Actorul Mihai Bendeac a dezvăluit, la emisiunea „iUmor” de la Antena 1 – filmată în condiții speciale, cu toate vedetele aflate acasă -, că toată familia sa a fost infectată cu Covid-19, la înmormântarea bunicului său.
„Prima întrebare pe care o am: Sunt singurul care a a avut covid? Singurul? Eu, tata, mama, frati-miu, rude, în prima serie!”, a mărturisit Bendeac, făcându-i pe colegii săi să creadă că e o glumă.
„Mama mea o să mă omoare că v-am zis”, a avut o tresărire actorul. Dar a continuat cu dezvăluirile despre propria experiență cu covidul.
„Exact atunci când a început carantina, eu fusesem la Timișoara câteva zile la rând, dar n-a fost de acolo. Bunicul meu a murit după câteva zile, iar preotul care a fost acolo a fost infectat cu covid. Simptomele au început la mama și la taică-miu, apoi la fratele meu. După care, o mătușă și un unchi au intrat în spital”, a povestit Bendeac.
Dezvăluirea-șoc a lui Mihai Bendeac a fost făcută în cadrul emisiuneii „iUmor” de la Antena 1. Actorul a anunțat că a fost testat pozitiv cu Covid-19. Colegii săi au rămas blocați când au auzit, au crezut că e o glumă, dar Bendeac a venit cu detalii și i-a asigurat că e adevărat.
Emisiunea a fost una realizată în condiții speciale, fiind filmată în timp ce toate vedetele – inclusiv Bendeac – se aflau acasă.
Un preot care pretinde ca el nu se infecteaza si nu infecteaza pe altii fiindca il protejeaza Dumnezeu si are credinta puternica, dar pe urma se dovedeste ca s-a infectat si a infectat si pe altii, nu e bun nici de preot. Ori nu are nici-o trecere in fata lui Dumnezeu si rugaciunea lui e egala cu zero, ori stie asta si minte ca are putere in rugaciune iar atunci risca vietile altora cu buna stiinta.
Dosar penal pentru preot.