cu obiectul de activitate „Activități de protecție și de gardă”. Firma a funcționat doar câțiva ani și, după o creștere extraordinară a cifrei de afaceri – de la 51.716 lei (2011) la 3.497.980 de lei (în 2015), firma a intrat în insolvență. De remarcat faptul că permanent, în ciuda unei cifre de afaceri tot mai mari, profitul firmei a fost mereu unul mic, iar în ultimii doi ani de activitate, firma a fost pe pierderi – de la 102.235 de lei (în 2012) la minus 2.310.408 (vezi pe www.termene.ro).

Conform portalului Instanțelor de Judecată (vezi aici: https://portal.just.ro/54/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=6300000000244523&id_inst=54), firma SC PROTECT NPG SRL se află în procedura insolvenţei conform art.169 din Legea nr. 85/2014.

A doua firmă din „consorțiul Găgeatu” este SC PROTECT NPG INTERVENȚII SRL, înființată în anul 2014 și cu același obiect de activitate – „Activități de protecție și de gardă”. Această firmă a fost „cu noroc” pentru familia Găgeatu, cifra de afaceri având o creștere de la zero lei (în 2014) la peste 2.254.000 de lei (în 2018).

Profitul a crescut corespunzător, de la zero lei (în 2014) la 615.384 de lei (în 2018). Conform unei investigații realizate de portalul „Lumea Politică” (vezi aici: http://lumeapolitica.ro/anchete/exclusiv-dosar-nou-pentru-olguta-vasilescu/), SC PROTECT NPG INTERVENȚII SRL ar fi câștigat, în perioada 2015-2018, prin procedura de încredințare directă, un număr de 85 de contracte cu diferite instituții publice. „Lumea Politică” afirma, în septembrie 2018, că omul de afaceri craiovean Găgeatu Cătălin Dumitru și politicianul Lia Olguța Vasilescu (PSD) ar fi fost vizați într-un dosar DNA în care erau cercetate relațiile „oculte” și ilegale dintre firmele familiei Găgeatu și PSD Craiova.

A treia firmă a micului „imperiu” controlat de familia Găgeatu – și probabil cea mai importantă – este SC PROTECT NPG PAZA SRL, înființată în anul 2014, cu – bineînțeles – același obiect de activitate: „Activități de protecție și de gardă”. Asociat majoritar (90,09%) și administrator: Găgeatu Cătălin Dumitru.

Peste 500.000 de euro din bani publici

SC PROTECT NPG PAZA SRL a încheiat contracte, pe bani publici, cu numeroase instituții publice din Craiova/județul Dolj.

Astfel, în anul 2016 a semnat 12 contracte, în valoare de 125.000 de lei, cu următoarele instituții publice: Instituția Prefectului Dolj, Opera Română Craiova, AJOFM Dolj, Apele Române – ABA Jiu, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova. Dintre cele 12 contracte, 9 au fost obținute prin încredințare directă (fără licitație).

În anul 2017, SC PROTECT NPG PAZA SRL a semnat 26 de contracte, în valoare de aproximativ 544.000 de lei, cu următoarele instituții publice: Primăria Municipiului Craiova, Instituția Prefectului Dolj, Apele Române – ABA Jiu, AJOFM Dolj, DGASPC Dolj, Opera Română Craiova, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Muzeul Olteniei Craiova, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Craiova, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Universitatea din Craiova. Din cele 26 de contracte câștigate în 2017, 22 de contracte au fost obținute prin încredințare directă (fără licitație).

Anul 2018 a fost pentru SC PROTECT NPG PAZA SRL unul și mai bogat în contracte semnate cu instituții publice, pe bani frumoși. Astfel, în anul respectiv, firma a semnat 37 de contracte, în valoare de aproximativ 1.980.000 de lei, cu următoarele instituții publice: Instituția Prefectului Dolj, Primăria Municipiului Craiova, Societarea Română de Radiodifuziune, Apele Române – ABA Jiu, SC Salubritatea Craiova (firmă a Primăriei Craiova), DGASPC Dolj, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Craiova, Muzeul Olteniei Craiova, Opera Română Craiova, Universitatea din Craiova, SNTFC CFR Călători SA, Compania de Apă Oltenia SA (acționarat format din mai multe primării de orașe și comune din Dolj), SC Piețe și Târguri Craiova SRL (firmă a Primăriei Craiova), RAADPFL Craiova (regie autonomă a Primăriei Craiova), Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dolj (instituție publică subordonată Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), Unitatea Medico-Socială Bechet, Comuna Poiana Mare, Primăria Orașului Filiași, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare și Încercări pentru Electrotehnică – ICMET Craiova (1.006.520 de lei prin procedură simplificată!).

Din cele 37 de contracte câștigate în 2018, 35 de contracte au fost obținute prin încredințare directă (fără licitație), un contract (cel mai consistent, cu ICMET Craiova) prin procedură simplificată și un singur contract prin licitație deschisă.

În trei ani, SC PROTECT NPG PAZA SRL a încasat din banii publici aproximativ 2.649.000 de lei, adică peste o jumătate de milion de euro. La sfârșitul anului 2018, firma declara un profit net de 3.567.502 lei și un număr de 586 de angajați. În data de 31 martie 2019, SC PROTECT NPG PAZA SRL înregistra datorii către bugetul statului, Asigurări sociale și Sănătate în valoare de 1.370.136 de lei.

