vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsPremierul Ciucă și-a luat purtător de vorbe de la PSD: Ciolacu face...

Premierul Ciucă și-a luat purtător de vorbe de la PSD: Ciolacu face anunțuri și promisiuni în locul liberalului care conduce Guvernul. Ultima trăsnaie: cei doi ar vrea să meargă la Bruxelles „să negocieze”

-

Premierul Ciucă și PNL continuă să fie puși în umbră și umiliți de campania agresivă a PSD-ului, care-și arogă merite și anunță lucruri de competența șefului Guvernului. Ultima trăsnaie aruncată „pe piață” de Marcel Ciolacu este aceea că el și premierul Nicolae Ciucă ar vrea să meargă împreună la Bruxelles, „să negocieze” cu Comisia Europeană creșterea pensiilor! Nu e prima oară când PSD pretinde că se luptă cu UE care s-ar opune mării pensiilor în România.

Marcel Ciolacu n-are nicio calitate oficială în Guvern sau în administrația țării, astfel că eventuala sa excursie la Bruxelles s-ar putea produce doar în scop turistic. În plus, nu Comisia Europeană împiedică majorarea pensiilor, ci lipsa banilor din bugetul României.
Cu toate acestea, declarațiile făcute de Ciolacu au fost preluate marți, pe nemestecate, de aproape întreaga presă din România. Din nou inexplicabil, nimeni nu s-a întrebat de ce anunțul n-a fost făcut de cel care ar avea calitatea oficială s-o facă, premierul Ciucă. Președintele PSD s-a umflat în fața microfoanelor: „Premierul colectează de la absolut toți miniștrii un draft cu care se va merge la Bruxelles pentru a se negocia. Este posibil ca atât domnul prim ministru cât și eu să mergem împreună să ducem aceste negocieri cu Comisia Europeană“.

Nu e prima oară când PSD lansează „pe piață” această poveste: partidul luptă cu monștrii de la Comisia Europeană, care vor să țină poporul român în sărăcie și se opun creșterii veniturilor. Legenda „renegocierii” a fost fluturată anul trecut, înainte de intrarea la guvernare, dar și astă-iarnă, când prețul gazelor începuse să crească.

Adevărul care lipsește din discursul PSD: din cauza fraudelor și a evaziunii fiscale făcute de clientela de partid, România n-are suficienți bani pentru a majora atât cât trebuie pensiile. Nu UE ne împiedică s-o ducem bine, ci mafia protejată politic

Realitatea e că România s-a angajat, prin PNRR, că pensiile vor respecta un anumit procentaj din PIB. Pentru că statul e corupt, iar clientela partidelor politice, în special a PSD, face fraude masive și evaziune fiscală, veniturile colectate de România la buget sunt cele mai mici din Europa – 27% din PIB, comparativ cu media UE de 41%. Banii fiind furați de oligarhia sprijinită politic, este evident că nu mai rămân suficiente fonduri și pentru mărirea pensiilor.

- Advertisement -

În acest moment, România cheltuie cu mult mai mult decât veniturile sale, diferența fiind acoperită de regimul Iohannis-PSD din împrumuturi externe de zeci de miliarde de euro. PSD și PNL au anunțat că vor să crească pensiile cu 10% anul viitor. Suma nu se poate acoperi decât din noi împrumuturi externe pe care România va trebui să le achite, cu dobândă uriașă, peste 5, 10 sau 20 de ani.

Aceste „detalii“ nu sunt pomenite însă de Ciolacu și propaganda pe care PSD-ul și-a asigurat-o la televiziunile oligarhilor prin contracte de milioane de euro din bani publici.
Zilele trecute, premierul Nicolae Ciucă le-a cerut PSD-iștilor să înceteze cu declarațiile populiste și să nu mai anunțe „promisiuni inflaționiste”. Printre acestea se numără inclusiv cele legate de majorări de pensii și salarii, când România e deja la un deficit de peste 7% din PIB.

Marți, Ciolacu a negat vehement că premierul i-ar fi cerut să fie ceva mai responsabil în ieșirile sale publice: „Cred că nu am ajuns să ne cerem unul altuia ce să comunicăm și când să comunicăm“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* STENOGRAME. Perversiunile preotului Visarion Alexa, care a abuzat sexual o enoriașă la spovedanie. „Eram prea concentrat pe sânul ei” / Întrebat de femeie de ce a făcut-o într-un loc sfânt, i-a răspuns: „Nu te stresa, sfânt e tot universul, e făcut de Dumnezeu” / Amenințare: „Să nu cazi în ispita dorinței de a te răzbuna! Răzbunarea te rănește mai ales pe tine”

* Anarhista rusofilă Diana Șoșoacă are o beizadea cu pronunțat profil infracțional. La 20 de ani, Andrei e recidivist pe șosele: conduce beat și fuge de polițiști. Senatoarea zicea ceva și de droguri, și de „tipe băgate pe filiera lui”

* Turnătorul Marga, demolat de ministerul pe care l-a condus! MAE: „Preia, încurajează și propagă narativele maligne emise de Rusia”

* DNA anchetează contractele prin care PSD a cumpărat televiziunile! Procurorii au cerut de la partid documentele legate de această uriașă escrocherie

* Se strânge lațul pentru regimul Iohannis-PSD! Consiliul Europei somează România să „repare” legile Justiției conform rigorilor UE, iar partidele să facă publice contractele cu presa pentru „știri favorabile”

* Primarul PNL din Otopeni, tatăl deputatului Daniel Gheorghe, a fost reținut de DNA. A plătit din bugetul orașului 8 milioane de euro pentru lucrări care nu existau!

SUA dezvăluie: Rusia a investit cel puțin 300 de milioane de dolari, după 2014, în coruperea partidelor și a politicienilor din peste 20 de țări! Milioane au ajuns și la diverși candidați la Președinție

* ANALIZĂ. Cum a fost distrusă armata Rusiei de cultura minciunii. Toată lumea își minte superiorii, astfel încât Putin și șefii Armatei n-au nicio idee despre realitatea din teren

* Coloana de mașini blindate în care se afla Putin a fost atacată de o ambulanță. Șeful securității Kremlinului și câțiva bodyguarzi au fost arestați. Șoferul ambulanței a fost găsit mort la volan

* FCSB-ul lui Becali e pe locul 14 din 16, cu o singură victorie în 9 meciuri! Dinamo riscă să retrogradeze și din Liga a II-a

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -