joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsA fost depășit milionul de morți Covid în Europa

A fost depășit milionul de morți Covid în Europa

-

Europa a depășit vineri pragul de un milion de decese legate de coronavirus. De când a început pandemia, în regiunea europeană au fost raportate 37.221.978 persoane infectate și 1.000.062 de decese, potrivit unui bilanț al Reuters, citat de Mediafax.

Europa devine primul continent care depășește un milion de morți Covid, dacă socotim separat America de Nord de cea de Sud. Altfel, luat împreună, continentul american a depășit milionul chiar și numai prin trei țări: SUA, Brazilia și Mexic.

La nivel mondial, cifrele arată astfel:

  • 2.713.580 de morți;
  • 122.898.689 de persoane infectate;
  • 99.047.812 de persoane vindecate.

Regiunea europeană, care include 51 de țări, are aproximativ 35,5% din totalul deceselor provocate de Covid-19 la nivel mondial, precum și 30,5% din cazurile de infectare. De observat că rata mortalității la persoanele infectate a fost mai mare în Europa decât media mondială.

- Advertisement -

Regiunea analizată de reuters include Uniunea Europeană (27 de țări), Marea Britanie, Elveția, Norvegia, Rusia și alte 20 de țări.

Regiunea europeană a administrat aproximativ 12 vaccinuri la 100 de persoane, plasându-se după SUA, unde au fost aplicate 34 de doze la 100 de persoane, conform cifrelor din Our World in Data.

Israelul conduce lumea în eforturile de vaccinare, cu aproximativ 110 doze administrate la 100 de persoane. Unele vaccinuri necesită două doze.

- Advertisement -

Peste 550.000 de decese, dintr-un milion, au fost înregistrate în țări ale Uniunii Europene, în care mai puțin de o zecime din populație a fost vaccinată.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că situația se înrăutățește. „Vedem creasta unui al treilea val care se formează în statele membre și știm că trebuie să accelerăm ratele de vaccinare”, a declarat politiciana germană.

Din regiunea europeană, Rusia are cel mai mare număr total de infecții Covid: peste 4,4 milioane (aproape 12% din toate cazurile din regiune). Țara condusă de Vladimir Putin are una dintre cele mai mari rate de mortalitate Covid-19 din lume, cu aproximativ 153 de decese la 100.000 de locuitori.

O rată de mortalitate mai mare s-a înregistrat în SUA: 164 de decese la 100.000 de persoane.

Numărul oficial de morți Covid din Rusia este de 94.267, dar un calcul Reuters acreditează cifre reale mult mai mari: 221.534 de oameni au pierit din cauza acestei boli.

Marea Britanie și Italia au depășit 100.000 de decese. Premierul italian Mario Draghi a avertizat că situația se va înrăutăți.

Regiunea europeană are 6 țări în Top 10 mondial al numărului de decese Covid, respectiv 7 țări în Top 10 mondial al cazurilor de infecție Covid.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

  1. Iar la noi, AGENȚII-PUTINIȘTI din A.U.R., Partidul „Neamul-Românesc”, televiziunile lui Dan Voiculescu, Sebastian Ghiță și (FOSTUL jurnalist!) R.M. Ș.A.M.D., neee… ASASINEAZĂ – ! – (la… PROPRIU!), ZĂDĂRNICIND-COMBATEREA-PANDEMIEI (Codul-Penal!!!)… ÎN-(DEPLINĂ-)LIBERTATE, pentru că avem un ministru-de-INTERNE … (ABSOLUT-)CRETIN, IMBECILUL-PERFECT de Lucian Bode, impus conducerii-naționale a P.N.L. de către… BARONII-din-Ardeal (mai-toți… foști P.D.L.-iști!!!) ai principalului partid din coaliția guvernamental-parlamentară de centru-dreapta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -