vineri, aprilie 26, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaPutin a anulat paradele de 9 Mai din mai multe orașe rusești....

Putin a anulat paradele de 9 Mai din mai multe orașe rusești. Nu mai sunt tancuri

-

Cu mai puțin de o lună înaintea celei mai importante sărbători din Rusia, paradele de Ziua Victoriei au fost anulate în mai multe capitale de regiuni. Oficial, regimul Putin a invocat măsuri de securitate în contextul războiului din Ucraina, dar mai mulți experți estimează că Rusia a rămas, pur și simplu, fără suficiente tancuri.

După Al Doilea Război Mondial, ziua de 9 mai a devenit cea mai mare sărbătoare din țară. Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste este celebrată cu mare fast, ocazie cu care regimul – indiferent că a fost cel comunist, până în 1991, sau cel post-comunist începând din 1992 – și-a etalat forța sa militară, ca un avertisment pentru inamici și amici deopotrivă.

Numai că, în 2023, s-a anunțat că paradele din mai multe regiuni, între care Kursk și Belgorod, nu se vor mai ține. După toate aparențele, nici în Crimeea nu se va organiza nimic.

Explicația Moscovei este că se evită astfel un potențial incident provocat de ucraineni. Bloggeri militari pro-ruși, dar și analiști externi speculează însă că ar fi vorba de penuria de tancuri. Regimul Putin nu mai are suficiente forțe blindate încât să le trimită la parade, deoarece pierderile suferite pe câmpul de luptă din Ucraina sunt foarte mari.

- Advertisement -

Regimul Putin nu poate trimite la paradă tancuri T-55 vechi de 70 de ani, pentru că astfel ar vedea întregul popor rus situația reală din războiul cu Ucraina

Recent, s-a trecut la scoaterea din depozite, pentru recondiționare, a unor tancuri T-54 și T-55, fabricate la sfârșitul anilor 1940 și mijlocul anilor 1950. Cele 3.000 de tancuri existente inițial în flota de luptă a Rusiei (în principal T-72, T-80 și T-90) au fost decimate în Ucraina, iar după recondiționarea unor tancuri T-62 și T-64, fabricate în anii 1960, s-a trecut acum la vehicule și mai vechi, din anii 1950.

Însă regimul Putin nu poate trimite aceste antichități să defileze pe străzile orașelor rusești de 9 mai, pentru că atunci ar afla și poporul dezastrul cu care se confruntă în Ucraina. Singura paradă care se știe sigur că va avea loc va fi cea de la Moscova. „Indiferent dacă motivul real este reprezentat de probleme de securitate sau de lipsa de echipamente, decizia de a anula paradele de Ziua Victoriei din acest an reprezintă o lovitură dureroasă pentru Vladimir Putin, care lasă să se întrevadă realitatea sumbră din spatele reprezentărilor optimiste ale propagandei Moscovei cu privire la invazia sa șubredă din Ucraina“, scrie Atlanticcouncil.org.

În cazul particular al regimului lui Putin, aceste festivități și parade de 9 mai anulate sunt extrem de dureroase. „Sărbătorile anuale ale Rusiei de Ziua Victoriei sunt strâns asociate cu Putin personal. De-a lungul domniei sale, el a plasat experiența sovietică a celui de-al Doilea Război Mondial în centrul eforturilor de a reconstrui mândria națională rusă după umilințele percepute în anii 1990. Putin a transformat venerația tradițională rusă pentru efortul de război sovietic într-un cult cvasi-religios al victoriei, completat cu propriile dogme, sărbători și eretici. Ziua Victoriei în sine a devenit de departe cea mai mare sărbătoare a anului, înfrângerea Germaniei naziste fiind ridicată deasupra tuturor celorlalte evenimente și realizări ca moment definitoriu în istoria Rusiei“, explică sursa amintită mai sus.

- Advertisement -

Cultul victoriei a fost folosit de Putin, în cei peste 20 de ani de când se află la putere, pentru a polariza societatea rus. Opozanții deopotrivă interni și externi au fost atacați, de la tribuna acestei sărbători, punându-li-se eticheta „fasciști“. După 2014, Ucraina a devenit ținta principală, acest popor fiind acuzat constant că este „nazist“. Putin și-a justificat, dealtfel, războiul contra Ucrainei ca fiind unul de continuare, după 80 de ani, a luptei cu Germania lui Hitler.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* România a plătit în 2022 peste un miliard de lei pentru pensiile speciale ale magistraților. Pensia medie a acestora este de 21.000 de lei, din care doar 1.400 de lei din contribuție, restul fiind subvenție

România va pierde încă 1,4 miliarde de euro din PNRR dacă nu renunță la pensiile speciale, anunță Marcel Boloș, ministrul Proiectelor Europene

* ÎPS Teodosie apără cu îndârjire sărbătorirea Paștelui odată cu Rusia, nu cu Occidentul! Îi vrea pe ortodocși separați de catolici, pe care-i jignește: „Au catolicii Sfântă Lumină? N-au! Alţii? N-au!”. Mitropolitul Clujului îl contrazice, BOR e prudentă

* Contribuția României la lupta Ucrainei cu Rusia, dezvăluită în documentele „scăpate“ de Pentagon: pregătim militari, transferăm echipament și monitorizăm informațional frontul

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -