marți, martie 19, 2024
AcasăDezvăluiriO paralelă dureroasă: Alexandra - Sorina. Poliția Română "și-a încheiat programul" pentru...

O paralelă dureroasă: Alexandra – Sorina. Poliția Română „și-a încheiat programul” pentru răpire+viol, Ambasada SUA și-a prelungit programul pentru o viză

-

Felul în care Ambasada SUA și-a sprijinit doi cetățeni aflați într-o situație dificilă contrastează flagrant cu felul în care Poliția Română a tratat o familie disperată de moarte. Paralela dintre cazurile Săcărin și Măceșanu este șocantă. Totul s-a întâmplat pe parcursul unei săptămâni. Săptămâna horror a statului român.

În decurs de 7 zile (19-25 iulie 2019) se întâmplă câteva evenimente care arată clar diferența dintre statul american și statul român. Diferența dintre funcționarul american și funcționarul român.

În cele 7 zile, statul american își ajută doi cetățeni să iasă dintr-o situație complicată, iar statul român e surd la strigătul de ajutor al unui copil.

- Advertisement -

Pentru rezolvarea situației, funcționarul american lucrează și în afara programului, și vineri după-amiază, și duminică în zori. Funcționarul român invocă terminarea programului sau, și mai grav, lenevește ori chefuiește în timpul programului.

O paralelă care te face să urli de furie

Pornim de la o postare pe Facebook a Claudiei Postelnicescu, avocata care i-a reprezentat pe soții Săcărin, părinții adoptivi ai Sorinei (fetița de 8 ani din Baia de Aramă, ajunsă între timp la New York).

Postarea avocatei Claudia Postelnicescu

„În cazul Sorinei Săcărin, funcționarii Ambasadei SUA au stat peste program să se ocupe de viza Sorinei în SUA, întrucât au considerat cazul ei o prioritate de gradul zero.

- Advertisement -

Un oficial al Ambasadei SUA a fost tot timpul aproape de familie, știți genul de oficial român care poate fi sunat la 5 dimineața de niște cetățeni simpli disperați? Ah, nu știți, n-ați auzit niciodată de vreun român, oficial, la dispoziția noastră? Nici eu.

Americanii SUNT la dispoziția cetățenilor simpli, ăia iluștrii anonimi. Sorina a primit bomboane și jucării (la ambasadă – n. red.), să îi aline stresul și spaimele inerente oricărui copil trecut printr-o astfel de epopee. La noi, copiii care sună «țin linia ocupată» dezumanizaților abrutizați cu putere.”

EPISODUL 1. Ambasada SUA își prelungește programul „cât e nevoie”

Vineri, 19 iulie, ora 17.00

Ambasada SUA își încheie programul de lucru (8.00 – 17.00). Dar în clădirea de pe Bd. Dr. Liviu Librescu, nr. 4-6, de la Băneasa, nimeni nu pleacă. Personalul e mobilizat pentru un caz de extremă urgență: Sorina Săcărin, fetița adoptată de soții Ramona și Gabriel Săcărin, cetățeni americani de origine română.

Un funcționar al Ambasadei ține legătura telefonic cu soții Săcărin, care se află în drum spre Băneasa. Vin de la Craiova, unde au primit, în sfârșit, pașaportul Sorinei. Pașaportul fusese reținut abuziv de procurorul Mihaela Iorga-Moraru de la Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ, supranumită SS-Gestapo), prin complicitatea procurorului general interimar al României, Bogdan Licu. Motivul invocat pentru reținerea pașaportului: existau „indicii” că documentul ar fi fost obținut prin metode frauduloase.

Sorina, Ramona și Gabriel Săcărin, ajunși la New York după multe peripeții

„Indiciile” (calomnioase) nu s-au confirmat, dar pașaportul a fost blocat la București (la sediul SS-Gestapo) timp de aproape o lună. Și a fost eliberat în mod ostil, astfel încât să ajungă la Direcția de Pașapoarte Craiova vineri după-amiază. Soții Săcărin l-au ridicat imediat, dar e imposibil să mai ajungă la Ambasada SUA până la ora 17.00, când se încheie programul. Distanța Craiova – Băneasa, incluzând autostrada Pitești – București, e de 230 de kilometri, care, în condițiile traficului de vineri după-amiază, nu pot fi parcurși în mai puțin de trei ore.

Dar Ambasada SUA, ținută la curent cu situația pașaportului, își prelungește programul „cât e nevoie”. Într-un târziu, mașina soților Săcărin ajunge la poarta ambasadei, Sorina e acolo, pașaportul e acolo, se face controlul de securitate, Sorina primește jucării și bomboane (un funcționar s-a gândit și la asta, fetița e traumatizată). Urmează un interviu scurt, viza americană e aplicată pe pașaportul românesc al Sorinei, iar soții Săcărin primesc documentul și „parola: „Felicitări și zbor liniștit spre United States!”. La câteva ore după „încheierea programului”…

EPISODUL 2. Funcționarul de la 5 dimineața

Duminică, 21 iulie, ora 5.00

La Aeroportul Otopeni, noi clipe de groază pentru familia Săcărin, ca o încununare a unei luni infernale. Pașaportul Sorinei este reținut de Poliția de Frontieră pentru „verificări amănunțite”. E din nou suspect, deși SS-Gestapo îl verificase și-n dungă, doar-doar o găsi ceva.

Disperat, Gabriel Săcărin formează un număr de telefon. E duminică (zi liberă), e 5 dimineața (când tot omul doarme), dar lui Gabriel Săcărin i se răspunde prompt, în câteva secunde. Vocea funcționarului de la Ambasada SUA este calmă, civilizată, protectoare. Săcărin, cetățean american, e ascultat cu răbdare. Și e sfătuit ce atitudine să adopte. Pierde avionul (un Turkish spre Istanbul) – din cauza blocării pașaportului de către polițiștii de frontieră -, dar măcar știe ce are de făcut. Va lua biete (noi bilete) la primul avion care va zbura spre Vest, cu orice companie, spre orice destinație. Primul e Tarom-ul de Frankfurt…

EPISODUL 3. Șeful de post îl trimite acasă pe tatăl Alexandrei

Miercuri, 24 iulie, ora 20.30

Dobrosloveni, județul Olt. Șeful postului de Poliție e deranjat de un cetățean din comună: Ion Măceșanu. Îl cunoaște, evident, îi cunoaște toți. Bărbatul e disperat, zice că i-a plecat fata de acasă – „o știți pe Alexandra, e fată cuminte, ascultătoare, are note bune la școală” – de pe la ora 10. S-a dus la Caracal cu o ocazie și nu s-a întors nici până acum. Trebuia să ajungă acasă după câteva ore, doar Caracalul e aproape, la 8 kilometri. Necazul e că nu mai răspunde nici la telefon, are telefonul închis, ceea ce nu-i era în obicei. „Vă rog, domnule polițist, faceți ceva, mi-e teamă că i s-a întâmplat ceva rău…”

Agentul de poliție se uită la om cu superioritate. Știe el cam cum stau lucrurile: „Hai, mă, ce dracu’… știi și tu cum sunt fetele în ziua de azi… apare mâine-poimâine cu iubitul de mână”. Strecoară și o amenințare, să-i taie bietului om orice poftă de investigații: „Dacă dă dracu’ să fie încurcată cu vreunul, tu plătești toate perchezițiile!”.

Șeful de post găsește soluția: „Oricum n-am ce face, programul s-a terminat. Vino mâine dimineață, postul se deschide la ora 8”.

Ion Măceșanu se întoarce acasă, cu inima sfâșiată: ce-o face Alexandra în noaptea asta?!…

EPISODUL 4. Soții Mirea parazitează Poliția Dobrosloveni + Caracal

Joi, 25 iulie, ora 10.00

Se face deja ceva vâlvă. Despre dispariția Alexandrei Măceșanu, în urmă cu 24 de ore, află și comisarul-șef Violeta Mirea, cea care conduce de 5 ani Secţia de poliţie rurală Osica de Sus, având arondate opt comune, printre care și Dobrosloveni.

Află și comisarul-șef Nicolae Mirea, șeful Poliției Caracal.

Violeta Mirea e soția lui Nicolae Mirea. Amândoi lucrează în Poliție din 1990. Amândoi au fost numiți în funcții pe filieră PSD, sunt oamenii de încredere ai senatorului Paul Stănescu și ai deputatului Dan Ciocan.

Comisarul-șef Violeta Mirea nici măcar nu tresare când află că o fetiță a dispărut și, probabil, a fost răpită.

Comisarul-șef Nicolae Mirea nu se agită nici după ce este informat că Alexandra a sunat la 112 și a spus că a fost răpită, bătută și violată.

Cei doi șefi de Poliție se află în timpul programului, dar răpirea și violarea unei adolescente, cu pericolul de a fi traficată sau omorâtă, nu-i mai impresionează. Ehei, câte au văzut ei la viața lor…

Comisarul-șef Violeta Mirea și comisarul-șef Nicolae Mirea sunt plictisiți. Așteaptă să vină pesia specială cât mai sunt „verzi”, să se plimbe și ei, să vadă lumea, că doar n-or munci până la 60 de ani… Și pensia specială va veni în mai puțin de o lună.

Violeta și Nicolae Mirea

EPISODUL 5. Șeful Poliției Olt o ține din ospăț în ospăț

Joi, 25 iulie, ora 11.44

Comisarul-șef Nicolae Alexe, ajunctul șefului IPJ Olt, participă la bilanțul Poliției orașului Potcoava, la 20 de kilometri de Caracal. El conduce Poliția județului Olt, pentru că șeful cel mare, Cristian Voiculescu, se află în concediu.

Comisarul-șef Nicolae Alexe

Fragment din Raportul MAI, elaborat ulterior: „Deși joi, la ora 11.44, un poliţist l-a informat pe adjunctul IPJ Olt de la acea vreme despre dispariţia Alexandrei, acesta a preferat totuşi să participe la bilanţul de la Poliţia oraşului Potcoava, între 11.00-13.00, şi apoi a mers şi la bilanţul Poliţiei Oraşului Scorniceşti, între orele 13.00-16.00. Astfel, adjunctul a ignorat complet datele existente până la acea oră şi nu a luat nicio decizie în caz”.

Bilanțul era, de fapt, o scurtă sesiune de laude, cu realizări și urări de noi succese, urmată de un ospăț tovărășesc, cu fripturi, somon, fructe de mare, șampanie și alte bunătăți.

Comisarul-șef Nicolae Alexe n-a abandonat nici ospățul de la Potcoava, nici pe cel de la Scornicești. Pe la ora 18.00, când se întorcea spre Slatina, bine ghiftuit, și-a adus aminte că fusese agasat de vreo cinci ori, telefonic, cu cazul fetiței dispărute, care sunase la 112. Un fleac – câte fetițe nu dispar în ziua de azi?! E drept, nu toate sună la 112…

Șeful polițiștilor din Olt ia totuși o decizie: apelează la un interlop pentru a-i verifica niște adrese, unde ar putea fi sechestrată Alexandra. De la prima informație primită despre acest caz grav trecuseră peste 6 ore…

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

S-au pensionat cei doi polițiști-șefi care au nenorocit-o pe Alexandra. Soții Mirea abia au depășit 50 de ani și vor avea pensie specială

EXCLUSIV. Alexandra cerea ajutor, iar șeful Poliției Olt și-a continuat cheful cu somon, fripturi și șampanie

Tovărășia interlopului din Caracal cu fiul Bardului de la Bârca. Andrei Păunescu a fost plătit de „Codiță” cu 1.200 de euro pe lună

* Hrană pentru conspiraționiști: mărturia văcarului. „Au fost trei mașini în spate, au transferat-o pe Alexandra, era legată”

DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

STENOGRAME. Apelurile Alexandrei la 112. Dialoguri dureroase. Disperarea fetei e tratată de polițiști cu ironii criminale

Mandachi #șîeu: „Capitulez! Lucrătorii au fost alungați de Statul nemernic, iar acum pe Stat îl doare-n cur! De ce ne buzunăreşti, ciorditorule?”

* Niciun bou n-ar vota-o pe Viorica Vasilica

Salutări de la Sorina! La New York e frumos și bine…

- Advertisement -

7 COMENTARII

  1. Drepturile, interesele, in general toate problemele (ORICARUI !) CETATEAN al unei tari (CU ADEVARAT !) DEMOCRATICE sunt, pentru autoritatile respectivului stat, CHIAR… JUSTIFICAREA EXISTENTEI acelor autoritati !
    La noi, cetateanul este privit, de catre oricare autoritate publica, ca fiind doar o… PACOSTE (Sic !), un „ghimpe” in calea spre… linistea deplina si eterna a functionaruluii public, pe timpul… incasarii neperturbate a salariilor babane si in trecerea tihnita spre pensii si mai babane !!!

  2. Mai oameni buni, dar chiar ii lasam pe astia sa mearga linistiti in pensie si s-o mai si foloseasca spre a se ghiftui si distra in continuare?!?! Strigatele disperate ale copiilor disparuti si morti prin neglijenta lor sper sa-i urmareasca pana cand ghiftuitii astia crapa!!! Si ei, si conducerea asta incompetenta a tarii careia mult ii pasa de obligatiile pe care le au fata de oamenii care i-au ales, in afara de placerile lor bolnave nimic nu e important !!!!
    Pana atunci, hai sa mai zburam putin cu elicopterul veorico, si apoi, „mai sa fie” fifore!!!!

  3. Ah, si diferenta dintre Ambasada SUA si autoritatile romane este faptul ca SUA sunt statul in care DEMOCRATIA lucreaza full-time, iar Romnia este tara in care MAFIA lucreaza non-stop!!!!

  4. Fiecare popor are autoritatile si statul pe care il merita. Statul roman nu este un mit ocult ci el este alcatuit din oameni croiti dupa chipul si asemanarea poporului si mai ales al politicienilor care legifereaza functionarea statului votati tot de popor. Statul roman care le-a distrus vietile Alexandrei si Luizei il au ca presedinte pe Iohannis si ca guvernanti pe PSD-ALDE, asta pentru fraierii care mai voi sa isi ia teapa din nou cu Iohannis si PSD-ALDE.

  5. Functionarii nostri sunt doar de fatada. Acum vreo 2 luni am solicitat o informatie consulatului Romaniei la Berlin deoarece urma sa fac o calatorie in Germania. Nici in ziua de azi nu am primit informatile solicitate. In aceeasi zi am solicitat informatii ambasadei Austriei in Romania. Am primit raspunsul in cateva ore, desi am trimis emailul in afara programului ambasadei. Concluzia…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -