Rusia amenință tot mai primitiv, Finlanda nici n-o bagă în seamă: dezbate în Parlament aderarea la NATO. „Moscova a devenit nemiloasă, imprevizibilă şi agresivă”

3
2399
Cele două finlandeze care-l ignoră pe Putin: Sanna Marin (prim-ministru) și Tytti Tuppurainen (ministru de Externe)

În ziua în care Federația Rusă – prin vocea purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe, odioasa Maria Zaharova – transmitea amenințări oficiale Finlandei și Suediei să nu cumva să îndrăznească să adere la NATO, Parlamentul de la Helsinki a început dezbaterile exact pe această temă. Finlandezii își urmează calea fără a ține seama de intimidările la care apelează Moscova.

Rusia a transmis avertismente oficiale Finlandei și Suediei asupra consecinţelor aderării la NATO. „Nu vor trebui să fie surprinse de nimic. Știu la ce vor conduce aceste decizii”

Administraţia Putin a transmis avertismente Suediei şi Finlandei referitoare la efectele eventualei integrări în Alianţa Nord-Atlantică, afirmă Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova.

„Noi am emis toate avertismentele, atât public, cât şi prin canale bilaterale. Suedia şi Finlanda cunosc aceste lucruri, nu vor trebui să fie surprinse de nimic, au fost informate despre tot, la ce vor conduce aceste decizii”, a declarat amenințător Maria Zaharova la postul Russia-24, citat de BBC News.

Parlamentul Finlandei a iniţiat miercuri o dezbatere pe tema oportunităţii aderării la NATO, în contextul intensificării poziţiilor politice în acest sens la Helsinki după invazia militară rusă în Ucraina.

În pofida avertismentelor Rusiei că va instala capabilităţi nucleare în regiunea Mării Baltice dacă Finlanda sau Suedia (ori amândouă) aderă la NATO, Guvernul de la Helsinki a semnalat că va lua rapid o decizie pe această temă.

Şi lideri politici din Suedia au evocat posibilitatea aderării la NATO.

Camarila lui Putin a avertizat în mai multe rânduri că eventuala admitere a Suediei şi Finlandei în NATO va atrage consecinţe în materie de securitate. „NATO nu este tipul de alianţă care garantează pace şi stabilitate, iar extinderea nu va aduce securitate pe continentul european. Alianţa Nord-Atlantică rămâne un instrument conceput pentru confruntare”, a declarat săptămâna trecută Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de BBC News.

Kremlinul a atras atenţia că Rusia va trebui să „reechilibreze situaţia” dacă Suedia şi Finlanda devin membre NATO.

Înaintea invaziei militare, Moscova a criticat vehement intenţia Ucrainei de a deveni membră NATO şi a cerut garanţii de securitate din partea Alianţei Nord-Atlantice. NATO argumentează că nu are intenţii ofensive, ci doar o strategie defensivă.

”Este foarte probabil să fim candidați” / „Moscova a devenit nemiloasă, imprevizibilă şi agresivă”

Parlamentul Finlandei a început miercuri dezbaterile asupra aderării la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), deja „foarte probabilă” după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, informează AFP.

Moscova a ameninţat că-şi va întări capacităţile militare, inclusiv cele nucleare, în regiunea baltică dacă Finlanda (care are 1.300 de kilometri de frontieră cu Rusia) sau Suedia (care nu are frontieră cu Rusia) vor adera la alianţa militară condusă de SUA.

Însă premierul finlandez Sanna Marin a declarat miercuri că „este timpul să fie găsite soluţii” şi că „unitatea este cea mai bună garanţie de securitate”.

Săptămâna trecută, Sanna Marin a precizat că decizia de a adera sau nu la NATO ar urma să fie luată în mai puţin de lună.

Este „foarte probabil” ca Finlanda să fie candidată, a estimat vineri şefa diplomaţiei finlandeze, Tytti Tuppurainen.

Multă vreme divizaţi în această problemă, cei 200 de membri ai Eduskunta – Parlamentul finlandez – par a fi acum majoritari în favoarea aderării, potrivit unor estimări ale presei de la Helsinki, care a descoperit doar 12 opozanţi.

„Este clar că acţiunile Rusiei ne-au apropiat mult de o aliniere militară”, pentru că „Moscova a devenit nemiloasă, imprevizibilă şi agresivă”, a declarat Antti Lindtman, parlamentar din partea Partidului Social-Democrat, aflat la putere, în timpul dezbaterii, însă fără a anunţa deja o schimbare de poziţie a partidului său, dintotdeauna reticent faţă de aderarea la NATO.

Ecologistul Atte Harjanne a declarat la rândul său că partidul lui susţine aderarea la Alianţa Nord-Atlantică.

În timpul primei ore de dezbatere, doar Alianţa de Stânga, partener minor al coaliţiei aflate la putere, s-a opus aderării, care, în opinia sa, va plasa Finlanda în prima linie în caz de atac rusesc.

Fără a exprima o recomandare oficială, o „carte albă” adresată săptămâna trecută de Guvern parlamentarilor subliniază că doar o aderare la NATO va permite Finlandei să beneficieze de „umbrela” articolului său 5 de apărare colectivă.

Chiar dacă a renunţat la stricta sa neutralitate la sfârşitul Războiului Rece şi a aderat la Uniunea Europeană (UE) în 1995, Finlanda este azi doar un partener al NATO. Potrivit „cărţii albe”, o raliere la cei 30 de membri ai alianţei va oferi o disuasiune „considerabil mai mare” împotriva unui atac rus.

„Finlandezii par să fi luat decizia şi există deja o enormă majoritate în favoarea unei aderări la NATO”, a dezvăluit vineri Tytti Tuppurainen, cea care conduce Ministerul de Externe de la Helsinki.

Sondajele de opinie sugerează că aproape două treimi dintre cei 5,5 milioane de finlandezi susţin acum aderarea la NATO, aproape de trei ori mai mulţi decât înainte de războiul din Ucraina.

Moscova încearcă să descurajeze demersul fostului său mare ducat, care a obţinut deja susţinerea majorităţii membrilor NATO pentru o eventuală aderare.

Decizia finlandeză este urmărită cu mare atenţie în Suedia, a cărei hotărâre pare să depindă de alegerea Finlandei.

Numeroşi analişti anticipează o candidatură a Finlandei şi poate a Suediei, suficient de rapid pentru summitul NATO de la sfârşitul lui iunie, la Madrid. Este necesară unanimitatea statelor membre.

Helsinki se aşteaptă ca între patru luni şi un an să fie necesare pentru a încheia eventualele proceduri de aderare.

Dacă acest lucru va avea loc, frontierele terestre între Rusia și ţările membre NATO se vor dubla, atingând aproape 2.600 de kilometri.

Finlanda, care a făcut parte din Imperiul Rus timp de 108 ani (1809-1917), are o istorie complicată cu ţara vecină, marcată de o rezistenţă eroică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în special în Războiul de Iarnă din 1939-1940.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Sadicul care a pisat Mariupolul cu bombe din aer este un general rus de origine ucraineană, din Odessa! A mai făcut masacre printre civili în Cecenia, Georgia și Siria

Armata lui Zelenski i-a lichidat pe militarii ucraineni care au trădat în 2014, predând Crimeea și trecând în tabăra lui Putin pentru a întări flota rusă din Marea Neagră

VIDEO. Primele imagini cu nava-amiral a flotei ruse după ce a fost lovită de rachetele ucrainene. Supraviețuitorii de pe crucișătorul “Moscova” au fost salvați de turci

Alt 8-lea general rus lichidat în Ucraina era fiul unui ofițer sovietic care a participat la masacrul de la Katyn, din 1940, împotriva ofițerilor polonezi

Primul deputat rus care-l înfruntă pe Putin: „Toți susținătorii așa-zisei «operațiuni militare speciale» vor regreta amarnic”

VIDEO. Cecenul Kadîrov, „luptătorul de pe Tik-Tok”, îi cere lui Putin să dea cu arma nucleară în ucraineni, „ca să nu mai glumească pe seama noastră”

Discurs scelerat al Moscovei: se cere exterminarea poporului ucrainean! Ria Novosti: „Naziștii trebuie uciși în număr cât mai mare. Nu doar elitele! Cei mai mulți oameni sunt vinovați, sunt naziști pasivi”

„Dezgustător! Această Șoșoacă, sluga lui Putin, reprezintă cea mai hidoasă expresie a unui politician vândut. Act de trădare națională”

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

Beizadelele Kremlinului, crescute în Occidentul blamat de părinți. Ipocrizia liderilor de la Moscova

* AUDIO. Ucrainenii fac astăzi exact ce ar fi trebuit să facă românii în 1917 și 1940. Neagu Djuvara era de aceeași părere

Ciolacu și Ciucă au mințit cu nerușinare: România nu are niciun acord cu UE pentru finanțarea voucherelor de 50 de euro! Analist financiar: banii nu există

* Autorii rușinii de la Târgul de Turism din New York sunt „cei mai mari sinecuriști”, plătiți de statul român „cu 6.000-12.000 de euro pe lună”

* Patronul ziarului „Adevărul”, trimis în judecată în dosarul Romvag Caracal. Prejudiciul: 32,6 milioane de euro. Burci e plecat în Emirate

3 COMENTARII

  1. Finlanda, bravo vouă! O țară cu un sfert din populația României și un curaj înzecit!
    Cât despre ruși, aceeași părere: un Neanderthal de care lumea asta NU mai are nevoie.

  2. Masculul „alpha” pootain trebuie sa fie livid. A fost pus cu ratul in propriile dejectii. Un derbedeu care, batut fiind, umbla isteric si bolmojeste ca se arunca in aer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here