Ex-soția consilierului superior de la Consiliul Județean Dolj

Anul acesta, conform relatărilor din presa locală, „imperiul Găgeatu” a continuat să se extindă în Craiova și în Oltenia. Astfel, în Gorj a obținut un contract consistent cu Complexul Energetic Oltenia (vezi aici: https://jurnalul.antena3.ro/bani-afaceri/economia/o-coalitie-sri-spp-politie-freaca-lignitul-pe-10-milioane-805323.html), iar în Craiova a preluat postul local de televiziune Oltenia TV (vezi aici: https://jurnaldecraiova.ro/firmele-lui-gageatu-abonate-la-banii-publici-urmeaza-si-oltenia-tv-sa-fie-abonata/), unde coordonarea redacției a fost încredințată celei ce semnează în paginile „Libertății” cu numele de Anca Ochianu.

Revenind la „scheletul din dulapul” redacției ziarului „Libertatea”, coordonată de colegul nostru Cătălin Tolontan, adică la Anca Ochianu (Vințeanu), precizăm că jurnalista din Craiova a fost căsătorită cu Radu Alexandru Vințeanu. Acesta este consilier superior la Consiliul Județean Dolj, membru al Francmasoneriei (MLNR – Loja Basarab, unde este coleg cu alți politicieni din PSD și PNL cu funcții fie de manageri, fie de consilieri locali) și colaborator de încredere al președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa (PSD), relație care a ajutat-o pe Anca Ochianu să devină utilă propagandei PSD Craiova și satisfacerii intereselor politice și nu numai ale liderilor PSD din zonă.

Din perspectiva acestor informații, constatăm că articolele publicate în „Libertatea” de Anca Ochianu – titlul „Minunile Caracalului: Ștampilele SRI și IGPR, pe afacerile domnului Țîrnă, paznic cu bicicletă și interpus al lui Remus Rădoi” și „Clanurile din Caracal se pârăsc unul pe altul. Apropiat al lui Oacă: «Oamenii lui Codiță cară votanți PSD cu mașinile, la toate alegerile!»” – pot fi percepute mai puțin ca o contribuție la aflarea adevărului despre crimele comise de monstrul din Caracal și mai mult ca o fină „reglare de conturi”. Nu este încă foarte clar între cine și cine (deși, începem să bănuim), și nici care este miza principală (politică, financiară etc.). Timpul și anchetele procurorilor vor lămuri destul de repede și aceste aspecte.

În concluzie, ne exprimăm speranța că prezența în colectivul redacțional excepțional coordonat de colegul nostru Cătălin Tolontan a omului de încredere al familiei Găgeatu pe filiera presei craiovene, jurnalista (?) Anca Ochianu, este doar o eroare de management, o scăpare în aplicarea regulii elementare a verificării colaboratorilor/surselor. De asemenea, că „Libertatea” va evita să fie folosită pe post de „bâtă virtuală” în confruntările dintre grupările oculte din Oltenia formate din politicieni, oameni de afaceri controversați și interlopi care se luptă pentru controlul și jefuirea banilor publici.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

* Cățărat pe cadavrul Alexandrei, „Unchiul” Cumpănașu își târăște și copiii la televizor. Plus: „Îi dau dracu’ pe procurorii ăștia!”

Încă un șmen al polițiștilor care au nenorocit-o pe Alexandra. Soții Mirea au divorțat în 2018 ca să poată fi amândoi șefi!

O paralelă dureroasă: Alexandra – Sorina. Poliția Română „și-a încheiat programul” pentru răpire+viol, Ambasada SUA și-a prelungit programul pentru o viză

S-au pensionat cei doi polițiști-șefi care au nenorocit-o pe Alexandra. Soții Mirea abia au depășit 50 de ani și vor avea pensie specială

EXCLUSIV. Alexandra cerea ajutor, iar șeful Poliției Olt și-a continuat cheful cu somon, fripturi și șampanie

Oltul, Sicilia României. Mafia PSD Olt care a condamnat-o pe Alexandra: Iordache – Vâlcov – Stănescu – Ciocan

DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

STENOGRAME. Apelurile Alexandrei la 112. Dialoguri dureroase. Disperarea fetei e tratată de polițiști cu ironii criminale

Masacrul de la Săpoca – „un lung șir de erori umane și manageriale”. Și o întrebare: de ce ținea directoarea PSD-istă 45 de posturi blocate?

Familia tradițională PSD care a îndoliat Buzăul: soția e directoare la Spitalul Săpoca, soțul e director la Salvare, după ce a căpușat banii publici

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Foarte buna ancheta jurnalistica si bine documentata, bravo, d-le Vladimir Munteanu! Evident ca dl. Tolontan stie foarte bine cine este si ce face aceasta d-na Ochianu, si-atunci intrebarea corecta ar fi ce joc face dl. Tolontan, de se combina la jurnal cu aceasta ziarista! Aveti admiratie pentru el, vad, eu nu sunt sigura ca o merita, si-am sa va spun de ce. Am intrat de curiozitate pe blogul d-lui Tolontan, si-am dat acolo peste pagini intregi de articole in care n-avea loc de protocoalele DNA cu SRI, si-si tot rupea hainele de pe el cu abuzurile si nevinovatii din puscarii, ca un personaj de trista amintire, cazat acum la Rahova. Eeee, instantaneu, credeti-ma, mi-a scazut total admiratia pentru acest domn.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -