Într-un interviu acordat Deutsche Welle, un reputat investigator antifraudă, Dr. Paul Milata, demonstrează cu date statistice și estimări că PSD a obținut prin fraudă cel puțin două locuri în Parlamentul European. Metoda a fost una verificată și cu alte ocazii: blocarea votului în diaspora.
La cifrele prezentate de Paul Milata trebuie adăugate neapărat și miile de voturi blocate în România, în special în orașele studențești, unde nu au putut vota toți studenții.
Orice discuție despre „mandate furate” pleacă de la rezultatele oficiale, comunicate de Biroul Electoral Central (BEC).
Clasament general (țară + diasporă)
1. PNL ……….……… 27,00% ….. 2.448.355 de voturi
2. PSD ………….…… 22,51% ….. 2.040.682
3. USR-PLUS ….. 22,36% ….. 2.027.032
În urma acestor rezultate, au fost distribuite cele 32 de mandate de europarlamentar:
- PNL – 10 mandate;
- PSD și USR-PLUS – câte 8;
- Pro România, PMP și UDMR – câte 2.
Și aici intervin calculele investigatorului antifraudă pasionat de statistică.
Demonstrația lui Paul Milata
- „Numărul total de voturi valide din diaspora, așa cum a fost raportat de BEC, a fost de 375.212. Numărul persoanelor care nu au putut să voteze în străinătate, și pe care eu l-am calculat, este de minimum 726.000.”
- „Numărul persoanelor cu cetățenie română în diaspora este foarte mare, fiind estimat între 3 și 5 milioane de persoane. Și prezența la vot la alegerile europarlamentare din 2019 a fost relativ mare pentru România – 49,02%.”
- „România are 32 de locuri în Parlamentul European. Numărul de persoane din diaspora care au fost împiedicate să voteze ar fi putut să definească 2 până la 4 locuri.”
- „Marea majoritate a persoanelor care au votat în diaspora au votat pentru alte partide decât PSD-ALDE.”
- „Împiedicarea votului în diaspora a avut rezultatul foarte concret că două până la patru mandate în Legislativul european s-au distribuit altfel decât și-ar fi dorit persoanele din diaspora.”
- „Din cele 8 locuri obținute de PSD, cel puțin două sunt rezultatul modului în care a decurs scrutinul din 26 mai în diaspora.”
- „Un partid care nu este în stare să administreze un tur de scrutin, foarte probabil nu este în stare să administreze o țară.”
- „La ora actuală m-aș aștepta, totuși, ca mai multe persoane din PSD să se distanțeze de acest partid.”
În diaspora, PSD nu face nici pragul de 5%
Demonstrația lui Paul Milata este susținută de repartiția voturilor în diaspora. Primele două grupări politice, USR-PLUS și PNL, au luat, însumat, peste 75%. În schimb, PSD a luat mai puțin decât marja de eroare, doar 2,41%, iar procentul ALDE tinde spre zero.
Evident, lor le-ar fi revenit și mandatele suplimentare ale diasporei, în caz că ar fi putut vota în număr mult mai mare.
Așadar, PNL ar fi trebuit să aibă 11 mandate (cel puțin), USR-PLUS – 9 mandate (cel puțin), iar PSD – 6 mandate (cel mult)!
Voturile din diaspora
1. USR-PLUS …… 43,88%
2. PNL …………..…… 31,93%
3. PMP ………….……. 7,92%
Este, evident, o mare fraudă electorală. Una devenită tradițională. Diaspora română n-a avut niciodată posibilitatea de a vota pe măsura ponderii sale. O parte consistentă a poporului român nu are, practic, drept de vot, deși Constituția spune că trebuie să aibă.
Aceasta va fi cea mai mare miză a următoarelor luni. E nevoie de o presiune infernală asupra guvernării PSD-ALDE pentru ca la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019, deci peste mai puțin de 6 luni, să poată vota toți românii din diaspora, dar și cei din țară.
Greoi, birocratic, vor veni şi reacţii de la Bruxelles. Cetăţeni UE au fost privaţi de dreptul de a vota.
Lăsați-o mai moale ca PSD a furat la alegeri dar ați uitat ca la alegerile prezidențiale din 2004 și 2009 a furat Băsescu Traian , un politician care a făcut justiția praf ca la Verdin.
Nu mai faceți scene de acest gen ca va rad și curcile. Oare ați uitat ce a făcut Baconski ambasadorul României Lab Paris( cel care avea apartament in oraș ,închiriat pe 9000 euro pe luna(!!!!) desi reședința lui era in cadrul ambasadei investit de țara ,sa fie neutru parca așa scrie pentru cei din MAE atunci in 2009 când s-a votat pe banda rulantă și in final in loc sa iasă Mircea Geoana câștigător a ieșit Traian Băsescu.
Ați uitat probabil si de scenele la TV cu fostul prim ministru italian silvio Berlusconi sau cu Fostul președinte francezSzarkozi când s-a făcut de tot rasul!!!!
A umilit pur și simplu România !!!!
Despre ce vorbim domnilor Ziariști aveți măcar minima decenta și nu mai împroșcați cu noroi ????
Cine va plătește sa scrieți ceva???
Nemții? Au și ei corupții lor ????